Atac terorist la ambasada României de la Kabul. Un diplomat român a murit
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit, într-un atac terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan.
„În cursul nopții de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care își desfășoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetățenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit”, transmite Ministerul de Externe într-un comunicat.
Potrivit MAE, cetățeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate. De asemenea, s-a precizat şi că diplomatul român mort făcea parte din structura de securitate a misiunii diplomatice și avea 43 de ani. Ramona Mănescu a mai spus că nu au existat informații anterioare despre iminența atacului terorist.
Deocamdata, cel puțin 16 persoane au murit, iar alte 119 au fost rănite după ce un vehicul a explodat în capitala afgană Kabul, în apropierea unei clădiri folosite de organizațiile internaționale, au informat serviciile de urgență.
Ştire în curs de actualizare