Află ce femeie a furat inima lui Elvis Presley!
Misterul a fost rezolvat:după 55 de ani a fost dezvăluită identitatea femeii care apare în faimoasa fotografie „The Kiss“, sărutându-se cu Elvis Presley.
Se numeşte Barbara Gray, are 75 de ani şi este la a patra căsnicie. Când l-a întâlnit pe regele Rock-and-Rollului avea 20 de ani şi dansa într-un club din orăşelul Charleston, ca să câştige bani pentru fiica ei de 4 ani, pe care o lăsase în grija unor prieteni. Era o zi de vară din 1956, când Elvis, pe atunci doar un cântăreţ debutant de 21 de ani, se întâlnea în oraşul american Richmond din Virginia cu Barbara Gray, o blondă fermecătoare cunoscută sub numele Boobi Owens. Cei doi au petrecut o zi împreună, cu fotograful Alfred Wertheimer pe urmele lor.Faimoasa fotografie a fost făcută pe un hol îngust al Teatrului Mosque, locul unde Elvis avea concert în acea seară. Fotograful îl căuta pe cântăreţ, când i-a găsit sărutându-se înainte de începerea spectacolului. După o scurtă ezitare, s-a hotărât să imortalizeze momentul:„M-am întrebat dacă să îi întrerup pe aceşti porumbei îndrăgostiţi ori să îi las în pace. Ce naiba, mi-am zis, până la urmă! Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să îmi ceară să plec", a declarat fotograful pentru revista „Vanity Fair", amintindu-şi de acea zi. Fotografiile au fost uitate timp de 19 ani, până la moartea lui Elvis Presley, când revista „Time" l-a contactat pe Alfred Wertheimer: „În ziua în care a murit, revista «Time» mi-a cerut să aduc cât mai repede toate fotografiile pe care le aveam cu vedeta." Printre acele fotografii se afla şi „The Kiss".
Barbara Gray, astăzi, la 75 de ani
În ciuda faptului că cei doi par îndrăgostiţi, Barbara Gray mărturiseşte că nu simţea nimic pentru tânărul Elvis. Îi plăcea mai degrabă de Frank Sinatra. După acea zi, cei doi nu au mai ţinut legătura. „Mi-a trimis odată o felicitare de Crăciun, dar asta a fost tot. La scurt timp, am părăsit statul, deci nu ştiu dacă a mai încercat să mă găsească sau nu", mărturiseşte Barbara.Femeia misterioasă din braţele tânărului ElvisPresley a decis să îşi dezvăluie identitatea acum un an, după ce a aflat dintr-un ziar că fotografia era expusă la o galerie ce aniversa 75 de ani de la naşterea lui Elvis. L-a contactat pe fotograf, dar i-a luat mult timp ca să îl convingă că ea este cea care i-a furat inima regelui Rock-and-Roll.