A murit prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta a II-a
A murit prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, informează Palatul Buckingham. Prinţul avea 99 de ani şi a fost internat în spital în ultimele luni.
Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, cunoscut şi sub numele Philip Mountbatten, s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia, şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei. El este soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Tatăl lui a fost prinţul Andrew al Greciei şi Danemarcei (1882-1944), unul dintre fiii regelui George I al Greciei. Mama lui a fost prinţesa Alice (1885-1969), fiica cea mare a lui Louis Alexander Mountbatten, marchiz de Milford Haven, şi a prinţesei Victoria de Hesse, o nepoată a reginei Victoria. Atunci când prinţul Philip avea vârsta de 18 ani, unchiul lui, regele Greciei, a fost obligat să abdice, iar tatăl lui a fost expulzat din ţară, după Războiul greco-turc.
Alături de părinţii şi cele patru surori ale lui, Philip a fugit din Grecia la bordul unui vas al armatei britanice. După ce a ajuns în Marea Britanie, a fost trimis în Scoţia pentru a învăţa mai întâi la şcoala Gordonstoun, în apropiere de Elgin, iar apoi, din 1939, a studiat la Royal Naval College din Dartmouth, Anglia. Din ianuarie 1940 până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat pentru Marina britanică în mai multe bătălii navale care au avut loc în Marea Mediterană şi în Oceanul Pacific. Pe 28 februarie 1947, Philip a devenit cetăţean britanic şi a renunţat la drepturile sale la tronurile Greciei şi Danemarcei, adoptând totodată numele de familie al mamei sale, Mountbatten.
În acea perioadă a cunoscut-o pe actuala suverană, pe atunci prinţesa Elisabeta. Căsătoria lor a avut loc la Westminster Abbey pe 20 noiembrie 1947. În ajunul nunţii regale, prinţul Philip a primit titlul de Alteţă Regală, alături de cele de baron de Greenwich, conte de Merioneth şi duce de Edinburgh. Primul copil al cuplului regal, prinţul Charles Philip Arthur George, s-a născut în 1948. El a fost urmat de prinţesa Anne Elizabeth Alice Louise (născută în 1950), prinţul Andrew Albert Christian Edward (născut în 1960) şi prinţul Edward Anthony Richard Louis (născut în 1964). Prinţul Philip şi-a continuat serviciul activ în cadrul Marinei Regale, comandând fregata Magpie, până la ascensiunea pe tron a reginei Elisabeta a II-a pe 6 februarie 1952.
Începând de la acea dată, prinţul a însoţit-o pe suverană în activităţile sale oficiale şi publice. A participat în medie la 350 de angajamente oficiale pe an în numele casei regale. În 1957 a primit titlul de prinţ al Marii Britanii, iar în 1960 numele lui de familie a fost combinat în mod oficial cu numele de familie al reginei, devenind Mountbatten-Windsor şi fiind atribuit de atunci membrilor cu ranguri mai mici în ierarhia familiei regale britanice. Celebru pentru caracterul puternic, dar şi pentru gafele şi glumele sale mai puţin inspirate, alături de devotamentul lui faţă de coroana britanică, ducele de Edinburgh a exprimat adeseori în public opinii tranşante, plasând uneori în situaţii stânjenitoare o monarhie care încerca să renunţe la imaginea ei tradiţională şi excesiv de conservatoare. Prinţul Philip s-a implicat şi în numeroase angajamente filantropice.