A murit Ghenadi Ianaev - liderul puciului împotriva lui Mihail Gorbaciov
Ghenadi Ianaev, liderul puciului din 1991 împotriva preşedintelui sovietic Mihail Gorbaciov, a murit în urma unei boli grave, la vârsta de 73 de ani, a anunţat vineri Ruslan Hazbulatov, fost preşedinte al Parlamentului rus, informează Mediafax.
Vicepreşedinte al Uniunii Sovietice în perioada 1990-1991, Ianaev a condus puciul eşuat din 19 august 1991 împotriva lui Gorbaciov şi a condus Uniunea Sovietică timp de trei zile.
După eşecul loviturii de stat, a fost condamnat la închisoare, fiind amnistiat şi eliberat în 1994.
"Ianaev a murit în urma unei boli îndelungate şi grave. Cu o zi înainte, fusese internat într-un spital din Moscova", au declarat surse medicale, citate de Interfax.
Unul dintre prietenii lui Ianaev a declarat că acesta va fi înhumat la cimitirul Troiekurovo din Moscova.
În urmă cu 19 ani, lumea întreagă îşi îndrepta atenţia asupra situaţiei de la Moscova, unde comuniştii conservatori încercau să pună mâna pe putere, sperând că vor împiedica dezmembrarea Uniunii Sovietice. Pe 19 august 1991, la primele ore ale dimineţii, Radio Moscova anunţa că Mihail Gorbaciov este grav bolnav şi că nu mai poate conduce statul şi partidul. Atribuţiile sale erau preluate de un Comitet de Stat pentru Situaţii Excepţionale, iar vicepreşedintele Ghenadi Ianaiev a fost numit preşedinte. Era instituită starea de urgenţă pentru şase luni, iar tancurile urmau să patruleze pe străzile capitalei.Gorbaciov, aflat în vacanţă în Crimeea împreună cu soţia sa, era pus sub supraveghere. El refuză să semneze însă cererea de demisie, iar în acest timp Boris Elţin organizează rezistenţa în faţa Sovietului Suprem rus. Zeci de mii de ruşi ies pe străzi ca să blocheze drumul blindatelor conduse se mareşalul Iazov. De asemenea, la Leningrad oamenii ies din case pentru a protesta împotriva puciului din capitală. Complotiştii anulează pe 21 august ordinul de a se trage în mulţime şi ordonă militarilor să revină în cazărmi.Spre seară, Mihail Gorbaciov părăseşte Crimeea şi anunţă de la Moscova că situaţia este sub control. Privirile se îndreptau acum spre noul erou, Boris Elţîn care a salvat Uniunea Sovietică de revenirea tiraniei. Evenimentele din lunile următoare au demonstrat că perioada 19-21august 1991 a însemnat începutul destrămării imperiului sovietic.