image

80 de artefacte egiptene, descoperite de Poliția de Frontieră în bagajele unor cetățeni libanezi

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 18 iulie 2022

Doi cetățeni libanezi, care au încercat să introducă în țară 80 de piese care fac parte din categoria artefactelor arheologice, au fost depistați de polițiști de frontieră din cadrul Aeroportului Henri Coandă - Otopeni, la sosirea în țară cu o cursă din direcția Cairo, informează un comunicat al Poliției de Frontieră.

„În fapt, în data de 20.04.2022, la P.P.F. - Aeroport Henri Coandă, s-au prezentat pentru a intra în țară, călătorind din direcția Egipt, Cairo, doi bărbați, cetățeni libanezi. Cu ocazia efectuării formalităților de frontieră, în urma unei analize de risc, polițiștii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni, au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra bagajelor celor în cauză. Cu această ocazie au fost descoperite 80 de piese susceptibile de a face parte din categoria artefactelor arheologice, conform comunicatului citat.

Politia de frontiera 2 jpg

Obiectele – monede, statui, bijuterii din epoca romană - au fost trimise specialiștilor din cadrul Muzeului Național de Istorie a României, iar recent aceștia au comunicat rezultatul preliminar al expertizei, conform căruia o mare parte din piesele expertizate sunt autentice și au ca țară de proveniență Egipt, monedele datând din perioada romană, fiind emisiuni ale monetăriei din Alexandria. Din punct de vedere arheologic, specialiștii apreciază în urma analizei preliminare, faptul că lotul acoperă o perioadă foarte largă, de la Regatul Vechi la perioada romană și necesită, în continuare, expertize specializate și analize specifice.

În cauză, se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducerea pe teritoriul statului român, precum și deținerea, comercializarea, organizarea de expoziții sau orice operație privind circulația bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispozițiilor legale ale statului respectiv, și care au fost exportate ilegal.