Destinația de vacanță preferată a Banatului de altădată

Iulie și august începeau cu o valiză, un bilet de tren și câteva săptămâni petrecute într-una dintre cele mai elegante stațiuni balneare din această parte a Europei.

La Buziaș veneau familii din Banat, din Budapesta, din Viena și din multe alte orașe ale Imperiului. Unii căutau sănătatea. Alții descopereau vacanța. Programul unei zile curgea firesc. Dimineața începea cu un pahar de apă minerală băut direct de la izvor. Urmau băile terapeutice, plimbările prin parc și răcoarea colonadei. După-amiaza invita la o plimbare cu barca pe Lacul Sfântul Anton, scrie Muzeul Național al Banatului, pe pagina de Facebook a instituției.

Seara aparținea fanfarei.Acolo se legau prietenii, începeau povești de dragoste și se stabileau întâlniri pentru ziua următoare. În loc de „Dă-mi Instagramul tău”, era suficient un zâmbet și o întrebare:

„Ne vedem diseară la fanfară?”

În centrul acestei lumi se afla Grand Hotel, ridicat între anii 1848 și 1853. Pe fațadă scria Nagy Szálloda și Grand Hôtel. Două limbi, aceeași promisiune: aici începea vacanța. Din hotel porneau aleile spre izvoare, băi, colonadă și parc, iar în clădire funcționa și administrația stațiunii. Faima Buziașului izvorâse, la propriu, din apă. Prima analiză chimică a izvoarelor a fost realizată în 1805. În 1884, specialiștii comparau apa minerală de aici cu cea din Spa și Pyrmont, două dintre cele mai renumite stațiuni balneare ale Europei. Îmbutelierea începuse încă din 1840, iar apa izvoarelor Mihai și Iosif ajungea până în Germania. La începutul secolului trecut, apa minerală de Buziaș aduna medalii la expoziții și concursuri internaționale, confirmând reputația unei stațiuni cunoscute în întreaga Europă.

Sezonul balnear începea la 15 mai și se încheia la 1 octombrie. Hotelurile și vilele își primeau oaspeții, ștrandul cu apă minerală era plin, iar în 1905 aici se efectuau peste 92.000 de proceduri balneare. În parc răsunau valsuri, oamenii se opreau la terase, iar o plimbare pe sub colonadă făcea parte din ritualul fiecărei seri. Buziașul însemna și cultură. În 1937, Filaret Barbu organiza aici un curs de vară de muzică și dirijat, la care participa și corul condus de Ion Vidu. Muzica își găsea locul firesc printre izvoare și alei umbrite.

Iar printre castani apăreau și cele mai simpatice gazde ale stațiunii: veverițele. Acum un secol alergau printre rochii albe, umbreluțe și pălării elegante. Astăzi au devenit simbolul orașului și au chiar propriul lor festival, un motiv în plus pentru care Buziașul își păstrează farmecul. Fotografiile acestea surprind o destinație care vorbea românește, maghiară, germană și franceză. O stațiune în care vacanța avea gust de apă minerală, sunet de fanfară și umbra răcoroasă a colonadei.

Cu mult înainte ca vara să aibă hashtag, Banatul avea deja destinația ei preferată. Se numea Buziaș.