Mănăstirea Cotroceni, unul din cele mai bogate așezăminte monahale din Țara Românească, în secolul al XVIII-lea

Construită de Șerban Cantacuzino în anii 1679-1680 pe locul unui mai vechi lăcaș de cult creștin, Mănăstirea Cotroceni a fost înzestrată de ctitor și de succesorii săi cu importante privilegii și danii.

Potrivit unei legende, consemnate de călătorul italian Domenico Sestini, Șerban Cantacuzino a hotărât să construiască mănăstirea pe Dealul Cotrocenilor deoarece, înainte de a deveni domn, și-ar fi salvat viața fugind din calea oștenilor lui Duca Vodă și adăpostindu-se în acea pădure de pe malul Dâmboviței, locul unde „poarta cerului s-a închis în fața dușmanilor”, așa cum el însuși mărturisea. Se spune că numele mănăstirii ar proveni chiar de la verbul „a se cotroci”, care înseamnă „a se ascunde” sau „a se adăposti”, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

În secolul al XVIII-lea, Mănăstirea Cotroceni a devenit unul din cele mai bogate așezăminte monahale din Țara Românească, cu vaste proprietăți care, administrate eficient, aduceau venituri consistente.

Toate aceste proprietăți și privilegii primite de-a lungul anilor, precum și chestiunile legate gestionarea averilor, au fost consemnate în Condica Mănăstirii Cotroceni, păstrată la Arhivele Naționale în Colecția Manuscrise, 690-692. Redactată de Dionisie Eclesiarhul, în limba română, cu caractere chirilice, condica poartă amprenta cunoscutului cronicar român, de numele căruia se leagă realizarea a nu mai puțin de 27 de condici mănăstirești la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Pe lângă valoarea sa excepțională pentru cercetarea istorică, condica mănăstirii Cotroceni se remarcă și ca un obiect artistic deosebit, prin finețea miniaturilor care o împodobesc.

Paginile sunt bogat ornamentate cu elemente caracteristice artei lui Dionisie Eclesiarhul, dintre care se evidențiază inițialele decorate cu motive vegetale și animaliere (lalele, bujori, trandafiri, struguri și păsări), realizate într-un colorit spectaculos în care se regăsesc nuanțe puternice, precum roșu miniu, albastru de Prusia, violet, în contrast cu literele sobre, trasate în tuș negru, care alcătuiesc textul.

Unele pagini ale manuscrisului sunt acoperite integral cu desene – în parte atribuite de unii critici de artă lui Răducanu Poenaru – care oferă compoziții grafice complexe.

Printre aceste desene se remarcă cel care îi înfățișează pe Constantin Ipsilanti, înconjurat de curteni, și pe ctitorul mănăstirii Cotroceni, Șerban Cantacuzino, așezați pe tron, într-o sală din palatul domnesc, avându-l în registrul inferior pe egumenul Visarion care aduce domnitorului condica. Constantin Ipsilanti ține în mâna dreaptă sigiliul mic domnesc pentru a autentifica conținutul condicii ce urmează să-i fie înmânată. Întreaga scenă face referire la practica de autentificare a fiecărei pagini a condicii ce cuprindea transcrieri și traduceri de documente, acestea dobândind valoare juridică numai prin aplicarea sigiliului domnesc.

În funcție de perspectiva din care privim acest manuscris, Condica Mănăstirii Cotroceni este, în același timp, izvor istoric, obiect de artă, dar și un model de copie legalizată din perioada premodernă.

Condica Mănăstirii Cotroceni poate fi admirată în cadrul expoziției „Din patrimoniul Arhivelor Naționale”, în spațiul muzeal al Arhivelor Naționale din bulevardul Regina Elisabeta nr. 49, sector 5, București. Program de vizitare luni-vineri între orele 9.00-16.00 (ultimul acces la 15.30).

_{Foto sus: Condica Mănăstirii Cotroceni (© Facebook / Arhivele Naționale ale României)}