„Lăutarii și lăutăria – aspecte culturale și individualitatea creatoare”, lansare de carte la Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește vineri, 5 iunie 2026, începând cu ora 17:00, în Sala Media, lansarea volumului „Lăutarii și lăutăria – aspecte culturale și individualitatea creatoare”, teza de doctorat a etnologului Alin Trocan.
Lucrarea se numără printre câștigătoarele concursului de publicare a tezelor de doctorat organizat de Editura Mega din Cluj-Napoca în anul 2026. Cercetarea aduce elemente de noutate prin poziționarea autorului într-o dublă ipostază: de cercetător și, în același timp, de membru al comunității profesionale a lăutarilor din București. Această perspectivă permite o abordare directă și nuanțată, bazată pe accesul la informații obținute prin deschiderea și disponibilitatea interlocutorilor din comunitate, informează un comunicat al Muzeului Național al Țăranului Român.
Studiul urmărește modul în care lăutarii își percep rolul profesional, creațiile muzicale, performanțele artistice, precum și transformările intervenite în cultura și societatea românească. De asemenea, lucrarea include o serie de povești de viață care se constituie în adevărate microistorii, oferind o perspectivă umană asupra universului cercetat.
Evenimentul se va încheia cu un scurt recital de muzică lăutărească susținut de autor, acompaniat de un taraf din care fac parte și unii dintre lăutarii intervievați în cadrul cercetării.