Expoziția „Lumina Bizanțului. Artă, credință și putere în Țările Române”, deschisă în Italia

Expoziția „La luce di Bisanzio. Arte, fede e potere nelle Terre Romene” („Lumina Bizanțului. Artă, credință și putere în Țările Române”) a fost deschisă la Matera, în Italia, sâmbătă, 20 iunie, în cadrul Anului Cultural România–Italia 2026.

Ambasada României în Italia, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României și Consulatul General al României la Bari, anunță deschiderea expoziției internaționale „La Luce di Bisanzio. Arte, Fede e Potere nelle Terre Romene” (Lumina Bizanțului. Artă, credință și putere în Țările Române), care va fi prezentată în perioada 20 iunie – 20 septembrie 2026 la Museo Nazionale di Arte Medievale e Moderna della Basilicata – Palazzo Lanfranchi din Matera, unul dintre cele mai importante spații muzeale din sudul Italiei.

Expoziția reunește aproximativ 90 de bunuri culturale excepționale din patrimoniul național al României, oferind publicului italian oportunitatea de a descoperi bogăția și complexitatea moștenirii bizantine în spațiul românesc medieval. Prin intermediul unor piese reprezentative de artă, documente istorice și obiecte de cult, vizitatorii sunt invitați într-o călătorie culturală care ilustrează modul în care tradițiile Bizanțului au continuat să modeleze identitatea politică, religioasă și artistică a Dobrogei, Țării Românești și Moldovei.

Conceptul expozițional propune o perspectivă asupra Bizanțului nu doar ca imperiu dispărut, ci ca moștenire vie, transmisă de-a lungul secolelor prin credința ortodoxă, instituțiile statale, arta și cultura Țărilor Române. Expoziția evidențiază rolul domnilor români ca apărători ai ortodoxiei și continuatori simbolici ai tradiției imperiale bizantine, precum și influența exercitată de mediile culturale grecești și de relațiile cu marile centre monastice ortodoxe. Astfel, expoziția oferă publicului o imagine amplă asupra dialogului dintre patrimoniul românesc și influențele culturale ale Europei de Sud-Est.

Evenimentul face parte din amplul program al Anului Cultural România–Italia 2026, elaborat și promovat de Ambasada României în Italia și realizat cu sprijinul Ministerul Culturii, al Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale al României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Nicușor Dan, și al Președintelui Republicii Italiene, E.S. Sergio Mattarella.

Proiectul este rezultatul colaborării dintre mai multe instituții muzeale de prestigiu din România: Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național al Bucovinei Suceava, Complexul Muzeal Curtea Domnească – Târgoviște, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Totodată, prezentarea sa la Matera, care în acest an deține titlul de Capitală Mediteraneeană a Culturii și a Dialogului, este posibilă grație sprijinului acordat de Primăria Matera, Musei nazionali di Matera și Fondazione Matera Basilicata 2019, adaugă Ambasada României în Italia, pe pagina de Facebook a instituției.

Informații pentru vizitatori:

Perioada: 20 iunie – 20 septembrie 2026

Locație: Museo Nazionale di Arte Medievale e Moderna della Basilicata – Palazzo Lanfranchi, Matera

Orar de vizitare:

Miercuri – Luni: 09:00 – 20:00

Marți: 14:00 – 20:00

Ultimul acces zilnic: ora 19:00

Acces gratuit pentru cetățenii români și ai Republicii Moldova.

Mai multe