„Cadrele Securității în anii `80”, al șaptelea eveniment din seria evenimentelor „Colocviile CNSAS”
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) invită publicul la al șaptelea eveniment din seria evenimentelor „Colocviile CNSAS”.
Conferința cu tema „Cadrele Securității în anii `80” este susținută de Liviu Pleșa, consilier superior în cadrul Direcției Cercetare, Expoziții, Publicații din CNSAS. Evenimentul va avea loc la 22 aprilie 2026, ora 15:00, la ARCUB – Casa Eliad (Bd. Mircea Vodă, nr. 5, București).
Conform CNSAS, conferința va aborda subiectul privind statutul și situația cadrelor de Securitate în ultima parte a regimului comunist din România.
Invitați speciali:
- Conf. dr. Andrei Florin SORA, Facultatea de Istorie din București
- Ion M. IONIȚĂ – redactor-șef Historia
Prin această inițiativă, CNSAS își propune să stimuleze dezbateri academice și să contribuie la o mai bună înțelegere a trecutului represiv și a influenței serviciilor secrete asupra societății românești.