Victor Babeș, acuzat de „colaboraționism” cu germanii în Primul Război Mondial

În anul 1914 începea Primul Război Mondial. După doi ani de neutralitate, România intra, acum ori niciodată, de partea Antantei, având ca deziderat suprem Marea Unire. După ocuparea capitalei de către trupele feldmareșalului von Mackensen, Regele Ferdinand, Regina Maria, oficialitățile, armata română și guvernul se vor retrage în exil (refugiu), la Iași, în Moldova.

Savantul Victor Babeș a fost întrebat dacă părăsește Institutul de Bacteriologie de pe cheiul Dâmboviței și se retrage și el la Iași. Răspunsul a fost un nu hotărât. Explicația era următoarea: tocmai izbucnise febra tifoidă și, mai ales, tifosul exantematic și Babeș a considerat că poate fi de folos la București. Așadar, a rămas în capitală, scrie Muzeul Victor Babeș, pe pagina de Facebook a instituției.

După război, după Marea Unire, în presa ieșeană îndeosebi, Victor Babeș a fost învinuit de colaboraționism, fiind catalogat drept filogerman, la fel ca Marghiloman, Antipa, Arghezi, Slavici, Gusti și alți politicieni și intelectuali. Babeș, care nu a fost atras de politică, a încercat să se disculpe susținând că el doar a cercetat să lucreze în laborator. Pe fondul acestei denigrări, supărat pe oficialitățile din București, se va retrage la Cluj (1919), unde va pune bazele catedrei de medicină din cadrul universității clujene care-i poartă numele: Babeș-Bolyai.

Trecându-i supărarea și complet reabilitat, Babeș se întoarce la Institutul său de pe cheiul Dâmboviței. Doctorul s-a remarcat prin critici virulente adresate politicienilor din acele vremuri. Savantul nostru riguros nu putea să fie de acord cu politica de tip balcanic și… dâmbovițean din România. Disputele cu politicienii i-au adus multe antipatii, până la sfârșitul vieții. Având și cetățenie austro-ungară, cu o mamă de origine vieneză (Sofia Goldschneider) și cu o soție de origine maghiară (Josephina Thorma), bacteriologul era considerat străin de neam și, mai degrabă, având o educație teutonă. Această percepție era total eronată, întrucât Victor Babeș a fost patriot și naționalist la fel ca tatăl său, bănățeanul Vincențiu Babeș (1821-1907), membru fondator al Academiei Române.

De altfel, acuzația de colaboraționism apare cu atât mai nefondată cu cât, chiar în primele zile ale războiului, unicul fiu al savantului, Mircea (1898-1968), s-a înrolat ca voluntar în armata română, declarând la cercul de recrutare că are vârsta necesară, deși n-o avea. Așadar, Victor Babeș s-a expus pericolelor refuzând să plece la Iași, dând dovadă de patriotism și altruism, lucrând neobosit la Institutul de Bacteriologie pentru salvarea celor aflați în suferință și acest lucru făcându-l într-o capitală ocupată.

Victor Babeș nu a făcut efectiv politică

În altă ordine de idei, deși Babeș nu a făcut efectiv politică, totuși s-a implicat în viața „cetății”. De menționat faptul că, la sfârșitul secolului XIX, în România nu exista un minister al sănătății, activitatea sanitară fiind condusă de Ministerul de Interne.

Iată o mostră de adevărat patriotism de la sfârșitul secolului XIX. Într-un memoriu publicat în 1898, reluat și în presa de limba germană, Victor Babeș precizează :

„Considerând că îngrijirea conștientă și activă pentru sănătatea publică, în urma dezvoltării însemnate a științelor sanitare trebuie să fie una din sarcinile principale ale statului…Considerând că Ministerul de Interne, de care este legat serviciul sanitar, este un minister eminamente politic… propun înființarea unui minister al sănătății publice, care să fie pus la adăpostul fluctuațiunilor politice.”

O altă propunere a savantului a fost ca viitorul ministru al sănătății să nu fie un om politic, ci un specialist „surd la toate cântecele de sirenă ale interesului unui partid ori altul.”

În Arhiva Muzeului „Prof. Dr. Victor Babeș” se regăsește o scrisoare semnată de doctorul Babeș care ne-a atras atenția.

„Puțin timp înaintea intrării germanilor la București mă aflam la Domnul Ministru Angelescu, fiind însărcinat cu combaterea epidemiilor părții sedentare a armatei, când i-am prezentat colegii mei profesori ai Universității, cerând de la domnul ministru locuri pentru a se refugia în Moldova. Văzându-mă domnul ministru printre ei m-a întâmpinat cu următoarele cuvinte: Dumneata Domnule Babeș nu poți să pleci în Moldova, căci este indispensabil ca să rămâi împreună cu Institutul în teritoriul ocupat pentru combaterea epidemiilor. Alți colegi au atras atențiunea domnului ministru asupra faptului că eu sunt unul din cei mai periclitați de a rămâne la Bucuresci din cauza luptelor și manifestelor mele naționale împotriva adversităților românilor din Transilvania. Deci din toate părțile ordinele citate, ca fiind indispensabil, m-au făcut să rămân în Capitală pentru a asigura sănătatea populațiunei și să combat epidemiile.”

Fiul patriotului bănățean Vincențiu Babeș nu era străin de neam sau „teuton”, alegând Regatul României și Bucureștii până în anul morții. Încă din 1885, Victor Babeș a primit invitații de la Paris (Louis Pasteur), de la Berlin (Robert Koch), de la Viena, de la Budapesta și chiar din Statele Unite ale Americii. Patriotismul, insuflat în familie de Vincențiu, l-a determinat pe notoriul bacteriolog să rămână la București (1887-1926).

Posteritatea poate judeca viața unui om, dar subiectivismul este întotdeauna prezent, chiar dacă istoricul ține seama de sfatul lui Tacitus, de a cerceta evenimentele trecutului „sine ira et studio”. Acuzația de „colaboraționism” a fost demontată, pas cu pas, de argumentele marelui bacteriolog, fie prin prezentarea unor documente oficiale (care demonstrau clar că savantul a fost rugat să rămână în Capitala ocupată), fie de declarații personale. Cert este că, după anul 1919, imaginea doctorului Victor Babeș a fost schimbată, deși, și astăzi, controversa persistă atunci când încercăm să privim istoria prin prisma unor declarații nefondate.

_{Foto sus: Victor Babeș (© Colecția Muzeului Victor Babeș)}