Theodor Aman (1831 – 1891). Primul artist român modern

📁 Biografii
Autor: Dr. Elena Olariu / Muzeul Municipiului București

Prin conceptul expozițional și prin scenografia sa foarte modernă, expoziția dedicată lui Theodor Aman, organizată în cadrul Art Safari 2022, dorește să readucă în atenția publicului tânăr personalitatea grandioasă a celui care a contribuit decisiv la modernizarea și occidentalizarea artei românești, dar și a societății autohtone, în ansamblul ei.      

În anul 1850, Aman pleacă la Paris unde studiază arta la École des Beaux-Arts cu doi celebri artiști ai epocii Michel Martin Drolling (1786-1851) și, după moartea acestuia, continuă pregătirea cu François-Édouard Picot (1786-1868). Ambii săi profesori au fost discipoli ai marelui pictor Jacques-Louis David (1748-1825), promotor al neoclasicismului și unul dintre artiștii oficiali din anturajul împăratului Napoleon I. Jacques-Louis David transformase pictura istorică într-o modă, un spectacol care reîncepuse să fie intens gustat de elitele franceze ale epocii.

Perioada petrecută în capitala Franței este foarte benefică pentru Theodor Aman. Aici, artistul va deține succesiv două ateliere, unul în rue Lafayette, iar celălalt pe rue Neuve-Bréda, nr. 10. În anul 1853, începe să expună la Salonul Oficial de la Paris primul său portret, de fapt un autoportret, prima capodoperă a creației sale. În anul următor, Aman va picta „Bătălia de la Oltenița” pe care va reuși să o vândă sultanului, în timpul unei călătorii la Istanbul, întreprinsă în anul 1854. Lucrarea redă un moment din războiul dintre ruși și turci, revoluționarii români sperând că Imperiul Țarist va fi înfrânt, politica expansionistă rusă fiind considerată foarte periculoasă pentru autonomia Țărilor Române.

Reîntors la Paris, în anul 1855, Aman va expune o nouă pictură istorică, „Bătălia de la Alma”, în cadrul Expoziției Universale de la Paris. Era pentru prima dată când un artist român prezenta o lucrare inspirată de un eveniment contemporan la care fusese martor.

Theodor Aman a continuat să fie acceptat la Salonul Oficial de la Paris și în anul 1857, cu două lucrări, „Vânători și zuavi în fața Sevastopolului” și „Țigancă din Valahia”. Aceste participări la cel mai important salon de artă al vremii din Europa au fost pentru tânărul pictor, dar și pentru arta românească, etape definitorii. Din acest moment a început integrarea directă a artei autohtone în marea artă occidentală. De-a lungul întregii sale cariere de profesor și-a îndemnat toți studenții să-și continue studiile la cele mai prestigioase universități europene, conștient că doar astfel arta lor va putea câștiga un renume mondial.

Întemeietor al Școlii de Belle-Arte

Revenit definitiv în țară de la Paris, Theodor Aman, alături de pictorul Gheorghe Tattarescu, a înaintat mai multe memorii către autorități și a reușit să înființeze o Școală de Belle-Arte, în anul 1864. În Sud-Estul Europei mai exista doar o școală superioară de acest gen, aceasta fiind deschisă la Atena, în anul 1837, doar cu specializările de sculptură și desen. Abia spre sfârșitul secolului vor mai apărea alte școli de acest tip în zonă. Instituția care se înființa în anul 1864 în spațiul românesc era o noutate absolută. La doar 33 de ani, Theodor Aman a fost numit director, fiind și profesor de pictură, alături de Gheorghe Tattarescu. Odată cu întemeierea Școlii de Belle-Arte din București a fost organizată, pe aceleași principii, o școală de artă și la Iași, condusă de G. Panaitescu-Bardasare, care era în corespondență permanentă cu Theodor Aman. Cu această ocazie se înființau și două Pinacoteci, la Iași și la București, instituții care completau cele două școli de artă.

Calitatea de conducător al noii școli îl va determina pe Theodor Aman să continue să picteze lucrări monumentale cu teme istorice, această serie a sa devenind unică în istoria artei românești, nici un alt pictor autohton nereușind să mai atingă astfel de performanțe. Aman dorea să umple un gol în cultura română, care nu cunoscuse genul picturii istorice, iar marile momente ale istoriei Țărilor Române nu beneficiau de o ilustrare comparabilă cu aceea care exista în Europa Occidentală.

Seria istorică a picturii lui Aman este impresionantă și prezintă momente importante din domnia marilor voievozi din Muntenia și Moldova, ca de exemplu: „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul” (1852), „Bătălia românilor cu turcii pe insula Sf. Gheorghe” (1859), „Ștefan cel Mare căzând de pe cal în bătălia de la Scheia”, „Mihai Viteazul primind pe solii turci cu daruri din partea sultanului” (1864), „Mihai Viteazul contemplând capul lui Andrei Bathory” (1865), „Răpirea cadânelor” (1862). Pictorul surprinde și principalele momente ale istoriei contemporane lui, în lucrări precum: „Lupta de la Alma” (1855), „Unirea Principatelor”, „Hora Unirii de la Craiova” (1857) sau „Constituanta”. Pictura monumentală „Boierii surprinși la ospăț de trimișii lui Țepeș” este considerată de către mulți istorici de artă drept una dintre cele mai valoroase lucrări de gen din arta românească. Ion Frunzetti considera, pe bună dreptate, că pictura ar putea fi prezentată cu succes în orice mare muzeu de artă din lume.

Din anul 1872, Theodor Aman începe să lucreze și în gravură. Inițial dorise să introducă studiul gravurii și la Școala de Belle-Arte, dar nu a găsit un profesor disponibil și nici nu a primit suficiente fonduri pentru a-l plăti. Nu a avut bani nici pentru a dota un atelier de gravură. În final, a reușit să aducă de la Paris o presă și a început să lucreze personal în această tehnică. Pentru că prin intermediul gravurii se putea realiza mult mai ușor multiplicarea unei imagini, Aman a folosit această tehnică pentru a realiza importante portrete ale unor personaje istorice, destinate să rămână în memoria colectivă. Artistul va executa portretele unor domnitori, dar și ale unor oameni politici importanți, precum: Mihai Viteazul, Matei Basarab, Tudor Vladimirescu, Enăchiță Văcărescu, Cezar Bolliac sau Ion Eliade Rădulescu. Aman a contribuit definitoriu la dezvoltarea acestei tehnici artistice în România și a devenit primul pictor-gravor de anvergură, de la noi, acceptat ca membru în Societatea Acvafortiștilor din Franța.

În calitatea sa de director, dar și de profesor la Școala de Belle-Arte, Theodor Aman a contribuit la formarea multor mari maeștri români. Printre cei care au beneficiat din plin de oportunitatea de a se forma la școala deschisă de Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu se numără și Ștefan Luchian sau George Demetrescu Mirea.

Pentru catedra de sculptură, la Școala de Belle-Arte, a fost angajat Karl Storck, un sculptor venit din Germania și stabilit în România. Storck a fost urmat la catedră de către elevul său, Ioan Georgescu, primul sculptor român care a devenit, la rândul său, profesorul lui Constantin Brâncuși. La numai 50 de ani de la înființarea Școlii de Belle-Arte din București, Brâncuși, care urmase timp de patru ani cursurile acestei școli, se îndrepta spre apogeul extraordinarei sale cariere mondiale.

Școala întemeiată de Aman și Tattarescu își atinsese scopul, acela de a pune temelia pregătirii artiștilor români, de a le ușura accesul în marile școli de artă europene și de a le asigura o carieră plină de succes.

Stil de viață aristocratic românesc, oglindit în opera artistului

Theodor Aman provine dintr-o familie cu rădăcini balcanice. Artistul a fost fiul unui negustor prosper, Dimitrie, cuțovlah de origine, boierit în anul 1818 de Caragea Vodă. În timpul domniei lui Știrbei Vodă, Theodor Aman primește și el un rang de pitar, fiind sfătuit de domnitor să-și continue studiile la Paris, la fel ca și alți tineri din generația sa.

Soția pictorului, Ana, a fost fiica paharnicului de origine aromână Iordache Politimos și a Zincăi, născută Butculescu, o veche familie românească pământeană, boierită, se pare, pe vremea lui Mihai Viteazul. Ana provenea dintr-o familie de origine aristocratică, fiind o tânără cu o educație rafinată, dovedind talent și la desen și muzică.

Conform obiceiului din epocă, Ana a fost măritată de către familie, la 16 ani, cu Gheorghe Niculescu-Dorobanțu, de care a divorțat pentru a se recăsători cu Theodor Aman, tânărul de care se îndrăgostise cu adevărat. Cei doi s-au întâlnit pe data de 24 ianuarie 1860 la un mare bal, unde se aniversa împlinirea unui an de la Unirea Principatelor Române iar, în anul 1865, Theodor Aman și Ana se căsătoreau. Cununia nu a putut avea loc mai devreme, deoarece în epocă, chiar dacă divorțul se realiza relativ ușor, era nevoie de o perioadă de timp de câțiva ani până se putea realiza următoarea căsătorie. La nuntă au participat importante personalități ale epocii, precum Mihail Kogălniceanu sau Cezar Bolliac.

Ana, cea care va deveni frumoasa amfitrioană a casei Aman, a fost și principala muză a artistului, fiind surprinsă de acesta în diferite ipostaze în interiorul casei și oglindind astfel, prin atitudinea sa, stilul de viață feminin urban la mijlocul secolului al XIX-lea.

După căsătorie, Theodor Aman a semnat un contract pentru construcția unei case, cu antreprenorul de origine germană, Frantz Scheller. Tinerii căsătoriți își vor construi o casă comună, pe un teren de pe strada Clemenței, actuala stradă C. A. Rosetti. Casa Aman a fost proiectată în stil neoclasic, fiind decorată în interior chiar de către Aman, care a sculptat mobilierul casei și ușile atelierului cu medalioane în relief reprezentându-i pe Raffaelo, Tiziano, Rembrandt și Veronese. În interior a sculptat medalioane reprezentându-i pe Traian, Decebal, Radu Negru, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Matei Basarab. Basoreliefurile montate pe exteriorul casei îi înfățișează pe Leonardo da Vinci și pe Michelangelo, iar picturile murale din interiorul casei îi sunt dedicate lui Mihai Viteazul. Toate aceste reprezentări istorice și abundența ieșită din comun a portretelor de artiști europeni, neobișnuite pentru un domiciliu familial, demonstrează că pictorul a gândit această casă pentru a fi un spațiu public, o galerie de artă, un spațiu unde spera să-i obișnuiască pe contemporanii săi cu marea artă.

Spectaculoasa reședință Aman a fost terminată în anul 1869 și a devenit un important spațiu monden al Bucureștiului. Aici se organizau periodic serate muzicale unde cânta adeseori şi artistul la violoncel, alături de fiica sa vitregă, Zoe, care cânta la pian, dar era şi o minunată soprană. La aceste serate participa şi principesa Elisabeta, viitoarea regină a României, fapt semnalat în presa vremii, reşedinţa domnească (care devine Palatul Regal, din anul 1881) aflându-se în apropierea casei Aman. Carol I a vizitat și el reședința și atelierul maestrului Aman, dar a mai fost invitat și de soția artistului, după moartea pictorului. Pentru Carol, pictorul a realizat lucrarea „Constituanta”, care a fost plătită din caseta personală a comanditarului. Tot Theodor Aman a primit sarcina să schițeze coroana Regelui și desenează inclusiv Ordinul Coroana României. În anul 1889 a primit și el acest ordin, în grad de comandor.

În reședința pictorului s-au perindat și marii artiști ai perioadei: Karl Storck, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ștefan Luchian, Ion Georgescu, prietenii sau studenții maestrului.

După construcția casei, adevăratul atelier al lui Aman s-a mutat chiar în marele salon al locuinței. În această spațioasă încăpere pictorul și-a imortalizat familia și invitații. Theodor Aman a reușit să reflecte, într-un mod extrem de amănunțit, stilul de viață al elitei sociale și culturale bucureștene, prin scenele de gen cu instantanee din propria casă sau din locurile pe care le-a vizitat. Aman își construise o imagine de aristocrat autohton, având  și o alură de artist apusean, fiind inițiatorul primelor expoziții și galerii de artă din România. Oglindind lumea din jurul său a creat picturi memorabile, precum: „Regimul Vechi”, „Petrecere cu lăutari”, „Societate în curte”, „Pe terasă la Sinaia”, „Petrecere în familie”, „La Sinaia”, „Doamnă pictând”, „Atelierul artistului”, „Amator de artă”, „Femeie la pian”, „Dominoul verde”, „Întoarcerea de la bal”, „Bal mascat” și multe altele. Scenele sale de gen sunt cele mai valoroase instantanee din întreaga artă românescă, care surprind viața cotidiană a elitei bucureștene.

Imagini-document sunt și lucrările realizate de Aman în Cişmigiu, la Sinaia sau la Câmpina, adică acele locuri în care chiar el călătorea şi surprindea foarte realist personaje, străzi sau natura înconjurătoare. În aceste mici picturi, în care redă grădini sau reproduce propriile deplasări, se apropie treptat de tematica picturii impresioniste a lui Manet sau Monet, fără a-i copia stilistic.

Peisajele lui Aman sunt în marea lor majoritate populate cu diferite personaje, sunt un fel de extindere a scenei de gen în natură, observa pe bună dreptate Radu Bogdan. Sunt picturi de dimensiuni mici sau medii, unde artistul manifestă o grijă impresionantă față de amănunte, redând pe un spațiu mic foarte multe detalii. În acest context, opera lui Theodor Aman devine esențială pentru istoria socială românească a secolului al XIX-lea, care poate să fie perfect reconstituită prin imaginile din picturile, desenele, acuarelele sau gravurile sale.

Program și bilete Art Safari 2022

Art Safari va putea fi vizitat în perioada 12 mai – 7 august 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20). Biletele și abonamentele pot fi achiziționate pe https://tickets.artsafari.ro/e, dar și la fața locului.

Autor: Dr. Elena Olariu, director adjunct Secția Artă, Restaurare, Conservare – Muzeul Municipiului București,  curator al expoziției „Theodor Aman. Primul artist român modern”, din cadrul Art Safari 2022

Mai multe