Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu

Poetul, revoluţionarul şi omul politic Dimitrie Bolintineanu a avut parte de un sfârşit tragic. Şi-a pierdut minţile din cauza sărăciei şi a murit într-un ospiciu în Bucureşti. La câţiva ani după moarte, osemintele i-au fost scoase şi au zăcut în podul unei biserici, până când a fost gata soclul bustului său.

Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei, însă marea calitate nu i-a adus scriitorului niciun beneficiu, din contră. 

Pe numele său adevărat Dimitrie Cosmad, Bolintineanu s-a născut în 1819 la Bolintinu din Vale, localitate după care şi-a ales, mai târziu numele. Tatal său a fost Enache Cosmad, un aroman, originar din Ohrida, negustor, arendaş si funcţionar fără avere. La 10 ani, Bolintineanu a fost trimis la Bucureşti unde a urmat cursurile şcolii Colţea. A rămas orfan de ambii părinţi în copilărie şi a fost crescut de o mătuşă. După şcoala primară, a urmat  cursurile Liceului „Sf Sava”. La doar 22 de ani, ajunge funcţionar , ocupând funcţia de copist la Secretariatul Statului.   

Trăieşte o mare dramă în amor la vârsta de 22 de ani, iar durerea trăită ajunge să o expună în scris.  S-a îndrăgostit de o tânără de 19 ani, bolnavă şi ajunge să-şi vadă iubirea murind chiar sub ochii lui. Moartea ei l-a impresionat atât de tare, încât a aşternut pe hârtie elegia „O tânără pe patul morţii”. Poezia este publicată în presa vremii şi face o impresie extraordinară lumii literare şi publicului. În 1843 este ales membru al „Asociatiei Literare a Romaniei" şi primeşte o bursă cu care pleacă să studieze la Paris la Collége de France. Prima sa carte, „Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu" apare în 1847.

„Înalt şi subţiratec ca statură, cu părul şi faţa brune, c-o frunte largă şi meditativă ce da înfăţişării sale un caracter bărbătesc şi poetic în acelaşi timp, cu surâsu-i rar pornit dintr-o bunătate sufletească adâncă ce îndulcea expresia lui tristă de obicei, Bolintineanu era un tânăr interesant şi simpatic”, îl descrie Nicolae Petraşcu în cartea „Dimitrie Bolintineanu”.

Viaţă în exil

Bolintineanu a revenit în ţară când a izbucnit revoluţia de la 1848. După înăbuşirea mişcării este arestat împreună cu alţi confraţi  care luptase pentru patrie. Reuşeşte să evadeze şi ajunge în exil, la Paris.  Din exil, cu mare dor pentru ţara în care îi era interzis să revină, Bolintineanu scria :  

„Exilat de mulţi ani din patria mea cu câtă tristeţe şi cu câtă plăcere mă uitam la malurile ţării natale. Cu tristeţe căci îmi era oprit a pune picioarul pe acest tărâm, totdeauna prada inamicilor şi a  fiilor lui cei vitregi, cu plăcere, căci oricare ar fi cauzele ce mă departă de aceste locuri, oricât de triste şi monotone ar fi zilele în această ţară şi cât de frumoasă ar fi trecut viaţa în străinătate, nu uită cineva lesne locul în care ochii noştri au văzut soarele pentru prima dată”.

În 1852 părăseşte Parisul şi ajunge la Porţile Orientului. În 1855 îi apare romanul „Manoil” considerat primul roman de gen din literatura românescă.

Cariera politică

În 1857, după decretarea amnistiei generale, Bolintineanu, revine în ţară şi intră în politică. A fost pe rând secretar de stat la Departamentul Trebilor Straine, ministru al cultelor în Guvernul Kogalniceanu, membru al Consiliului de Stat. Deşi ajunsese în lumea politică şi se învârtea printre cei mai influenţi oameni ai epocii, Bolintineanu a rămas un om modest.

„Trăia într-o singură cameră din casa Bosel în faţa teatrului. Neavând aproape pe nimeni pe lângă el, plictisit şi  amărât tot mai mult de ceea ce se petrecea în jurul lui. Temperamentul lui de om meditativ, de om de cărţi nu răspundea carierei politice. El primise onoarea de a fi ministru, dar spunea întoteduna că nu-i făcut pentru asemenea lucruri”, scrie N. Petraşcu în biografia dedicată lui Bolintineanu.

După lovitura de stat din 2 mai 1864, Bolintineanu care făcuse opinie separată, este nevoit să demisioneze din minister A fost pentru o vreme secretar în Consiliul de stat , iar după desfiinţarea funcţiei ajunge fără niciun venit.

Internat la ospiciu, fără haine

La doar 50 de ani, Bolintineanu trăia dintr-o pensie de mizerie.  

„Poetul era îmbrăcat într-un gheroc negru, lung şi vechi. M-a poftit să şed dinaintea lui şi mi-a dat sfaturi pentru viitor.Să învăţ carte multă, că citesc cu luare aminte numai scriitorii mari şi să mă feresc de molima imitaţiei. De politică să fug şi să-mi păstrez cinstea obrazului, adăugă el cutremurându-se parcă de un fior, cu toate că cinstea, iaca unde te aduce... Şi cu mâna stângă sucindu-şi mâneca dreaptă, îmi arătă cotul gherocului tocit până la căptuşeală”, notează N Petraşcu evocând amintirea unui contemporan despre Bolintineanu în anii de mizerie.

Sărăcia îl îmbolnăveşte şi în aduce în pragul nebuniei.  În aprilie 1871 a fost internat la Ospiciul Patelimon. În registrul de intrare al bolnavilor a fost menţionat astfel :

„Dimitrie Bolintineanu, fost ministru al Cultelor,  intrat fără haine”.

Îngropat în datorii, Bolintineanu ajunge să fie executat, iar bunurile îi sunt scoae la licitaţie.

Colegii din lumea literară au încercat să-l ajute lansând apeluri în presa vremii:  

„Poetul Bolintineanu este căzut în aşa slăbiciune de corp şi minte, încât amicii lui-nu el-se simt datori a face apel la toţi aceia pe care versurile şi proza poetului i-au desmierdat o dată, la aceia care au admirat talentul şi capacitatea lui. Noi facem apel la toţi români simţitori să se grăbească a veni să concure la loterie l-a care s-a pus mobilierul şi biblioteca lui Bolintineanu”, scria „Trompeta Carpaţilor” din data de 4 aprilie 1871.

Banii câştigaţi de pe urma vânzării bunurilor a fost însă insuficienţi pentru plata datoriilor poetului. Prietenii săi au făcut un apel în Camera Deputaţilor, solicitând un ajutor financiar pentru poet.

„Camera îl refuză. Un deputat din majoritate mărturisi chiar cu glas tare nepăsarea acestei ţări :Ce să-i facem? ...”, evocă N. Pătraşcu în cartea „Dimitrie Bolintineanu”.

Dimitrie Bolintineanu a murit în dimineaţa zilei de 20 august 1872, la spitalul Pantelimon. A fost înmormântat în pământul satului natal Bolintin Vale. Osemintele poetului au avut parte tot de mizerie şi umilinţă, chiar şi după moarte.  Osemintele i-au fost scoase pentru a fi aşezate sub bustul său, la câţiva ani de la moarte. Până când a fost gata bustul, rămăşiţele au zăcut în podul bisericii, printre unelte şi rozătoare, în aşteptarea inaugurării statuii.

_{Sursa: adevarul.ro}