Uniunea Sovietică sau iluzia unei mari puteri a poporului rus
Orice centru de autoritate trebuie să ofere maselor de guvernați o serie de idei pentru a le canaliza energiile în sensurile dorite de cei ce au ajuns în vârful ierarhiei întâmplător și pentru un timp scurt la scara istoriei.
Locuitorii din Rusia de astăzi au impresia că sunt bine conduși, de adevărați patrioți, continuatorii celor ce au pus bazele colosului economic și militar denumit pe scurt Uniunea Sovietică. Erau locuri de muncă și era lumea fericită. Chiar au fost înfrânte forțele naziste și mulți oameni au ajuns eroi plini de decorații roșii și strălucitoare. Uniunea era un model de economie pentru întreaga omenire, dovadă fiind producțiile record anunțate an de an. Era normal să fie prosperitate și fericire din moment ce totul era organizat după învățăturile științifice gândite de Karl Marx și Fr. Engels, dezvoltate apoi de către Lenin și aplicate de către Stalin.
Oare chiar așa să fi fost sau colosul era un imens monstru ce devora oameni și resurse pentru îndeplinirea unor fantezii ale unei grupări ce se ascundea după zidurile roșii ale Kremlinului? Datele cuprinse chiar în documentele publicate de autoritățile comuniste arată că era o nenorocire universală și că liderii birocratici erau îngrozitor de nepricepuți, duritatea fiind un instrument perfect pentru ascunderea prostiei pure.
Istoricul Larisa Turea a publicat în anul 2008 lucrarea Cartea foametei, volum care a avut un tiraj destul de redus pentru a avea impact asupra opiniei publice. Masele trebuie să fie permanent bombardate cu informații pentru a reține câte ceva din trecut în mod corect, aparatul de propagandă comunist fiind specializat în astfel de operațiuni speciale de manipulare și de cosmetizare.
Doamna Larisa Turea a publicat mărturiile oamenilor care au trecut prin evenimentele analizate și a dublat totul cu documente ale autorităților. Cartea tipărită arată o Uniune Sovietică departe de popor și care este capabilă numai să omoare și să nenorocească pe oricine atinge. Nimic bun nu făcea colosul roșu!
Informațiile prezentate de istoricul Larisa Turea trebuie răspândite cu orice preț pentru că oamenii uită ce crime au comis cei ce nu aveau ce să caute în fruntea unui imperiu. Erau lipsiți de pricepere administrativă și nu doreau decât războiul la scară cât mai mare. Anul 1946 a fost dominat de o secetă cumplită și autoritățile comuniste din Moldova dintre Prut și Nistru au reușit să strângă o parte din cota stabilită de stat.
Foametea din Basarabia
Nu s-a putut mai mult din cauza condițiilor meteorologice, dar Stalin nu era interesat de detalii. Poporul zis moldovean trebuia pedepsit pentru că era român prin limbă și mai avea simpatii pentru rudele din lagărul vecin. Produsele agricole au fost confiscate și oamenii au fost lăsați să se descurce.
A rezultat o foamete cumplită, mai ales că venea după un război mondial. Simple detalii pentru cel ce visa să cucerească lumea! Un singur detaliu privind mortalitatea scoate la lumină amploarea tragediei orchestrate de cei ce ar fi putut să aducă alimente de peste mări și țări. Au fost 9.650 de decedați în decembrie 1946, cu mult peste numărul celor veniți într-o lume de groază. Răul cel mare nu venise încă.
Luna ianuarie a anului 1947 a fost una tot rece și fără mâncare suficientă. Coasa morții a făcut prăpăd și au dispărut 19.133 de persoane, nașterile fiind de numai 6.432 de bebeluși. Erau aproape de trei ori mai multe victime decât nou-născuți, cea mai bună dovadă că statul n-a făcut ceva pozitiv pentru mulțimea de locuitori dintre Prut și Nistru.
Este evident că a fost un genocid provocat de comuniști și sunt numai datele pe două luni. Politica autorităților roșii avea drept consecință și omorârea viitorului, 1.507 copii murind la vârste sub un an. Era o creștere semnificativă în raport cu 1.265 de victime din decembrie. Au reușit astfel prin măsuri administrative să nimicească două viitoare comune, dar acesta nu este tot adevărul.
Imaginea măcelului provocat de deciziile staliniste iese la lumină din alt act oficial al regimului. Autoritățile au făcut o analiză demografică pe primele șase luni ale anului 1946 și au înregistrat 26.840 de trecuți la cele veșnice și, poate, într-o lume mai bună. Paradisul comunist era o iluzie din care au reușit să scape numai printr-o moarte lentă și chinuitoare. Numărul morților din primul semestru al anului 1946 trebuie comparat cu cel din ianuarie 1947 și se poate înțelege catastrofa provocată de deciziile liderilor de la Moscova. Au pierit numai în ianuarie 19.133 de suflete. Crimă în masă!
Demersul istoriografic al istoricului Larisa Turea conține numai o mică parte din materialul documentar din arhivele ce erau secrete până la căderea regimului criminal de stânga. Bariera lingvistică nu permite ca poporul român să știe tot ce s-a întâmplat cu o parte a neamului ce trebuia să dispară în numele unei idei ce nu avea sens în istorie.
Cercetătorii scot însă la lumină zi de zi fragmente din crimele care au fost provocate după înfrângerea naziștilor și prin care se demonstrează că sistemul comunist a fost mult mai criminal prin faptul că promova moartea la nivel planetar. Istoricul Valeriu Pasat a descoperit date despre celelalte luni ale anului 1947 și prăpădul a fost perfect în luna martie.
Combinația de foamete și lipsă de medicamente a dus la dispariția a 25.953 de persoane, adică aproape cât în tot primul semestru din anul precedent. Datele din întreaga RSS Moldovenească pe 1947 sunt mai mult șocante și demonstrează ce pot face oamenii bolnavi de putere. Au pierit 163.751 de locuitori față de cei 64.949 din 1946. Efectele războiului se cam terminaseră și o aprovizionare cât de cât normală ar fi diminuat mortalitatea și ar fi asigurat fericirea mulțimilor, dar conducerea comunistă nu are nici cea mai mică legătură cu prosperitatea popoarelor.
Poporul zis moldovean în actele de partid și de stat a fost supus exterminării pe criterii politice de către o grupare pur criminală de la Moscova, cea care folosea oamenii numai și numai pentru atingerea idealului de revoluție mondială, adică de cucerirea întregului Pământ. Numărul de victime nu conta în față măreței idei. Iosif Stalin a făcut totul pentru revoluția mondială și așa proceda în anii 1946 și 1947.
Tragedia unui mic popor de la periferia lagărului comunist nu conta. Toată istoria Uniunii Sovietice a însemnat o permanentă goană după producerea unor cantități absolut incredibile de armament și încă nu există o viziune asupra amplorii fenomenului. Numai în anii de foamete cruntă, 1946 și 1947, fabricile au livrat 858 de T-44, tancuri zise medii ce urmau să înlocuiască mult mai cunoscutul T-34. Fabricile lucrau și la proiecte mult mai scumpe.
Erau în șantier cinci crucișătoare din clasa Ceapaev, orice navă militară fiind asamblată din cel mai bun oțel și care lua la bord cele mai puternice muniții clasice. Se putea și mai mult. A fost gata și primul bombardier strategic de tip Tu-4 în mai 1947, copia renumitului B-29 care putea să lanseze bombe nucleare. Nu se făcea economie pentru producția de război. Se poate spune că erau necesare aceste politici de înarmare pentru că SUA, statul imperialist și agresiv din propaganda de partid, dorea să invadeze pașnica uniune a oamenilor muncii de la orașe și state.
Nimic mai fals! Conducerea de la Washington renunța la multe nave de război pentru a face reduceri serioase la capitolul cheltuieli. Dispăreau, printre altele, distrugătoarele Clasei Farragut și întreaga armată a fost supusă demobilizării.
Oamenii se simt bine la paradele impresionante și cred că tancurile grele și avioanele rapide sunt pentru fericirea lor. Niciodată armele nu aduc prosperitate și ceva bun celor care le produc, ci vine epoca în care vor provoca sărăcie și moarte. Este interesant că s-a ajuns astăzi să se scrie că a fost o epocă de fericire trecutul cunoscut sub denumirea de Uniunea Sovietică, teză ce demonstrează că minciunile lansate de propaganda comunistă au ca limită infinitul. Cei ce mai cred astăzi în trecutul glorios al Uniunii Sovietice sunt lipsiți de cunoștințe și preferă să trăiască într-o lume falsă, adorând o epocă a crimei.
Foto sus: Parada victoriei în Piața Roșie din Moscova, din 24 iunie 1945 (© Wikimedia Commons)
Bibliografie minimală
- Le Bon, Gustave, Opiniile și credințele, Editura Științifică, București, 1995.
- Pasat, Valeriu, RSS Moldovenească în epoca stalinistă (1940 – 1953), Cartier, 2011.
- Sarin, Oleg, Lev Dvoretsky, Război contra speciei umane, Antet, București, 1997.
- Turea, Larisa, Cartea foametei, Editura Curtea veche, București, 2008.