„Ținta este distrusă” – Tragedia cursei KAL 007
Unul dintre cele mai grave momente de tensionare a relațiilor dintre Est și Vest din perioada primului mandat al Administrației Reagan a survenit în primele ore ale zilei de 1 septembrie 1983, când un avion de tip Boeing 747-230B aparținând Korean Air Lines (cursa KAL 007), zburând de la New York spre Seul (via Anchorage din Alaska), a fost doborât cu două rachete aer-aer AA-3 Anab de un avion Su-15 sovietic (Flagon, în codificarea NATO).
Din cauza unei erori de navigație, avionul sud-coreean a deviat de la cursul său pe porțiunea de la Anchorage spre Seul și a pătruns în spațiul aerian al URSS, prima oară deasupra Peninsulei Kamceatka și ulterior deasupra Insulei Sahalin, fiind interceptat și ulterior doborât de aviația de vânătoare sovietică în Marea Japoniei, în largul Insulei Moneron, situată în apropierea Insulei Sahalin. Au murit 269 de persoane – 246 de pasageri (62 de americani) și 23 de membri ai echipajului, inclusiv congresmenul Lawrence „Larry” McDonald.
Operatorii forțelor aeriene americane care executau misiuni de interceptare a comunicațiilor (SIGINT) din schimbul de noapte care încadrau stația de interceptare a NSA de la Misawa (dispusă la 580 km nord de Tokio, Japonia) au monitorizat întreaga succesiune a evenimentelor din momentul în care avionul sud-coreean a deviat de la cursul său și a intrat în spațiul aerian sovietic deasupra Peninsulei Kamceatka.
Operațiile SIGINT (SIGnal INTelligence) reprezintă misiunea principală a NSA și se referă la informațiile derivate prin interceptarea, procesarea și exploatarea informativă a emisiilor electromagnetice transmise de guverne sau organizații străine, indiferent de modalitatea de transmitere. Cuprinde trei componente: COMINT (COMmunications INTelligence), ELINT (ELectronic INTelligence) și FISINT (Foreign Instrumentation).
Cu o oră înainte ca avionul KAL 007 să fie doborât, operatorii americani au semnalat o creștere a volumului traficului radio al unităților de apărare aeriană sovietice când avionul comercial sud-coreean traversa Peninsula Kamceatka. Activitatea stațiilor de radiolocație sovietice s-a intensificat în mod dramatic în toată regiunea Extremului Orient și mai multe avioane de interceptare MiG-23 au decolat de la baza aeriană Petropavlosk-Ielizovo din Kamceatka.
Inițial, operatorii SIGINT americani au concluzionat că, cel mai probabil, activitatea intensă era parte a unui exercițiu de antrenament de apărare aeriană neanunțat.
La ora 2:56 dimineața, cu 30 de minute înainte de doborâre, în timp ce avionul Boeing 747 traversa liniștit Peninsula Kamceatka, fără să bănuiască ce activitate frenetică se declanșase în jurul său, o mică unitate de interceptare a comunicațiilor radio din NSA, compusă din 30 de militari, dislocată la Wakkanai, în partea cea mai nordică a peninsulei japoneze Hokkaido, cunoscută sub denumirea codificată „Proiectul Clef”, a detectat o intensificare a traficului comunicațiilor sovietice.
Traficul intens interceptat provenea de la cele patru aparate de interceptare MiG-23 care, după toate probabilitățile, executau misiuni de interceptare reale deasupra strâmtorii La Perouse (situată între Peninsula Sahalin și Hokkaido) împotriva unei ținte aeriene necunoscute.
Unul dintre operatorii de la baza Wakkanai asculta exact pe frecvența Regimentului 777 Aviație de vânătoare dislocat în baza Dolinsk-Sokol, un aspect extrem de important în zilele care au urmat tragediei.
La ora 3:26, operatorul a înregistrat mesajul unuia din piloții avioanelor trimise spre interceptare – maiorul Ghenadi Nicolaevici Osipovici, către centrul de dirijare de la sol, „Am executat lansarea rachetelor”, urmat două secunde mai târziu de „Ținta este distrusă”. (...)
Reacțiile sovietice
Uniunea Sovietică a negat inițial incidentul, dar ulterior a recunoscut că a doborât aeronava, susținând că aceasta se afla într-o misiune de spionaj MASINT (Measurement and Signature Intelligence). MASINT se referă la misiunile de culegere a informațiilor executate în scopul descoperirii, identificării și evaluării unor caracteristici tehnico-tactice distincte („semnătura”) ale unei surse-țintă fixe (ex. stație de radiolocație) sau mobile (ex. rachete de croazieră).
Potrivit comunicatului oficial sovietic, „din cauza unei greșeli de navigație, aeronava Boeing 747 s-a abătut de la ruta inițial planificată și a zburat în spațiul aerian sovietic, în timpul unei misiuni de recunoaștere aeriană organizată de SUA. Forțele aeriene sovietice au tratat aeronava neidentificată drept un avion spion intrus aparținând SUA și au distrus-o cu rachete, după ce au tras focuri de avertizare care, probabil, nu au fost observate de piloții KAL”.
Totodată, preciza agenția oficială TASS, „avioanele de vânătoare sovietice au încercat în mod repetat să acorde asistență, orientând avionul KAL către cel mai apropiat aeroport”.
Nici Uniunea Sovietică și nici Korean Air Lines nu se aflau la primul incident de acest gen. Pe 20 aprilie 1976, un avion Boeing 707 sud-coreean (cursa KAL 902) care zbura de la Paris către Seul via Anchorage a deviat de la cursul său deasupra Oceanului Arctic și a intrat în spațiul aerian sovietic în apropiere de Peninsula Kola, unde a fost interceptat și avariat, lângă Murmansk, de o rachetă aer-aer lansată de un interceptor Su-15, după ce violase spațiul aerian sovietic.
Racheta a ucis doi pasageri și a rănit alți 15 dintr-un total de 109 pasageri și membri ai echipajului. Avionul avariat a fost forțat să aterizeze de urgență pe gheața lacului Korpijärvi.
Confuzia Moscovei cu privire la modul de tratare a incidentului a fost totală, încât timp de trei zile nici ambasada și nici stația KGB din Londra nu au primit instrucțiuni cu privire la reacția oficială față de tragicele evenimente. Apoi, pe 4 septembrie, au parvenit trei telegrame urgente atât ambasadei, cât și stației KGB din Londra.
Prima telegramă afirma că avionul sud-coreean KAL 007 fusese utilizat de Administrația Reagan pentru a stârni un curent de opinie antisovietic. A doua și a treia telegramă conțineau măsuri care urmau să fie implementate pentru a arunca vina asupra americanilor sau asupra sud-coreenilor.
Publicul occidental urma să fie „informat” prin diferite mijloace de comunicare că avionul doborât survolase teritoriul sovietic în misiune de culegere de informații. În completarea acestei versiuni sovietice asupra evenimentelor urma să fie difuzată știrea potrivit căreia pilotul Chun Byung-In, căpitanul acestei curse sud-coreene, ar fi povestit unor prieteni despre alte misiuni informative executate de el, prezentându-le acelor prieteni echipamentul de culegere a informațiilor de la bordul avionului.
Cu toate acestea, textul telegramelor primite de stația londoneză nu admitea în mod deschis că avioanele de vânătoare sovietice au doborât în realitate cursa KAL 007, ci doar implicit. O particularitate majoră a telegramelor primite consta în faptul că se menținea ambiguitatea asupra răspunsului la întrebarea-cheie dacă aviația sovietică știa sau nu că urma să doboare un avion civil.
Peste alte două-trei zile, Centrala de la Moscova a expediat alte două telegrame cu instrucțiuni noi pentru dezinformarea și influențarea publicului occidental, în care urma să se menționeze că americanii și japonezii fuseseră în contact radio permanent cu avionul sud-coreean. Unul dintre mesajele care urmau să fie difuzate era că pilotul ar fi comunicat „Acum survolăm Kamceatka”. Tot Centrala a solicitat stațiilor KGB să obțină informații despre persoanele aflate la bord, pentru a descoperi vreo posibilă legătură dintre pasageri și serviciile de informații occidentale, care să sprijine versiunea sovietică asupra evenimentelor.
Cu toate acestea, potrivit lui Gordievschi, explicațiile oficiale nu au convins personalul ambasadei și stației KGB de la Londra, care le considera „de-a dreptul ridicole”, însă se accepta ideea că incidentul KAL 007 afectase în mod grav reputația Uniunii Sovietice.
Centrala de la Moscova a fost nemulțumită de un interviu acordat postului de radio BBC de către redactorul-șef al ziarului „Pravda”, cu ocazia unei vizite efectuate la Londra în luna septembrie. Acest interviu arunca o urmă de îndoială asupra versiunii oficiale sovietice cu privire la doborârea avionului sud-coreean KAL 007: „N-aș putea spune că am fost pe deplin mulțumit de primele noastre știri. Cred că în această problemă vina o poartă militarii noștri. Poate că nu existau dispoziții precise, poate nu știau ce se întâmplă”.
Una dintre prioritățile informative ale stațiilor KGB în ultimele luni ale anului 1983 se referea la promovarea unei teorii false elaborate la Moscova și anume că avionul sud-coreean efectua o misiune în folosul CIA. Analizând evenimentele anului 1983, stația KGB din Londra a evidențiat unele succese remarcabile: „Am reușit să influențăm unele discursuri și articole într-un mod favorabil nouă în probleme care ne interesau. Datorită eforturilor stației, la un post de televiziune a fost difuzată o emisiune specială care denunța intențiile agresive ale Administrației americane”.
Centrala de la Moscova a felicitat stația KGB de la Londra pentru rezultatele obținute: „Eforturile personalului liniei PR (informații politice, n.a.) de contracarare a campaniei antisovietice referitoare la avionul sud-coreean merită o atenție deosebită”.
Află cum a ajuns omenirea la un pas de conflict nuclear în numărul 52 al revistei Historia Special (revista:special/52), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 27 iunie - 25 septembrie 2025, și în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Avionul Boeing 747-230B aparţinând Korean Air Lines, fotografiat în 1980 (© Wikimedia Commons)