Stalin, tancurile și distrugerea Occidentului

Al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939, dar pregătirile pentru declanșarea marelui măcel au fost declanșate în mod intensiv încă din anul 1926. Politicienii și militarii vremii abia așteptau un prilej pentru a căuta să obțină mai multă putere pentru a rămâne cumva în ingrata Istorie. Ostilitățile au evoluat cu surprize uimitoare, căderea Franței în mai puțin de două luni fiind greu de anticipat de către analiștii timpului. A urmat o altă surpriză colosală.

22 iunie 1941. Armata germană a trecut la ofensivă împotriva lagărului comunist și pozițiile avansate ale trupelor sovietice au fost cucerite ușor. Apărătorii din unele fortificații de graniță s-au încăpățânat să reziste, dar centrele întărite au fost învăluite și neutralizate de infanterie. Înaintarea coloanelor motorizate a fost rapidă pentru că aviația asigura acoperirea și contraatacurile cu tancuri n-au fost posibile sau n-au dat rezultate. Unitățile înaintate au ajuns până la periferiile Leningradului și ale Moscovei, ceea ce părea să însemne prăbușirea imperiului făurit de către Iosif Vissarionovici Stalin.

Prezentarea în istoriografie a evenimentelor militare a fost una clasică, inamicul nazist reușind să realizeze surprinderea unei armate ce nu se pregătise de război, chiar Stalin fiind acuzat că nu s-a interesat suficient de formarea unor divizii dotate modern. În plus, epurarea distrusese corpul ofițeresc și astfel analfabeții funcționali au ajuns să conducă. Un adevărat șoc a provocat în lumea savanților apariția cărților scrise de un fost agent militar sovietic, renumitul acum Victor Suvorov. Ideea principală a lucrării Spărgătorul de gheață era că Uniunea Sovietică s-a pregătit intensiv pentru participarea la conflictul mondial pentru a realiza revoluția mondială, adică ocuparea întregii planete în numele comunismului. Ar fi trebuit să fie dus steagul roșu până în ultimul ținut locuit și să se treacă la masacrarea tuturor celor ce nu credeau în ideologia de stânga.

Tezele lansate de o persoană ce nu avea pregătire în domeniul cercetării istoriei au provocat o adevărată furtună și savanții atașați de vechile idei din interes sau din conservatorism au atacat furibund fiecare formulare a autorului ce se refugiase în Marea Britanie. Un trădător al cauzei comuniste nu putea să fie demn de încredere. Lagărul comunist a fost o lume pașnică, lipsită de intenții agresive împotriva Germaniei, României, Finlandei sau Ungariei. Nici nu avusese mijloace să distrugă forțele Wehrmacht-ului de lângă frontieră. Nu se punea problema dezvoltării ofensivei în adâncimea teritoriului inamic pentru că tehnica de luptă era uzată moral și fizic. Industria nici nu putea să livreze armamentul motorizat necesar unei ofensive la mari distanțe. Stalin, prin teroare, reușise să distrugă tot ce era cu potențial de atac în marele lagăr socialist. Oare care tabără are dreptate?

Istoricii ruși au început să publice tot felul de documente descoperite prin arhive cât timp acestea au permis accesul liber al cercetătorilor. Și așa au fost publicate date despre cantitățile de tehnică de luptă existente la 22 iunie 1941. Au apărut și statistici cu ceea ce a fost livrat în a doua parte a anului 1941. Cifrele sunt o adevărată minune și nici măcar nu pot fi crezute de savanții obișnuiți, cei ce mereu au scris că Stalin nu s-a priceput la problemele militare și economice. Sistemul sovietic de gândire și acțiune este mai greu de înțeles în lumea democratică. Realitatea a fost că fabricile militare duduiau și nici experții germani n-au putut anticipa ce surprize sunt dincolo de frontiera păzită de temuții agenți ai N.K.V.D.-ului.

Era oare posibil ca oștirea popoarelor sovietice să fie pregătită de o campanie de mare amploare și de dezvoltarea acesteia până la Oceanul Atlantic? Datele scăpate din arhive confirmă acumularea de armament pentru dotarea trupelor și pentru înlocuirea pierderilor rezultate din lupte sau din cauza defecțiunilor tehnice. Să nu se uite că o parte a efectivelor urma să fie risipită pentru a controla vastele spații cucerite. Orice tip de armă este interesant în vreme de război modern, dar tancul era mașina esențială pentru obținerea victoriei și pentru păstrarea unui teritoriu.

Industria sovietică a îndeplinit ordinele venite pe linie de partid și de stat

S-a scris mult că n-a existat suficientă tehnică pentru completarea diviziilor și așa se explica și lanțul de nenorociri din cursul anului 1941. În realitate, industria sovietică a îndeplinit ordinele venite pe linie de partid și de stat. Un om normal nu poate să scrie un studiu în care să formuleze teza că Armata Roșie n-a fost înarmată la standardele timpului și chiar mult peste.

O uzină din Leningrad a furnizat în semestrul al II-lea din 1941, 444 de tancuri KV-1, revoluționare în ceea ce privește concepția și realizarea. Tancul supragreu era aproape invincibil la loviturile directe și doar tunul de calibrul 88 mm în străpungea armura frontală. Par puține mașini în raport cu necesitățile frontului, dar erau suficiente pentru a forma două sau trei divizii la nivelul numeric al celor germane. Fabrica ar fi produs mai multe, dar tancurile germane au ajuns la periferiile marelui oraș industrial și activitatea a fost încetinită și apoi a încetat. O altă capacitate de producție din adâncimea teritoriului a livrat 486 de mașini de luptă. 930 de tancuri KV-1 reprezenta o forță de izbire fără precedent în istoria militară a forțelor motorizate.

KV-1 era o mașină performantă, dar lăsa de dorit la capitolul manevrabilitate. Era și normal din partea unui colos conceput să străpungă linii fortificate și să facă față tancurilor inamice în confruntări la mică distanță. Nici la capitolul viteză nu satisfăcea dorințele strategilor și nici pe cele ale istoricilor de astăzi. Cuirasatul terestru trebuia dublat de mașini mai ușoare și mobile. Parcurgerea unor mari distanțe pentru realizarea unor încercuiri spectaculoase urma să fie îndeplinită de renumitul mai târziu T-34, cel ce avea masa aproape la jumătate. Uzina din Harkov a realizat până la căderea în mâinile germanilor 744 de exemplare, echivalentul a patru sau cinci divizii de tancuri. Alte 956 au fost asamblate la Stalingrad. Au fost în total 1.886 de T-34, cam zece mari unități blindate. Era o forță imposibil de oprit, dar ofensiva germană a dus la intrarea treptată în luptă și astfel s-a pierdut efectul de buzdugan. Multe tancuri au pierit în mod mai puțin glorios prin terenurile necunoscute din vastul spațiu sovietic.

Aceste cantități au fost asigurate în condițiile în care ofensiva germană a dereglat planurile sovietice de producție și aprovizionarea cu materii prime și piese. Trenurile transportau trupe spre front sau cărau utilajele esențiale pentru ridicarea unor noi fabrici departe de aerodromurile pline cu bombardiere germane. Este mai mult decât evident că Uniunea Sovietică a pregătit la frontieră o masă de tancuri pentru cucerirea Europei și în uzinele construite din ordinul lui Iosif Stalin erau pregătite mașinile moderne necesare ducerii războiului până pe malurile oceanului.

Armata lui Stalin a avut cele mai multe tancuri din Al Doilea Război Mondial și la nivelul anului 1941 nu exista concurență. Planul sovietic era perfect conceput, în prima linie urmând să acționeze blindatele pentru spargerea frontului și apoi ar fi fost lansate unitățile rapide din seria BT, special realizate pentru ofensive în adâncimea teritoriului inamic. Noile mașini ar fi întărit formațiile cu rândurile rărite și ar fi completat efectivele unităților în curs de organizare. Dacă era nimicită concentrarea de trupe germane din Polonia și se ajungea la sondele de petrol din Prahova, forțele mobile sovietice aveau drumul deschis până la valurile Atlanticului. Ar fi fost sprijinite și de elementele comuniste și cele oportuniste din Occident, cazul Spaniei fiind foarte cunoscut.

Lovitura germană din a doua parte a anului 1941 a provocat o mare supărare la Kremlin. Iosif Stalin a pierdut pozițiile avansate din Polonia, cele care ar fi ușurat misiunea tancurilor. A urmat un lung război pentru atingerea fostei frontiere din 1941 și multă energie a fost necesară pentru refacerea căilor ferate și a drumurilor. Creșterea distanțelor ducea în mod normal la un consum mai mare de combustibil pentru toate mașinile. Tancurile erau produse departe de linia frontului și reparațiile capitale se făceau cu dificultate. Ofensiva sovietică a dus la căderea Berlinului, dar lagărul sovietic a fost sleit de puteri.

Deplasarea coloanelor de tancuri și blindate ar fi fost afectată de distanță și se știe din istoria militară că aprovizionarea a dat mari bătăi de cap generalilor din toate timpurile. Mașinile au adus pe câmpul de luptă forța motorului, dar au complicat situația prin apariția cererii de combustibil, uleiuri, muniții, piese de schimb și ateliere de reparații. Conducerea sovietică a planificat științific uriașul război pentru cucerirea continentului și tancurile BT-7 puteau să străbată și 700 km în condiții ideale de drum și de viteză. Autonomia a fost în centrul atenției și în cazul blindatelor din modelele noi. Acestea au primit motoare ce utilizau motorina și combustibilul greu era mai bine folosit pentru deplasare decât benzina, cea care se aprindea ușor. Greul KV putea să ajungă până la 250 km de la punctul de plecare, dar T-34 era capabil să atingă 330 km. Rezervoarele tancurilor sovietice au fost generoase și nu s-a discutat să se facă economie. Nici nu se mai poate face vreo comparație cu tehnica inamicului, cel ce nici nu dezvoltase suficiente arme antitanc și o rețea de fortificații pentru a face față unui asalt masiv cu forțe blindate.

Atacul german din 1941 a fost ordonat de către Adolf Hitler din anumite motive ideologice și strategice, dar a avut și un alt rezultat despre care se vorbește puțin: salvarea Europei. Dacă n-ar fi fost luptele duse de Wehrmacht, întregul continent ar fi cunoscut experiența poloneză de tip Katyn, adică tot ceea ce însemna elita unui popor ar fi fost masacrată fără milă de către agenții poliției politice sovietice. Ar fi fost un masacru fără egal în istoria contemporană și numai Holocaustul poate să fie comparat cu ceea ce planificase Iosif Stalin în numele comunismului. Adolf Hitler a distrus visul liderului de la Kremlin și revoluția mondială, cucerirea întregii planete în numele ideologiei roșii, a fost amânată până la zdrobirea invadatorilor de pe teritoriul sovietic. Trupele sovietice au trecut în 1944 dincolo de fosta frontieră și au demonstrat de ce fapte de vitejie sunt în stare. Revoluția mondială însemna distrugere și ucidere sub toate formele.

Interesant este un alt aspect din domeniul construcției de tancuri. Chiar dacă rezervoarele de combustibil reprezentau un mare pericol în cazul izbucnirii unui incendiu în interiorul corpului blindat, conducerea de la Kremlin a ordonat construirea de mașini care să dispună de multă motorină. Dacă un Panzer III dispunea de 320 l de benzină, un T-34 cu tun de calibrul 85 mm avea la dispoziție 635 l de combustibil greu. Depășea astfel la autonomie un Panther ce avea o rezervă de 730 l de benzină. Mult lăudatul Tiger dispunea de numai 540 l la o masă exagerat de sporită pentru că proiectanții au folosit blindaj gros vertical, evident o rămânere în urmă în ceea ce înseamnă proiectarea tancurilor.

Ideea de revoluție mondială a rămas esența gândirii liderilor de la Kremlin și au făcut totul pentru dezvoltarea maselor de tancuri. Nivelul de trai a fost sacrificat în lagărul comunist pentru construirea mașinilor de luptă blindate și absolut necesare pentru realizarea utopiei ideologice. Iosif Stalin a pierit în martie 1953, dar tezele lăsate moștenire mai sunt valabile și astăzi pentru urmașii aflați în birourile din Moscova.

Marele plan stalinist de cucerire a întregii Europe a fost distrus prin atacul german din iunie 1941 și apoi forțele anglo – americane au păstrat o lume liberă care a dus în final la prăbușirea lagărului comunist prin simpla existență. Supușii comuniști preferau să fie ciuruiți de gloanțele ascuțite la sângeroasa frontieră decât să mai trăiască în veșnica umilință impusă de inculții demnitari roșii, ceea ce a dus în timp la o epuizare a lagărului comunist. Este interesant de observat că pentru cartușe nu s-a făcut economie așa cum se proceda în cazul produselor din făină.

_{Foto: Wikimedia Commons}