Stalin și poporul rus cel veșnic condamnat să elibereze

Se spune prin diferite sondaje de opinie că locuitorii Federației Ruse îl consideră pe fostul dictator comunist drept o personalitate deosebită și care a făcut mult pentru locuitorii Uniunii Sovietice. S-a mers cu idolatria până la transformarea celui ce omora preoții și dărâma bisericile în sfânt pe icoane.

Psihologul Gustave Le Bon a scris cărți despre modul în care funcționează creierul social și legile date nu prea pot fi încălcate nici măcar de cei ce se văd superiori vecinilor pe care vor să-i elibereze cu orice preț. O primă lege interesantă pentru toate comunitățile umane este aceea că mulțimile, inclusiv popoarele, nu gândesc, ceea ce se demonstrează prin rugăciunile rușilor la sfântul Stalin. Conducătorul Rusiei a prins din zbor ideea că oamenii se închină în fața celui puternic și a ordonat operațiunea militară specială pentru a demonstra întregii omeniri cât de autoritar este. Era normal să-l promoveze pe Iosif Stalin drept model și masele s-au supus, mai ales că puterea morților crește și-i transformă în sclavi pe cei vii.

Oare Stalin i-a iubit pe ruși? Nici pe departe. A văzut în acest popor o masă de sclavi pe care să-i folosească doar pentru ideile politice pe care le promova. Erau mulți și puteau fi sacrificați în masă pentru că se supuneau orbește celui puternic. Se făcea totul pentru cucerirea întregii planete și resursele țării erau tocate pentru arme de calitate și multe. Au murit ucrainenii de foame în 1932 – 1933. N-a contat! Uzinele de armament au duduit. A venit anul 1936 și liderul de la Kremlin a decis că este timpul să ajute Spania pentru a ajunge stat comunist. Au plecat spre vest 648 de avioane din cele mai bune modele ale vremii. Armata română putea să conteze pe 253 în 1941. Au fost urcate în vapoare 60 de blindate și 347 de tancuri, adică echivalentul a două divizii de care de luptă. Binomul tanc – avion n-a putut să funcționeze eficient din cauză că livrările au fost făcute treptat. În plus, întreținerea era asigurată cu greu departe de propriile fabrici și de profesioniștii în mecanică. Spaniolii erau departe de intrarea în războiul mecanizat și colaborarea n-a funcționat perfect, o barieră lingvistică fiind de bănuit.

Mașinile sunt interesante în războiul modern, dar tot armele clasice sunt bune pentru încleștările din teren accidentat sau din localități. Au fost distribuite spaniolilor 497.813 puști ce foloseau ucigătoarele cartușe de calibrul 7,62 mm. A câștigat ceva poporul rus din această afacere? Se poate spune că a fost capturat aurul spaniol dat de comuniști pentru arme. Corect, dar sovieticii nu prea aveau voie să poarte metal prețios și comoara era absolut inutilă.

Să zicem că totuși tovarășul Stalin a fost un om bun la suflet și a vrut să ajute nefericitul popor spaniol, dar a făcut cel mai mare rău locuitorilor sovietici și este greu să înțeleagă acest adevăr simplu masele de oameni pe care intelectualii din domeniul scrierii Istoriei încearcă să-i tâmpească prin tot felul de teze false. Merită să concepi minciuni când veniturile oferite de instituțiile statului sunt generoase și altfel n-ai cum să avansezi social. Adevărul este că Iosif Stalin a reușit să trimită în Spania armamentul necesar pentru formarea unei oștiri întregi dotate modern. Se poate spune că tehnica din 1936 nu mai era performantă în 1941 și așa cred specialiștii civili și militari de prin birouri. Puștile erau perfecte pentru tir precis la distanțe mari și gloanțele puteau lejer să străpungă corpul omenesc. Tancurile T-26 și BT dotate cu tunuri de calibrul 45 mm nu aveau egal în armata română și nici germanii nu se puteau lăuda cu prea multe mai bune. Avioanele lente erau ideale pentru atacuri prin surprindere la sol, mai ales când apăreau de după copaci și dispăreau după coroanele bogate. Au fost un coșmar pentru infanteria germană în 1941 și memoriile participanților sunt pline de astfel de amintiri. Spania a fost un poligon în care s-a demonstrat că tancul este mașina viitorului pe câmpul de luptă și că modelele oferite de industria sovietică dădeau rezultate și erau cu mult peste nivelul atins de tehnica din lagărul capitalist.

Alte două categorii de arme nu prea mai sunt la modă în ochii analiștilor militari: mitraliera și tunul. Iosif Stalin, considerat nepriceput în domeniul armatei, a pus accent pe focul armelor automate și au plecat în Peninsula iberică 20.486 de mitraliere, modelul Maxim fiind o gură de foc ce putea să tragă timp îndelungat pentru că avea răcire cu apă. Era o imagine a epocii revoluției industriale, o mașinărie ce rezista la condițiile dure de pe front. Au fost astfel lipsite de tehnică de luptă aproape 37 de divizii de infanterie după organizarea din 1941. Tunul era însă sistemul perfect de distrugere pentru a deschide drumul propriilor trupe sau pentru a opri în sânge orice ofensivă inamică. Se știa din prima conflagrație mondială ce efect devastator au obuzele și Kremlinul a fost generos cu livrările către aliații spanioli. Au ajuns pe însoritele meleaguri din peninsulă 1.186 de tunuri de diferite calibre și cu munițiile necesare. Datele de mai sus au fost cele recunoscute de autoritățile sovietice în anul 1974, dar adevărul s-ar putea să zacă încă ascuns prin arhivele secrete. Ar fi fost interesantă o statistică pe calibre, dar acest tabel este încă necunoscut. Iosif Vissarionovici Stalin a iubit mult ideea comunizării Spaniei și a dat ordin să fie cumpărate arme, muniții și alte produse necesare unei armate de peste tot din Europa.

Conducerea de la Kremlin a trăit întotdeauna într-o lume fantastică și nu se putea să fie altfel în 1936 – 1939. Oamenii de rând au achitat nota de plată în 1941 când trupele germane au putut să treacă de diviziile sovietice dispuse la frontieră. Oare au câștigat ceva locuitorii din lagărul comunist din experimentul spaniol?

Poporul rus și celelalte etnii ce populează spațiul Federației Ruse vor rămâne aceeași materie primă pentru punerea în practică a fanteziilor celor ce ajung cumva să ocupe centrul de comandă din inima Moscovei.

Nu contează costurile pentru atingerea obiectivelor propuse de cei de la putere.

Oamenii trebuie să piară pentru slavă!

Bibliografie minimală

• Infernul de pe Frontul de Est, Meteor Publishing, București, 2016.

• Solonin, Mark, Butoiul și cercurile, Polirom, Iași, 2012.

• Suvorov, Victor, Ultima Republică, vol. II, Polirom, Iași, 2011.

_{Foto sus: Poster sovietic de propagandă (© Wikimedia Commons)}