Secretele din spatele unei capodopere: «Țipătul» lui Edvard Munch

Ce se ascunde în spatele unei capodopere? Cine a fost muza artistului? Ce l-a determinat să creeze acel tablou? Ce a fost în mintea și sufletul artistului norvegian Edvard Munch când a pictat în 1893 The Scream (Țipătul) doar el știa cu adevărat.

A povestit el însuși în jurnalul său: „Într-o seară mergeam pe o potecă, orașul era pe o parte și fiordul dedesubt. M-am simțit obosit și bolnav. M-am oprit și m-am uitat peste fiord – soarele apunea și norii deveneau roșii. Am simțit un țipăt care trecea prin natură; mi s-a părut că am auzit un țipăt. Am pictat această imagine, am pictat norii care seamănă cu sângele real. Culoarea țipa”.

De-a lungul timpului, au luat naștere diverse teorii privitoare la sursa de inspirație pentru capodopera lui Munch, descrisă de jurnalistul american Arthur Lubow drept „o icoană a artei moderne, o Mona Lisa pentru vremea noastră” și interpretată ca reprezentare a anxietății universale a umanității moderne.

Unii cercetători au spus că cerul sângeriu amintește de erupția vulcanului Krakatau din 1883, din Indonezia. Totodată, s-a sugerat că în apropierea locuinței lui Munch se aflau atât un abator, cât și un azil de nebuni, posibile surse de inspirație. Puțină lume știe că, în momentul pictării lucrării, sora maniaco-depresivă a lui Munch, Laura Catherine, era internată într-un azil.

În 1978, savantul Robert Rosenblum a sugerat că figura ciudată, scheletică, din prim-planul picturii a fost inspirată de o mumie peruană, pe care Munch ar fi putut-o vedea la Expoziția Universală din 1889 de la Paris. Ba mai mult, imaginea din The Scream a fost comparată cu cea experimentată de un individ care suferă de tulburare de depersonalizare, un sentiment de distorsiune a mediului și a sinelui.

Denumirea norvegiană a tabloului este Skrik și a fost expus prima dată cu titlul în germană Der Schrei der Natur (Țipătul naturii).

Munch a creat două versiuni în vopsea și două în pastel, dar și o piatră litografică din care supraviețuiesc astăzi mai multe imprimeuri. Ambele versiuni pictate au fost furate și recuperate între timp. În anul 1994, doi bărbați au intrat în Galeria Națională din Oslo și au furat o versiune a tabloului, lăsând următorul bilet: „Mulțumesc pentru securitatea slabă”. După ce galeria a refuzat să plătească o cerere de răscumpărare de un milion de dolari, poliția norvegiană a inițiat o operațiune amplă împreună cu poliția britanică și Muzeul Getty, iar pictura a fost recuperată nedeteriorată câteva luni mai târziu. Versiunea din 1910 a lucrării The Scream, dar și Madonna lui Munch au fost furate la 22 august 2004, în timpul zilei, când oameni mascați și înarmați au intrat în muzeul din Oslo. Guvernul norvegian a oferit o recompensă de aproximativ 313.500 de dolari pentru recuperarea tablourilor, care au fost găsite după doi ani de căutări și au fost expuse apoi la Muzeul Munch, începând cu 27 septembrie 2006.

La sfârșitul secolului XX, The Scream a fost imitat, parodiat și, după expirarea drepturilor de autor, complet copiat, dobândind astfel un statut iconic în cultura populară. În 1983-1984, artistul pop Andy Warhol a realizat o serie de serigrafii, copiind lucrări ale lui Munch. Intenția lui a fost să desacralizeze pictura, transformând-o într-un obiect reproductibil în masă, proces început chiar de Munch.

Pictura The Scream a stat la baza măștilor purtate de protagoniștii seriei de filme de groază „Scream”.

Acest text este un fragment din articolul „Secretele și controversele din spatele unei capodopere”, publicat în numărul 256 al revistei „Historia” (revista:256), disponibil în format digital pe platforma paydemic.