Rolul lui Adolf Hitler în istoria contemporană

Dictatorul cu origini austriece nu și-a putut închipui vreodată în mod serios ce rol important poate să joace un oarecare om aflat în tranșeele primei conflagrații mondiale. Nu cred că ar fi fost vreun parior înrăit care să mizeze ceva pe cariera unui luptător ce se afla sub ploaia de proiectile sau se strecura prin zone unde un glonț rătăcit putea să pună capăt carierei oricărui militar norocos.

Au apărut apoi în ecuație gazele din ce în ce mai toxice, clorul inițial fiind un fel de parfum pentru trupele afectate. Iperita, o substanță de luptă ce putea să atace plămânii și pielea, era deosebit de periculoasă pentru combatanți. Germanii au introdus-o în arsenalul lor, dar arma a fost repede copiată de savanții Antantei și chiar Adolf Hitler a fost afectat de un bombardament cu muniție toxică.

Valoarea lui a sporit după ce a ajuns să domine un partid extremist și a început să fie folosit de anumite cercuri de putere interesate de combaterea grupărilor comuniste. Accederea la guvernare în data de 30 ianuarie 1933 l-a propulsat în rolul de păpușă pentru scenariile conducătorilor implicați în cursa pentru dominație mondială. Toată lumea era mulțumită că exista un Hitler și pericolul nazist era fluturat permanent pentru a se putea lansa noi și noi comenzi de armament din ce în ce mai performant și mai scump.

Nu exista țară care să nu investească în comenzi speciale și comisioanele oferite anumitor decidenți și militari erau consistente. Iosif Stalin era încântat de existența partidului nazist pentru că putea să găsească simpatizanți care să sprijine grupările comuniste.

Europa putea totuși să cunoască o soartă mai bună dacă și numai dacă focarul de tensiune numit Germania ar fi fost mai eficient izolat, dar planurile strategice au fost altele. Kremlinul a considerat că este cazul să colaboreze prin celebrul Pact Molotov – Ribbentrop din 23 august 1939 și astfel forțele germane au putut să ocupe vaste teritorii din Polonia în urma unor lupte crâncene. La fel s-a comportat Uniunea Sovietică, dar Armata Roșie a întâmpinat o rezistență minimă din partea forțelor de acoperire.

Diviziile Wehrmacht-ului au fost apoi mutate spre vest și a urmat un nou Blitzkrieg în mai 1940. Succesele tancurilor cu cruci au fost impresionante și Franța a dispărut ca mare putere de pe scena istoriei. Marea Britanie abia mai rezista în arhipelag sub loviturile primite din partea bombardierelor Luftwaffe.

Era o situație ideală pentru extinderea influenței celulelor comuniste din moment ce controlul autorităților locale era nimicit și forțele germane erau prea puțin numeroase pentru a supraveghea eficient un continent întreg. Adolf Hitler a mai nimicit puterea statală în Iugoslavia și Grecia, exact ceea ce dorea Iosif Stalin. În plus, au fost date lovituri dure forțelor britanice, orice militar capitalist fiind un dușman mai puțin pentru lumea comunistă internaționalistă.

Adolf Hitler mai juca un mare rol la care nici nu se gândea: era cel mai bun prieten al SUA. Washington-ul dispunea de o puternică flotă militară și avea pretenții pentru hegemonie mondială, dar exista ceva concurență în domeniul naval. Marea Britanie era considerată stăpâna mărilor și avea vapoarele principale concentrate în Atlantic. Submarinele și avioanele germane erau perfecte pentru a scufunda ținte prețioase. SUA devenea puterea dominantă într-un întreg ocean fără să fie tras un foc de armă. Forțele germane au luptat pentru epuizarea Angliei până-n ultimele zile ale conflictului mondial și această misiune strategică a fost îndeplinită aproape perfect.

Italia, un colos cu picioare de lut 

Liderul german a mai avut o misiune în complicatele manevre militare. Marile puteri ale epocii au fost Marea Britanie, Uniunea Sovietică, SUA, Japonia, Franța, Germania și Italia.

Acestea erau statele ce se confruntau pentru dominarea planetei. Ofensiva începută în data de 1 septembrie 1939 trebuia să schimbe definitiv echilibrul de forțe. Tancurile germane au spulberat forțele franceze în mai 1940. Marea Britanie era izolată și sângera economic și militar.

Italia era un colos cu picioare de lut ce nu dispunea de petrol și forțele armate erau puternice doar pe hârtie și la paradă. Benito Mussolini a fost un conducător care n-a putut să înțeleagă faptul că industria nu are suficient potențial pentru a întreține operațiunile unei armate care să acționeze la mare distanță de propriile baze, mai ales că existau insuficiente mijloace motorizate. N-a priceput nici că luptele din deșert vor afecta grav camioanele și avioanele, ceea ce implica o scădere a potențialului ofensiv al trupelor.

Petrolul insuficient nu permitea acțiuni strategice de anvergură. Ar fi fost ideal dacă Roma nu s-ar fi implicat în ciocnirea marilor plăci tectonice militare și poate altfel ar fi soarta imperiului visat de politicienii ce mai credeau în forța unui stat demult apus. Jocurile urmau să fie duse între SUA și Uniunea Sovietică, organisme statale ce erau practic două continente.

Germania putea să încline balanța spre una din părți și ofensiva începută la 22 iunie 1941 a fost o lovitură mortală dată imperiului comunist. Armata germană nu putea să atingă SUA și a fost absolut normal ca lovitura nimicitoare să fie dirijată spre vecinul ce se apropiase prea imprudent de arsenalele Reich-ului.

Wehrmacht-ul nu dispunea de resurse pentru o ofensivă de amploare și de durată, dar evenimentele militare au evoluat deosebit de interesant și un teritoriu vast a fost ocupat cu ajutorul șenilelor temutelor Panzere, ceea ce a provocat uimire în rândurile observatorilor militari.

Ura lui Iosif Stalin împotriva lui Hitler 

Uniunea Sovietică și-a revenit în cele din urmă și a reușit să trimită regimentele numeroase chiar să cucerească Berlinul, dar n-a mai putut Iosif Stalin să mai refacă baza industrială și cea umană pentru un război planetar. SUA a suferit pierderi în luptele cu Wehrmacht-ul și cu forțele S.S., dar acestea erau nesemnificative în raport cu potențialul de mobilizare. În plus, nu exista vreo fabrică distrusă de bombardamente. Mai mult. Statul și particularii au investit mult în extinderea capacităților de producție și se dispunea chiar de prea mult armament.

Ura lui Iosif Stalin împotriva lui Hitler a fost una fără egal în istorie și era absolut normal. Lovitura din 22 iunie a distrus cel mai frumos plan strategic conceput vreodată: cucerirea Europei în numele comunismului. Era doar o primă etapă pentru ocuparea întregii planete cu lagăre de concentrare în care oamenii să fie torturați după alte idei politice. Au fost pierduți cei mai buni oameni antrenați și tot sistemul logistic împreună cu cantități imense de echipament militar.

Armata Roșie a revenit în 1945 și a cucerit o parte a Europei, dar pierderile umane și industriale au fost prea grele. Chiar dacă a mai fost aprins focul în Coreea, nu s-a mai putut ajunge la incendiul universal visat deoarece blocul definit drept capitalist era strâns în jurul SUA și a ripostat eficient. Conducerea de la Kremlin a continuat și după moartea lui Stalin să ducă aceleași politici de infiltrare pentru subminarea lumii capitaliste, dar lagărul socialist a fost bine îndiguit și a fost condamnat să se ofilească tot amenințând cu folosirea armelor nucleare.

Chiar dacă Adolf Hitler a murit în primăvara anului 1945, a rămas personajul ideal pentru a justifica orice în lumea contemporană în funcție de interesele celor care vorbesc sau scriu. S-a aflat astfel că Ucraina este plină de naziști și a fost pornit un război, o operațiune militară specială după cum se exprimă cei dornici de nimicirea păcii. Adepții lui Hitler au fost identificați în toată Europa și pe întreaga planetă în persoana celor ce se opun intereselor Moscovei.

Ura împotriva celui care a dat lovitura de grație poftelor lui Iosif Stalin a fost folosită tocmai în 2022 pentru a motiva desfășurarea unor ostilități în care nu se mai ține cont de legile specifice unui conflict modern. Un centru de putere poate să demonstreze absolut orice cu ajutorul politrucilor dornici să avanseze și pe un munte de cadavre. Pofta de avere a intelectualilor formați numai pentru mestecarea unor fraze fără valoare științifică nu este egalată decât de obsesia politicienilor pentru glorie și prosperitate financiară.

Slava iluzorie este plăcută politicienilor celebri pe scena istoriei pentru o clipă din scurgerea timpului. Sunt uitați apoi de popoarele ce au o memorie colectivă scurtă.

_{Foto sus: Adolf Hitler, fotografiat de Heinrich Hoffmann, în 1936 (© Das Bundesarchiv Bild 146-1990-048-29A)}