Programul VENONA. Dezvăluirea secretelor spionajului sovietic din America

În primii ani ai Războiului Rece, aproape în fiecare lună ziarele americane titrau arestarea unui nou spion sovietic sau neutralizarea unei rețele de spioni comuniști care au infiltrat structurile guvernamentale sau centrele secrete. Timp de câțiva ani, americanii au observat cum o veritabilă coloană a cincea comunistă, mult mai loială Uniunii Sovietice decât SUA, s-a infiltrat și instalat în propriile instituții și că o serie de oficiali guvernamentali de rang înalt au trădat SUA. În iulie 1995, Guvernul SUA a dezvăluit în mod oficial existența unui program secret denumit VENONA. Proiectul era așa de sensibil pentru securitatea națională americană, că în primii ani nici CIA și nici chiar președintele Harry Truman nu au fost informați de existența sa.

Denumirea codificată VENONA era aplicată pe un număr relativ mic de documente, pentru limitarea accesului personalului neautorizat la o operațiune de exploatare a unei vulnerabilități în procesul de cifrare sovietic. Criptanaliști, lingviști și matematicieni din serviciile de informații americane și aliate au reușit exploatarea informativă a acestei vulnerabilități prin decriptarea textelor originale a peste 2.900 de telegrame sovietice expediate din SUA spre Moscova în perioada 1940-1948. 

Decriptările VENONA au permis identificarea a zeci de spioni sovietici – în cadrul Programului Manhattan, OSS (predecesorul CIA), Departamentului de Stat, mass-media, companiilor din industria de apărare, Trezoreriei sau Administrației Roosevelt – care au transmis Uniunii Sovietice informații extrem de sensibile ce au afectat considerabil interesele SUA.

Cu toate eforturile incredibile depuse, din cei 349 de americani care au fost identificați în decriptările Venona ca având legături cu serviciile de informații sovietice, mai puțin de jumătate au putut fi identificați cu numele real. 

De-a lungul secolului trecut, guvernele țărilor puternice au desfășurat operațiuni de culegere a informațiilor atât în timp de pace, cât și în timp de război. Nicio națiune însă nu a utilizat spionajul ca instrument al politicii de stat mai pregnant ca Uniunea Sovietică, în perioada regimului lui Stalin. 

Asaltul informativ al lui Stalin asupra Americii

La sfârșitul anilor ’20 și începutul anilor ’30, Stalin dirijase majoritatea resurselor serviciilor de informații sovietice împotriva unor ținte vecine din Europa și Asia. SUA erau încă departe de preocupările imediate ale lui Stalin, acesta fiind concentrat mai degrabă pe amenințările intereselor sovietice din partea Germaniei și Japoniei. 

Această percepție se va schimba curând după ce SUA au intrat în război în urma atacului japonez de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941. Stalin a realizat că după ce Germania și Japonia vor fi învinse, lumea va fi influențată de doar trei puteri: Uniunea Sovietică, Marea Britanie și SUA. Dintre acestea, cea mai puternică putere – SUA. Ținând cont de aceste aspecte, serviciile de informații sovietice, atât KGB (denumirea folosită în acest material și pentru perioada dinainte de 1954, când titulatura a fost adoptată oficial), cât și GRU (serviciul de informații militare) și-au îndreptat atenția către SUA, însă inițial Uniunea Sovietică nu considera SUA ca fiind „adversarul principal”, așa cum a făcut-o în timpul Războiului Rece. 

În anii ’40, SUA au reprezentat o țintă tentantă de spionaj atât pentru aliații, cât și pentru adversarii săi. Atât agenții germani și japonezi, cât și cei ai Moscovei doreau să descopere planurile strategice ale Washingtonului, precum și ultimele realizări tehnologice din diverse domenii de vârf înregistrate în fabricile și laboratoarele americane. 

În timp ce agenții și rețelele de spionaj ale Axei au fost neutralizate la începutul războiului de contrainformațiile civile și militare, serviciile de informații sovietice au înregistrat succese deosebite penetrând informativ toate aspectele societății americane. Succesul sovieticilor s-a datorat fără îndoială unor cauze multiple. 

În primul rând, serviciile de informații sovietice, în multe privințe, erau mai puternice decât cele ale Axei, dispunând de o conducere mai abilă și de resurse operative și materiale superioare.

În al doilea rând, contextul operativ din SUA favoriza activitatea serviciilor sovietice, cel mai important aspect fiind faptul că Uniunea Sovietică era un aliat major și astfel putea să trimită la post un număr mare de ofițeri de informații sub diverse acoperiri. Totodată, mulți americani îi considerau pe sovietici camarazi în lupta contra lui Hitler și care trebuiau sprijiniți. 

Nu în ultimul rând, serviciile de informații sovietice au beneficiat de sprijinul direct sau indirect al membrilor sau simpatizaților Partidului Comunist al SUA (CPUSA).   

Cum a fost posibil programul VENONA?

În timpul războiului, serviciile și agențiile sovietice din SUA utilizau câteva canale pentru a comunica cu Moscova. Majoritatea materialelor erau transportate prin poștă sau curier diplomatic, care, deși mai sigure, erau lente, deseori trecând luni întregi până când ajungeau la destinație. 

În privința materialelor care trebuiau comunicate urgent, sovieticii le puteau transmite prin intermediul propriilor stații radio pe unde scurte, cu ajutorul radiogramelor comerciale sau prin intermediul legăturilor telegrafice comerciale internaționale. Niciuna dintre acestea nu era însă complet sigură din punctul de vedere al securității. 

Mesajele radio puteau fi interceptate de către oricine dispunea de echipamentul corespunzător și suficient personal pregătit în interceptarea comunicațiilor, în timp ce mesajele transmise prin telegraf puteau fi copiate cu ușurință de către autoritățile statului respectiv.  

Programul VENONA a debutat pe 1 februarie 1943, fiind inițiat de Serviciul de interceptare a comunicațiilor - SIS (Signal Intelligence Service), un predecesor al NSA. 

Scopul inițial al programului VENONA era să examineze și, dacă este posibil, să exploateze informativ comunicațiile diplomatice cifrate sovietice. Mii de mesaje cifrate transmise între Washington și Moscova prin intermediul Western Union și al altor companii de telegrafie au fost interceptate și păstrate de SIS (rebotezat ulterior Signal Security Agency) din 1939, fără a fi inițial analizate și exploatate. 

Analiștii americani au descoperit în scurt timp că aceste comunicații sovietice se refereau nu numai la activități diplomatice, ci și la operațiuni de spionaj. Ulterior, criptanaliștii americani au descoperit unele „fisuri” în cifrarea mesajelor – erori sau anomalii care permit părții adverse să exploateze aceste vulnerabilități ale cifrului. În cazul acesta, „fisura” a fost cauzată de reutilizarea de către sovietici a unor pagini cu chei de criptare/decriptare de unică folosință (teoretic, imposibil de decriptat), violând o regulă strictă a criptologiei.

Cheile de unică folosință (one-time pads) utilizate pentru criptarea/decriptarea mesajelor reprezintă un set de pagini, fiecare pagină având tipărite o serie de numere și cuvinte generate aleatoriu și câteva rânduri de numere în „grupuri” separate. Regula era ca niciun grup sau cheie de pe o pagină să nu fie reprodusă în altă pagină, cu excepția setului identic aflat în posesia destinatarului. Paginile se foloseau doar o singură dată și apoi erau distruse. Dacă era utilizat regulamentar, setul asigura practic un cifru impenetrabil.     

Cheile de criptare/decriptare de unică folosință au devenit astfel chei cu dublă utilizare. Un oficial NSA a furnizat o explicație pertinentă: „Pentru câteva luni de la începutul anului 1942, o perioadă dificilă pentru regimul sovietic, din motive necunoscute, centrul de criptanaliză al NKGB a copiat aceeași „cheie” în peste 35.000 de pagini. Astfel au apărut două seturi de chei, când, de fapt, trebuia să fie doar una”.

Decizia cifrorilor sovietici de a duplica aceste pagini a fost, cel mai probabil, rezultatul unei crize neașteptate de chei de unică folosință, ca urmare a invaziei URSS din iunie 1941. Ca urmare a înaintării rapide și a apropierii armatei germane de Moscova, sovieticii au intrat în panică în decembrie 1941. 

Confruntați cu nevoia imperioasă de a soluționa cererea enormă de chei, în primele luni ale anului 1942, personalul de la cifru a ales metoda cea mai ușoară, și anume copierea vechilor pagini cu chei. Producția de chei s-a dublat brusc, iar securitatea cifrului ușor compromisă, credeau sovieticii.  

În plus, lucrurile s-au agravat pentru sovietici deoarece nu puteau transmite noi materiale de cifru către ambasadele și oficiile diplomatice din SUA sau din întreaga lume, din cauza pericolului reprezentat de acțiunile submarinelor germane, care atacau orice navă aliată.   

Conform unor oficiali NSA, se estimează că între 1940 și 1948, când s-au utilizat pentru ultima dată cheile de unică folosință, au fost transmise peste 1,5 milioane de mesaje către oficiile diplomatice și comerciale sovietice din toată lumea. Dintre acestea, americanii au obținut aproape un milion, din care 50.000 au fost criptate cu chei reutilizate. 

În ciuda „fisurii” și a efortului imens din partea criptanaliștilor, nu s-a reușit decât decriptarea parțială a peste 2.900 de telegrame trimise în intervalul 1940-1948.  

Accesul la informațiile programului VENONA a fost mai restrâns decât în cazul proiectului ULTRA din timpul războiului. În mod remarcabil, CIA a aflat de existența programului VENONA abia în 1953, datorită temerilor că ar fi infiltrată cu agenți sovietici. În Marea Britanie, doar nouă persoane aveau acces nelimitat la decriptări, iar alte 19 dispuneau de acces restrâns sau cunoșteau de existența programului. 

Programul a durat până în octombrie 1980, interval în care s-a reușit decriptarea și traducerea celor aproape 3.000 de mesaje. Primele 49 de materiale VENONA au fost prezentate public în iulie 1995 și dezvăluiau amploarea efortului sovietic de culegere a informațiilor referitoare la Programul Manhattan. Următoarele cinci loturi de materiale priveau diferite alte aspecte ale operațiilor de spionaj ale KGB sau GRU, dar și activități ale Ministerului sovietic de Externe sau ale celui de Comerț din diferite țări. 

În plus, contraspionajul american a fost sprijinit în investigații de o serie de evenimente majore, care au afectat mai mult sau mai puțin programul VENONA, desfășurate într-un interval relativ scurt în 1945. În septembrie 1945, Elizabeth Bentley, curier cu experiență și agent de legătură al KGB, se prezintă la FBI și dezvăluie numele agenților guvernamentali care transmit documente sovieticilor. Mesajele VENONA ulterioare au confirmat multe dintre dezvăluirile agentei. 

În septembrie 1945, un funcționar de cifru GRU, Igor Guzenko, dezertează de la ambasada din Ottawa. Dezvăluirile lui Guzenko au fost deosebit de importante pe linia eforturilor contraspionajului aliat, cu toate că nu au furnizat informații care să sprijine în mod direct activitatea în cadrul VENONA.

Descoperirea spionilor atomici

În iunie 1942, președintele Roosevelt dispune dezvoltarea primei bombe atomice în cadrul unui proiect secret denumit Programul Manhattan. Măsurile excepționale de securitate s-au concentrat pe stoparea infiltrării spionilor germani și japonezi în centrele programului nuclear anglo-americane, iar în plan secundar, să împiedice Uniunea Sovietică să afle scopul și anvergura programului. Deși aliată a Marii Britanii și a SUA în războiul împotriva Germaniei, URSS era văzută ca o dictatură represivă și un potențial viitor adversar. 

Cu toate acestea, primele informații despre inițierea programului nuclear american ajung în 1942 la Moscova, care decide inițierea unui masiv efort de colectare a informațiilor privind dezvoltarea bombei atomice din cadrul programelor britanice și americane, botezat codificat pe măsură – „Enormoz” (ENORM).

După doi ani de încercări eșuate, sovieticii au penetrat informativ diferitele locații ale Programului Manhattan, de unde, cu ajutorul agenților americani recrutați, au fost sustrase informații cruciale care au facilitat dezvoltarea mult mai rapidă a bombei atomice sovietice. 

Primele 49 de materiale VENONA prezentate public în iulie 1995 dezvăluiau amploarea efortului sovietic de culegere a informațiilor referitoare la Programul Manhattan și au fost demascați mai mulți spioni atomici.

(...)

Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 291 al revistei „Historia” (revista:291), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 aprilie - 14 mai, și în format digital pe platforma paydemic.

FOTO: GETTY IMAGES, PROFIMEDIA, SHUTTERSTOCK, WIKIMEDIA COMMONS