Proclamația Regelui din noaptea de 23 august 1944

Trag la xerox Proclamaţia Regelui din noaptea de 23 august 1944.  Asupra unei aberații din acest document mi-a atras atenţia Traian Udrea în cartea sa despre Controversele privind august 1944.

Recitind-o acum, mă întreb cum de n-am observat eu, la vremea primelor lecturi, amănuntul funambulesc:

Proclamaţia anunţă încheierea Armistiţiului pe baza condiţiilor puse de Aliaţi.

Din experienţa finlandeză ştiu însă că încheierea Armistiţiului înseamnă semnarea unui document între două părţi.

După operaţiunea asta, cele două părţi purced la îndeplinirea obligaţiilor reciproce.

România nu semnase nici un document. E drept, în vara lui 1944, mai precis între 12 aprilie şi 2 iunie 1944, fusese un schimb de păreri între Mareşal şi ruşi prin canalul Stockholm. La 12 aprilie 1944 ruşii ne trimiseseră Condiţiile de Armistiţiu. La 15 mai 1944, guvernul român respinge Condiţiile ruseşti. La 29 mai 1944 Frederic Nanu reia discuţiile, înaintînd doleanţele României. La 31 mai 1944, sovieticii răspund Aide-mémoirelui românesc, îndulcind condiţiile. Negocierile rămîn însă în acest stadiu. Proclamaţia se fundamentează pe condiţiile îndulcite din 31 mai 1944.

Numai că:

1) Nu se semnase nimic între guvernul român şi guvernul sovietic. Se desfăşuraseră doar discuţii.

2) Chiar dacă s-ar fi semnat, pe drept cuvînt, ruşii ar fi invocat adevărul că ei se înţeleseseră cu Mareşalul şi nu cu Majestatea Sa.

Pe acest fond continuarea operaţiunile ruseşti pe frontul din Moldova e perfect justificată.

Generalii ruşi nu ascultau Radio România!

_{Foto sus: Regele Mihai (© Wikimedia Commons)}