Primele semne ale Marii Crize Economice: Pregătirea Liniei Maginot pentru viitorul război cu statele totalitare

Încheierea Primului Război Mondial a permis dezvoltarea economiei și mărfurile au început să se scurgă până la ușa clientului cu ajutorul mijloacelor auto din ce în ce mai puternice. Prosperitatea a fost însă afectată de un fenomen despre care specialiștii spuneau că se repetă din cauza viciilor sistemului capitalist de producție.

Anul 1929 a fost cel care a rămas în istorie prin prăbușirea bursei din New York și a urmat o recesiune la nivel planetar până când s-a ajuns la un nou conflict mondial. Industria grea nu mai avea comenzi, activitatea în construcții a fost practic oprită și nivelul de trai s-a prăbușit. Chiar băncile au dat faliment și au fost înghițite de cele mai mari. Fenomenul a fost descris pe larg și fiecare autor a mai adăugat o poveste din care să rezulte amploarea recesiunii și aceasta s-a produs din cauza viciilor sistemului de producție de tip concurențial.

Primele semne au fost vizibile din 1928 și elitele vremii n-au reușit să oprească prăbușirea lumii afacerilor. Puterile oamenilor erau prea slabe în raport cu presiunea exercitată de valul nimicitor. Nici măcar specialiștii în Economie n-au putut să împiedice declanșarea și extinderea fenomenului devastator.

Zisul adevăr științific este repetat de aproape un secol și pare ceva de nezdruncinat din tratatele academice, dar nu există ceva veșnic pe Pământ. Insistența cu care sunt inoculare ideile de bază despre Marea Criză Economică parcă duc cu gândul că se ascunde ceva murdar și minciuna a început să le fie dragă celor de la putere. Nu cumva se construia cam mult, dar fără să fie aduse beneficii comunităților? Dacă au apărut chiar primele semne de lipsuri în construcții încă din 1926 și fenomenul s-a adâncit în anii următori?

Visul în oțel și beton al unui ministru hotărât

Conducerea de la Paris a inițiat din 1928 un proiect gigantic și acesta a continuat să fie realizat până la prăbușirea din primăvara lui 1940. Construcția s-a numit Linia Maginot în onoarea ministrului care a venit cu proiectul și avea drept menire să acopere tot ceea ce însemna frontiera de Est împotriva unor atacuri germane și italiene. Ar fi trebuit să se întindă de la Marea Mediterană și până la Marea Nordului, cele mai puternice fortificații urmând să fie spre Germania.

Ar fi trebuit să reziste unei ofensive puternice până când armata de campanie s-ar fi mobilizat și ar fi trecut la contraatac împotriva unui inamic slăbit. Superioritatea numerică a germanilor a dus la ideea realizării de fortificații care să permită asigurarea unei rezistențe în raport de cel puțin 1 la 3. Sistemul defensiv era uimitor prin amploare, dar industria demonstrase ce poate în anii de război.

S-a zis că nu s-a construit mult in epoca de recesiune, dar elementele de fortificații erau îngropate adânc în pământ și ceea ce se vedea la suprafață trebuia să fie cât mai discret. Au fost ridicate adevărate cetăți subterane ce aveau în interior surse de apă, electricitate și chiar cale ferată pentru deplasarea rapidă a trupelor.

Erau disponibile mari depozite de alimente și muniții. Fortificațiile erau concepute să reziste la bombardamente de artilerie și de aviație, soliditatea acestora permițând reutilizarea în timpul Războiului Rece, nici măcar bombele atomice nefiind în stare să afecteze. Constructorii din perioada interbelică au fost deosebit de pricepuți și au folosit materiale de calitate și scumpe în domeniul militar.

Beton din belșug

Centrele de rezistență erau protejate cu ajutorul rețelelor de sârmă ghimpată și a șinelor de cale ferată, suficient de rezistente pentru a face față tancurilor epocii. Artileria putea să tragă de la distanță și era necesară o protejare specială a armelor de foc. O fortificație principală putea să aibă pereți groși de 3,5 m din beton, se ajungea la un volum de 8.500 mc din beton și erau necesare 680 t de fier pentru protejarea pieselor de artilerie, cele care ar fi împiedicat concentrarea efectivelor inamice până la distanțe de peste 10 km sau ar fi neutralizat tancurile prin tir direct.

Acoperișul trebuia să aibă o grosime de 1,25 m și era suficient de gros pentru a rezista loviturilor directe de bombe obișnuite. Cum elementele de fortificație erau dispersate în teren și ofereau o suprafață redusă, erau greu de nimerit dintr-un bombardier aflat în zbor orizontal.

Costurile realizării giganticei cetăți moderne, ascunsă în rocă, erau deosebit de ridicate și specialiștii militari au refolosit unele construcții mai vechi sau au fost ridicate cazemate mai mici acolo unde se presupunea că inamicul nu avea intenții ofensive. A fost neglijată granița cu Belgia, cea care dispunea de o linie de fortificații în calea trupelor germane. Armata franceză urma să acționeze ofensiv spre nord în ajutorul statului vecin și era necesară doar protejarea unor orașe industriale. O altă soluție de economisire a constat în utilizarea forței de muncă a militarilor din trupele de geniu.

O mare parte din veniturile guvernului de la Paris a fost îngropată în betonul Liniei Maginot și a fost absolut normal să fie lipsuri în alte domenii economice și sociale. Agresivitatea lui Adolf Hitler era benefică pentru patronii implicați în vastele construcții și contractele au curs.

Armele Liniei Maginot

Linia defensivă implica un volum important de armament și s-a trecut la montarea de puști-mitralieră, mitraliere, aruncătoare de mine și tunuri de diferite calibre. Chiar dacă mitralierele erau gurile de foc ce șocau un infanterist de primă linie, piesele de artilerie erau cele ce puteau să țină inamicul la distanță și erau preferate cele ce aveau cadența sporită. Aruncătoarele de mine de calibrul 135 mm aveau nevoie de bombe cu masa de 19 și apoi de 17 kg, industria fiind obligată să consume cantități apreciabile de oțel și explozibil. Cele mai puternice guri de foc obișnuite erau cele 305 tunuri De Bange de calibrul 155 mm și proiectilele ajungeau la masa de 43,2 kg.

Armele automate erau dispuse astfel încât să existe un foc încrucișat împotriva posibilului inamic, dar existau și guri de foc montate în turele retractabile și care permiteau un tir circular. Mitralierele Reibel de calibrul 7,5 mm erau proiectate special pentru tirul din cazemate și funcționau fără reproș. Un clopot cuirasat pentru o armă automată putea să ajungă până la o masă de 27 t de oțel și doar tunurile de calibrul 88 mm erau capabile să le nimerească și să le străpungă cu proiectilele de mare viteză.

Autoritățile de la Paris au vrut să facă economii și au trimis spre Est orice element de tehnică militară ce mai putea să fie utilizabil. Tunurile De Bange ar fi trebuit casate înainte de prima conflagrație mondială, dar au avut o epocă de glorie în oprirea asaltului german din 1914. Au fost trimise să-și termine cariera în structurile din beton. Au fost expediate 92 de piese de calibrul 120 mm pe lângă cele de calibrul 155 mm. Tunurile au cerut cantități uriașe de proiectile și numai din fortificația Schoenenbourg și au fost trase în război 15.792 de lovituri de calibrul 75 mm și alte 10.408 au rămas în magazii. S-a scris că uzinele mecanice n-au avut parte de comenzi în perioada interbelică, dar oțelul era îngropat în armament și muniții.

Concluzii

Marea Criză Economică a fost strâns legată de politicile de înarmare propuse de guverne și Linia Maginot a fost o adevărată gaură neagră pentru bugetul Franței. Nici nu bănuiesc oamenii obișnuiți cu ce se ocupă elitele conducătoare, cele ce cer voturi promițând prosperitate, pace și fericire. Se vorbește mereu de frumuseți și prețuri noi, dar cei puternici visează permanent la distrugeri și moarte. Au provocat întâi Marea Criză Economică și apoi a rezultat războiul mondial pentru satisfacerea poftelor de slavă și putere.

Linia Maginot a contribuit la unele lipsuri ale populației și a jucat un rol invizibil în agravarea unor probleme financiare. Istoricii si economiștii au omis centura fortificată a Franței din lista cauzelor generatoare de recesiune.

Linia Maginot a fost un sistem de fortificații deosebit de costisitor și a afectat economia Franței în deceniul în care se zice că a fost un marasm industrial și financiar.

Trebuie să se termine cu poveștile despre declanșarea din senin a fenomenului de recesiune și la lipsa de activitate a firmelor din perioada 1929 - 1939.

Linia Maginot a fost o gaură neagră pentru finanțele Franței și cheltuielile au fost amplificate și prin dezvoltarea unei puternice flote de război.

_{Foto sus: Linia Maginot. Hartă de Goran tek-en (© Wikimedia Commons)}