Povestea unui cetățean român recrutat fraudulos în Legiunea Străină
La Casa Regală a României a sosit, la 24 aprilie 1920, memoriul Slavei Dudi, o mamă necăjită din comuna Puiești (județul Tutova, astăzi județul Vaslui), prin care solicită sprijinul pentru obținerea grațierii și repatrierii fiului ei, Herscu Dudi, recrutat fraudulos, prin înșelăciune, și dus în Legiunea Străină.
Slava Dudi descrie întâmplările așa cum reieșeau din scrisorile fiului ei către părinți.
Herscu Dudi a căzut prizonier în timpul luptelor de la Oituz, fiind surprins de inamic într-o casă unde se adăpostise împreună cu alți soldați. După încheierea păcii și eliberarea sa, a fost urmărit de Curtea Marțială, fiind acuzat de „predarea la inamic”, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.
Din teama de a fi condamnat și sub presiunea urmăririi jandarmeriei, Herscu a părăsit domiciliul pentru a căuta de lucru, sperând să strângă bani pentru a-și întreține familia rămasă în mizerie. Fiind de meserie tinichigiu, a căutat să își găsească o slujbă la Galați. La o cafenea din oraș, Herscu a fost abordat de un agent bine îmbrăcat care pretindea că recrutează lucrători pentru fabrici din Franța. El oferea un salariu de 10-15 franci pe zi, masă, locuință și aducerea familiei în Franța pentru cei căsătoriți. Recruții au fost duși la un doctor care a comunicat în franceză cu agentul, fără a oferi explicații tinerilor români. Sub pretextul că românii nu pot trece granița, agenții i-au forțat pe recruți să accepte identități false (ruși, austrieci, bulgari). Herscu Dudi a fost „botezat” cu numele de Staef Damian, pretins cetățean rus.
După plecarea din Galați, grupul de români a urmat un traseu care i-a condus direct în serviciul Legiunii Străine active în Africa de Nord. Mai întâi spre Constantinopol cu vaporul, apoi de acolo au fost îmbarcați spre Bizerte, în nordul Africii, deși li se spusese că merg spre Marsilia. La debarcare au fost înconjurați de baionetele unor „tirailleur”-i și au fost duși în carantină la cazarma Belobes, unde au fost vaccinați, dezinfectați și au primit haine militare. Inițial, ei au refuzat echipamentul, declarând că au venit pentru muncă, nu pentru armată. Au fost constrânși prin forță și mizerie să accepte „angajamentul” pe 5 ani în Legiunea Străină. După instrucție, Herscu a fost trimis în „pustietățile Marocului”, participând la marșuri zilnice de 25-30 km și la ciocniri armate frecvente. În plus, populația locală atacă și răpește soldații pe timp de noapte. S-a îmbolnăvit de malarie (friguri cu fierbințeală), scabie, buboaie, dizenterie, suferind de călduri insuportabile ziua și îngheț noaptea.
Herșcu își imploră și tatăl să meargă la un avocat și facă publică înșelăciunea pe care a trăit-o și menționează mila pe care i-o inspiră alți tineri, de 16-17 ani, care scriu părinților acasă că sunt bine, pentru a le alina suferințele.
Slava Dudi solicită mila Regelui pentru iertarea greșelilor fiului (dezertarea/sustragerea de la Curtea Marțială) și intervenția diplomatică pentru eliberarea românilor „botezați ruși” și înșelați de agenți. Ea subliniază că acești tineri sunt meseriași utili țării și au acasă familii de întreținut, nu soldați de sacrificiu în Africa.
Faptul că această scrisoare a ajuns să fie dactilografiată și păstrată în fondul Casa Regală ne conduce la ideea că acest caz a ajuns în atenția autorităților române, dar nu cunoaștem deznodământul aventurii lui Herscu Dudi din Puiești, adaugă Arhivele Naționale ale României.
Foto sus: Soldați români la intrarea în Primul Război Mondial (sursa: Gogu Negulesco, Rumania's sacrifice, New York Century Co, 1918)