Politicile eronate ale conducătorilor Rusiei în Primul Război Mondial
Anul 1914 a adus scânteia care a aprins butoiul cu pulbere pregătit de multă vreme de către conducătorii marilor puteri. Trebuia să se decidă cine este stăpânul lumii și cele două blocuri militare au început un război pe viață și pe moarte. Milioane de oameni au fost înarmați pentru a obține victoria în numele patriei și pentru binele lor.
Puterile Centrale, care nu mai aveau în componență decât pe Germania și Austro-Ungaria, s-au trezit încercuite de forțele Antantei și erau exact ca o cetate asediată. Trenurile cu militari și armament erau expediate de la o graniță la alta pentru a face față presiunii inamice sau pentru a se declanșa ofensive de amploare. Intrarea în conflict a Imperiului otoman a menținut imaginea. Bulgaria nu putea să schimbe ceva în ecuație. Totuși, revoluția industrială a permis producția pe bandă rulantă a armamentului și, mai ales, a munițiilor necesare rezistenței în fața valului de asaltatori ce veneau din întreaga lume.
Anul 1916 a fost unul decisiv pentru sângerosul fenomen istoric prin faptul că generalii au vrut cu orice preț să rupă echilibrul de forțe și au rezultat trei confruntări de mari dimensiuni prin durată și efectivele implicate. Verdun, Somme și Ofensiva Brusilov au rămas în cărțile de istorie, dar cetatea Puterilor Centrale a rezistat și părea mai mândră. A fost nevoie să intre în conflict și România de partea Antantei și soarta armelor părea favorabilă la început, dar tot s-a mai găsit ceva în depozitele germane pentru a asigura supremația în tehnică grea de luptă. Ofițerii români au rămas la nivelul operațiunilor militare romantice, în care mai conta asaltul cu arma albă, dar generalii Berlinului au adus cruzimea războiului industrial în toată splendoarea lui.
Era nevoie de orice om pentru a crește diferența de potențial între cele două tabere și o cheie era în mâna guvernului rus. Acesta dispunea de 100.000 de prizonieri din armata austro-ungară care erau sigur de origine română. Unii, după declarațiile oficiale, se integraseră în economia de război și astfel contribuiau la victoria Antantei.
Totuși, 40.000 ar fi vrut să intre în rândurile armatei române și era vorba de personal instruit în folosirea unor arme performante precum tunurile și mitralierele. Existau în depozite astfel de armament capturat sau trimis de aliatul rus. Este interesant de observat că din efectivul menționat se putea trece la formarea a trei divizii de infanterie și astfel Puterile Centrale înregistrau o pierdere teoretică de 80.000 de oameni prin folosirea captivilor.
Conducerea rusă, țaristă și apoi revoluționară burgheză, au găsit tot felul de pretexte pentru a amâna folosirea acestui rezervor uman și abia în vara anului 1917 a sosit o primă unitate cu 1.500 de militari. Era doar un batalion întărit în loc de trei divizii (cel puțin 18 batalioane). Reprezentantul Franței nota totuși la 5 iulie 1917 că atitudinea noilor autorități ruse însemna un progres pe calea îmbunătățirii relațiilor dintre cei doi aliați estici ai Antantei.
Miniștrii țariști n-au vrut să vadă o apropiere prea mare între românii de pe ambele părți ale Carpaților pentru a nu se forma un stat mai puternic la granița vestică. Politica obișnuită a conducătorilor ruși a constat în subminarea permanentă a vecinilor pe care apoi să-i folosească drept marionete sau chiar să-i ocupe.
Deciziile luate de cei ce aveau puterea în statul ce se întindea pe două continente au fost uimitor de catastrofale în anii conflictului mondial și oscilau între realitate și o bogată fantezie. A fost absolut normal ca această lume să se prăbușească, dar apoi au început fanteziile comuniste și mai șocante. O constantă a existat: ura împotriva românilor. Normal că această atitudine venea din cauza poporului mai mic, parcă prea mic pentru a fi liber și care trebuia până la urmă să fie liber în sclavia estică.
Foto sus: Întâlnirea membrilor Marelui Cartier General al armatei imperiale ruse (STAVKA), la care participă țarul Nicolae al II-lea (foto: Wikimedia Commons)
Bibliografie minimală
Ministerul Apărării Naționale, România în Războiul Mondial 1916 – 1919, vol. I, Documente – Anexe, Imprimeria Națională, București, 1934.
Românii în Marele Război Anul 1917, Editura militară, București, 2018.
Garoescu, Gheorghe, Jurnal de front, vise de iubire, Editura Militară, București, 2017.
Ortlepp, Fritz, Luptele din regiunea Bran și Dragoslavele, Editura Phoenix, Brașov, 2013.
Avram, Valeriu, Aeronautica românească în Războiul de Întregire Națională (1916 – 1919), Editura Militară, București, 2012.
Barrett, Michael B., Preludiu la Blitzkrieg Campania austro – germană în România – 1916, Editura Militară, București, 2016.