Planurile de atac din 1941 ale lui Stalin

Istoriografia sovietică a lansat teza oficială și științifică despre lipsa de pregătire din iunie 1941 și a fost normal ca trupele germane să poată pătrunde adânc în teritoriul statului comunist. Chiar și Iosif Stalin a fost acuzat că n-a făcut totul pentru a fereca granițele vestice ale imperiului roșu. Era o acuzație foarte gravă, sancționată cu moartea pe timpul dictatorului. Curajul autorilor venea însă după dispariția fizică a celui ce dezvoltase Armata Roșie. Tezele despre 22 iunie 1941 au fost repetate intensiv și au ajuns să fie cunoscute la nivel de mase. Oare să fie adevărate?

Există publicată în vastul spațiu virtual o hartă cu amplasarea trupelor sovietice și germane înainte de ofensiva masivă și documentul cartografic vorbește foarte clar. Cele două organisme militare au fost dispuse pentru a se respecta principiul concentrării forțelor și în cele mai avansate poziții. Este interesantă situația din regiunea localității Lomja. Existau în dispozitiv Diviziile 8 și 13 infanterie ce încadrau Divizia 6 cavalerie.

Puteau fi oprite numai de Divizia 87 infanterie germană, aceasta fiind risipită pe un front vast. Mai erau ceva unități mai mici, dar valoarea combativă era redusă în apărare și ofensivă. Comandamentul sovietic a studiat temeinic harta și terenul și a planificat totul corect din punct de vedere strategic și tactic. Infanteria era menită să pornească asaltul și să neutralizeze detașamentele germane avansate. Cavaleria urma să se infiltreze cât mai adânc în adâncimea teritoriului inamic și terenul permitea acțiunea acestei arme mobile.

Stalin nu era conducătorul care să aibă încredere în trupele clasice și au fost aduse în regiune Diviziile 4 și 7 de tancuri cu o dotare uimitoare. Divizia 4 de tancuri avea 453 de blindate și cea cu numărul 7 dispunea de 368. Amplasarea lor era mai mult decât perfectă. Se aflau într-o poziție care permitea ofensiva printr-o regiune slab apărată și puteau să înainteze rapid spre nord-vest unde se afla localitatea Elbing.

Ar fi fost un coșmar pentru Wehrmacht. Grupul de armate Nord ar fi fost încercuit și s-ar fi instalat panica dacă s-ar fi aflat că tancurile cu stele roșii au ajuns la Marea Baltică. Ar fi fost încercuiți 436.888 de militari ce aveau în dotare 626 de tancuri de diferite modele. Amplasarea diviziilor germane era absolut defectuoasă din punct de vedere defensiv, dar Hitler a dorit acțiuni ofensive și generalii au acționat conform ordinelor superioare. Nu contau regulile artei militare.

Campania din anul 1941 a avut câștigător pe cel care a pornit primul la atac și a dat peste cap toate calculele savante ale părții adverse. N-a mai contat superioritatea zdrobitoare a inamicului la capitolul tehnică motorizată. Binomul tanc – avion a fost greu de oprit dacă n-au existat fortificații de campanile pregătite din timp și care să le dubleze pe cele din beton.

Diviziile 72 vânători de munte și 99 infanterie aveau în față forțe inferioare numeric și ca dotare și se putea înainta lesne spre Rzeszow. Ar fi deschis drumul pentru Divizia 34 de tancuri, cea care avea în dotare 360 de mașini blindate pe șenile. Flancul Grupului de armate Centru ar fi fost obligat să se replieze și ar fi fost necesară retragerea unor forțe importante pentru evitarea unei încercuiri. Ar fi rezultat un dezastru dacă nu s-ar fi ținut cont de potențialul blindatelor. Lovitura germană a dat peste cap toate calculele strategice savante și a urmat un haos care n-a mai fost lichidat până-n fața marilor orașe Moscova și Leningrad.

Nici în sectorul românesc nu era o situație mai bună pentru germani. Forțele aliate au fost amplasate de-a lungul Prutului și nu aveau suficiente mijloace motorizate pentru a putea realize masa în sectorul amenințat. Comandamentul sovietic amplasase la Cernăuți o divizie de tancuri ce dispunea de 209 mașini cuirasate. O lovitură spre sud ar fi generat o retragere în mare panică a militarilor ce nu văzuseră vreodată o astfel de forță blindată. Alte două divizii de tancuri așteptau în partea de sud a teritoriului dintre Prut și Nistru ordinul de plecare la atac. Erau 177 de blindate ce n-ar fi avut în față o apărare anticar puternică. Alte 105 se aflau în cadrul unei divizii motorizate.

Tancurile sovietice de viteză n-au apucat să mai acționeze după cum au fost proiectate și au pierit fără glorie prin mlaștinile fostei Polonii. Cele care au scăpat pentru că erau bazate în Asia s-au afirmat în timpul campaniei scurte împotriva Japoniei, stat ce nu dezvoltase armamentul anticar potrivit nici măcar împotriva blindatelor ușoare.

Planurile celor două tabere semănau ca două picături de apă. Erau trimise forțele în pozițiile avansate din care s-ar fi putut înainta rapid pentru a realiza încercuirea inamicului. Vaste linii de front erau lăsate doar cu o slabă acoperire. Cel ce ataca primul urma să obțină victoria și ambele comandamente și-au asumat acest risc. Au început acțiunile germanii pentru că aveau efective mai puține și linii de comunicații capabile să asigure aprovizionarea cu muniții și combustibil. Pregătiri au fost intensive de ambele părți, dar lovitura în planurile unui comandant este devastatoare și s-a văzut ce panică a rezultat în rândurile sovieticilor ce mereu se simțeau învăluiți de forțe motorizate.

Foto sus: Iosif Stalin © Wikimedia Commons

Mai multe