Panzer II, unul dintre cele mai proaste tancuri din perioada celui de-al Doilea Război Mondial

Primul Război Mondial s-a încheiat la 11 noiembrie 1918 și omenirea părea să se îndrepte spre un viitor mai bun, mai ales că fabricile începeau să treacă la livrarea de mărfuri cu destinație civilă. Totuși, tensiunile sociale persistau în toate societățile și erau întreținute de diferite grupări. Luptele politice au luat locul celor de pe front și au apărut diferite regimuri politice deosebite.

Ziua de 30 ianuarie 1933 a fost cea în care în Germania ajungea la putere un nou cancelar și n-ar fi fost nimic deosebit în scurgerea timpului, dar persoana ce se dorea principalul om în stat se definea drept unicul cunoscător al evoluției poporului din mijlocul Europei. Superiorul de la Berlin avea de dus o luptă pentru fericirea neamului pe care-l considera demn să domine întregul continent și omenirea. Adolf Hitler era cel ce știa totul și partidul nazist reprezenta o elită care să conducă masele neștiutoare, un fel de turmă din limbajul bisericilor. A început o muncă de transformare a statului în funcție de ideile celor din nucleul de putere, cei ce-i dădeau impresia Ghidului că poate face totul.

Începerea războiului în septembrie 1939 a fost o adevărată șansă pentru creșterea gloriei personale și mulți au crezut că este un fel de salvator din calea marasmului interbelic al capitalismului sălbatic sau al marxismului ce dărâma popoare, familii și averi. Wehrmachtul părea o mașină perfectă de luptă și zdrobirea Poloniei a întărit această credință, mai ales că au fost pierderi mici și astfel poporul german n-a avut de plâns prea multe victime. A urmat campania din Norvegia și a fost un nou Blitzkrieg, cu pagube mai mari în tehnică, dar a fost ocupată o țară mare. A fost adăugată și Danemarca la Reich.

Înfrângerea Franței a adus gloria definitivă a termenilor de Blitzkrieg, Panzer și Luftwaffe, cei ce sunt cunoscuți oricărui pasionat de istorie contemporană. Campaniile din Grecia, Africa de Nord și apoi din Rusia sovietică au fost uluitoare prin rezultate și până astăzi există admiratori ai mecanismului militar german. Documentare de tot felul laudă tehnica de luptă a celui de-Al Treilea Reich și multe sunt făcute chiar de învingătorii din conflict. Este uluitoare această lipsă de interpretare a datelor oferite de lucrările științifice.

Mintea zisă superioară a naziștilor conținea o cantitate uimitoare de prostie și este chiar greu de crezut că s-a putut menține la putere cineva care era în acest hal, dar un partid este o grupare extremistă prin care se ocupă centrul de conducere și apoi se menține autoritatea prin teroare.

Blindatele Panzer II, produse începând din 1935

Chiar tancurile, atât de admirate de istorici, militari și cititori, erau de o calitate mai mult decât îndoielnică, dar repetarea la infinit asigură multă glorie tinichelei drept aur curat. Conducerea de la Berlin a cerut să fie produse blindate Panzer II și acestea arătau a tanc prin șenile, turelă și siluetă.  Au fost folosite inclusiv pe frontul din Uniunea Sovietică și au participat la multe ofensive. Se poate crede că erau deosebite prin armamentul de la bord, dar statul german a cerut doar un tun de calibrul 20 mm, ceva asemănător fiind folosit pentru tirul împotriva avioanelor în cadrul apărării antiaeriene și la bordul aeronavelor. Jucăria era interesantă pentru doborârea țintelor aeriene, dar nu era potrivită în lupta cu alte blindate.

Mașina a început să fie produsă târziu în anul 1935 și deja era un semn discret că existau probleme intelectuale în domeniul militar. Gurile de foc din epocă erau deja de calibrul 37 mm și la fel erau cele ale pieselor anticar. S-a început modest, cu o serie de 10 exemplare, și se poate spune că erau doar pentru obișnuirea muncitorilor cu asamblarea de blindate, ceva nou în Germania.

Problema era că s-a continuat cu producția de serie și după ce au fost întâlnite în Spania tancurile T-26 ce dispuneau de tunuri de calibrul 45 mm, proiectilele acestora fiind capabile să penetreze cuirasele germane de la orice distanță la care se duceau luptele în epocă. Panzer II s-a aflat pe liniile de asamblare până-n anul 1943, ceea ce era o dovadă uluitoare de conservatorism și chiar de lipsă de gândire. Dacă excludem înțelegerile financiare dintre patronii fabricilor și conducătorii de partid și de armată, nu există vreo explicație pentru această tocare a resurselor ce erau din ce în ce mai puține. Armata Roșie dispunea din belșug de guri de foc de calibrul 45 mm și nici nu făcea economie de muniție. Responsabilii de la Berlin se considerau revoluționari în gândire, dar n-au putut să înțeleagă ce înseamnă tunul de calibrul 76,2 mm ce era în dotarea infanteriei sovietice sau urcat pe tancuri precum T-34.

Panzer II a fost trimis pe front și aparent s-a descurcat pe fondul derutei din 1941. Cutia de tinichea era prea vulnerabilă la loviturile directe și la schijele mari și a fost treptat scoasă din prima linie. Totuși, în octombrie 1944 mai existau 386 de mașini în inventarul Wehrmachtului și acestea consumau în mod inutil combustibilul ce se găsea din ce în ce mai greu. Panzer II ca tanc era complet inutil și doar ca mașină specială pentru purtarea unor tunuri antiaeriene sau obuziere mai conta.

Conversiile însă durau mult și nu prea mai era timp. Războiul are un alt fel de a măsura timpul și orice secundă poate să conteze pe un front. Cum partidul unic era singura cale de avansare rapidă pentru cei doritori de putere, mulți au ajuns generali și experți pe calea prieteniilor politice. Nu exista vreo urmă de interes pentru armată și pentru Reich, doar prosperitatea personală fiind esențială. Orice formațiune politică totalitară înseamnă o acumulare de oameni lipsiți de caracter.

Varianta L era un semn clar că la Berlin n-au fost gânditori reali, ci doar niște profitori care au speculat potențialul industriei germane pentru a ascunde lipsa de pricepere în toate domeniile. Se ascundeau în spatele prestigiului lui Hitler și luau tot felul de decizii uimitoare. Dacă dictatorul dorea tancuri grele cu tunuri cu țeava lungă, celebrele Tiger și Panther, subalternii încă erau interesați de Panzer II cu tun de 20 mm.

A produce tancuri cu astfel de guri de foc a fost o dovadă clară că la Berlin erau grave probleme intelectuale și necurate interese de partid. O țară industrializată poate să producă orice mașină militară dorește, dar partea proastă a fost că produsul special a fost trimis și pe front astfel încât să se dea iluzia că Reichul dispune de multă tehnică de calitate. Au fost sacrificați astfel fără milă tineri manipulați să creadă că stratul de oțel îi protejează de loviturile inamice.

În realitate, cuirasa era suficientă pentru a rezista la gloanțele obișnuite ale infanteriei, dar exista și muniție perforantă. Variantele perfecționate, precum L, aveau un blindaj gros până la 30 mm, dar nici armele antitanc n-au stat pe loc. Oare ce valoare mai puteau să aibă astfel de sisteme de armament din moment ce SUA generalizase blindatele cu tunuri de calibrul 75 mm și peste tot apăreau temutele Sherman, bune la orice? Frontul de Est era un loc unde încă din 1941 apăruseră giganți precum T-34 și KV-1, dar autoritățile de la Berlin au aprobat în continuare asamblarea de Panzer II și ultimele au ieșit din fabrică în ianuarie 1944.

Se poate spune că totuși Panzer II n-a fost cea mai importantă mașină de luptă și că era inițial conceput drept tanc pentru antrenamentul viitorilor specialiști din noua armă. Problema este că autoritățile au conceput modelul Panzer III tot în varianta ușoară și cu un tun de calibrul 37 mm, absolut inferior celor sovietice de calibrul 45 mm. Chiar dacă au fost văzute blindatele sovietice de tip T-26 și BT-5 în Spania, specialiștii Reichului au aprobat producerea în continuare a tunurilor de 37 mm pentru tancuri și pentru apărarea anticar. Au apărut astfel 673 de tancuri Panzer III până-n 1940. Dacă era cunoscută tehnica sovietică din 1936, cum se puteau fabrica mașini uzate moral în 1940?

Naziștii au fost un excelent exemplu de oameni ce se cred superiori, dar cad în toate gropile inferiorității. Sunt și un bun exemplu de ceea ce pot face cei ce se cred revoluționari și iau decizii în orice domeniu. Au acționat haotic și n-au înțeles nevoile reale ale trupelor. Au fost făcute tot felul de improvizații prin utilizarea armamentului inamic capturat și Panzer II a generat modelul Marder II ce folosea tunuri sovietice de calibrul 76,2 mm modificate. Cum în istorie există persoane ce nu pot acționa cu ajutorul propriului creier, au avut și au admiratori fanatici.

_{Foto sus:  Tancuri Panzer II și Panzer I pe Frontul de Vest (© Bundesarchiv Bild 101I-382-0248-33A)}