O controversă istorică: Care este originea numelui orașului Deva?

Originea numelui Deva a fost intens disputată de oamenii de știință încă din secolul al XIX-lea și a continuat să ridice controverse până în prezent. Unii cercetători au legat numele de termenul tracic sau dacic dava, cu sensul de „așezare”, „localitate” sau „cetate”. Alții au propus origini diferite: un nume de persoană sârbesc, un vechi nume românesc de familie ori un nume legat de un loc. Alte ipoteze leagă originea cuvântului deva de termeni indo-europeni cu sensul de „divin” sau „sacru”.

Deva, origini mitologice

Mircea Valea, Mircea Homorodean și Anghel Nistor, autorii volumului Toponimie hunedoreană, arătau că numele Deva ar fi avut și un sens mitologic, apropiat de toponimul „Fata”, folosit în unele zone pentru locuri cu ruine, stânci proeminente, peșteri sau forme de relief neobișnuite, privite în vechime ca misterioase, rele ori primejdioase.

„Crearea toponimului Deva a avut loc înaintea stăpânirii maghiare în Transilvania, în legătură cu ruinele străvechi de pe dealul învecinat așezării. Populația românească a cunoscut, desigur, aceste vestigii, dând zonei, respectiv așezării, un nume cu o semnificație mitologică, similară cu cea a toponimului Fata, ce desemnează, în diferite părți ale țării, terenuri cu ruine sau formații «bizare» ale naturii. În fapt, ambele toponime pleacă de la eufemisme ale unor personaje fantastice, în speță zâne răuvoitoare”, notau autorii lucrării.

Potrivit cercetătorilor, despre ruinele antice de pe dealul Devei s-au plăsmuit, de-a lungul timpului, o mulțime de legende menite să explice rolul unor ființe supranaturale (zâne, fete de uriași, balauri) în ridicarea și ruinarea cetății.

Deva, orașul roman din ținutul celților

În Europa, alte două localități ocupate în Antichitate de romani au păstrat același nume: Deva Victrix, devenită orașul Chester din Anglia, și Deva, din nordul Spaniei, ambele legate de moștenirea celtică.

„Pe unde au trecut popoarele înrudite cu celții, numele Déva este cunoscut încă din două locuri, anume din Hispania și din Britannia”, nota istoricul Téglás Gábor.

Numit Deva Victrix sau Deva în Antichitate, orașul Chester din nord-vestul Angliei a fost ridicat pe ruinele unui fort legionar construit în anii 70 d.Hr., într-un ținut al celților, și folosit până la începutul secolului al V-lea.

În jurul fortăreței romane s-a dezvoltat o așezare civilă, care a continuat să existe și după plecarea romanilor, devenind, în cele din urmă, orașul Chester de astăzi. Aici a fost construit cel mai mare amfiteatru militar cunoscut din Britania, iar locul găzduiește și singurul sanctuar roman sculptat direct în stâncă, păstrat până în zilele noastre. De asemenea, Deva Victrix avea un mare complex de băi legionare — thermae — destinat în principal soldaților.

Istoricii arătau că numele Deva Victrix provine de la dea sau diva, care însemna în latină „zeiță”, iar fortăreața romană a fost numită după zeița râului Dee. O altă explicație arată că numele roman al fortăreței ar fi fost preluat direct din numele britonic al râului.

Unii cercetători arătau că numele Victrix, dat fortăreței, a fost luat de la titulatura Legiunii XX Valeria Victrix, staționată la Deva, victrix însemnând, în latină, „victorioasă”. Numele orașului Chester provine și el din latinescul castrum — plural castra —, cu sensul de „fort” sau „tabără militară”, terminațiile -chester și -caster fiind frecvente în numele altor orașe engleze care au început ca tabere romane.

Privit în ansamblu, orașul Deva păstrează mai multe asemănări cu Deva britanică în istoricul roman al acesteia. La poalele Cetății Devei, pe valea Mureșului, se află ruinele așezării Micia, una dintre localitățile înfloritoare ale Daciei din timpul romanilor.

Așezarea, întinsă pe aproximativ 25 de hectare în Antichitate, cuprinde unul dintre cele patru amfiteatre romane descoperite până în prezent pe teritoriul României, rămășițele unui castru, ale unor băi termale și ale unor temple.

„Micia avea port la râul Mureș, punct vamal și o rețea stradală modernă pentru vremea în care era locuită. Deși nu a fost ridicată la statutul de municipiu, în Micia condițiile de trai ale locuitorilor ei erau ca într-un oraș roman”, informa Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Deva, cu origini celtice în Spania

În nordul Spaniei, numele Deva s-a păstrat de la cel al râului Deva, menționat în Antichitate de geograful Ptolemeu și preluat de localitatea Deba (numită anterior Deva) din Țara Bascilor, aflată la vărsarea râului în Marea Cantabrică.

„Numele este în mod clar celtic, provenind din deiwo-, cu sensul de «divin» sau «zeiță». Râurile erau considerate în mod obișnuit divinități minore. De pildă, existau două râuri numite Deva în nordul Britaniei, ambele cunoscute și astăzi sub numele de Dee”, nota Leonard A. Curchin, istoric și cercetător, specialist în Hispania romană.

Deba nu a fost fortăreață romană, ci un oraș medieval fondat în 1343 sub numele Monreal de Deva, pe malul râului Deva, consemnat în cronicile antice și considerat de unii cercetători un vechi hidronim celtic.

Profesorul Martín Sevilla Rodríguez, cercetător spaniol de filologie clasică la Universitatea din Oviedo, arăta că unele toponime și hidronime din nordul Peninsulei Iberice, printre care și Deva, regăsit ca nume al mai multor râuri, localități și insulițe, par să provină din numele unor divinități celtice cunoscute din izvoare antice.

„Diferiți autori au propus pentru hidronimele hispanice Deva o origine celtică, legând atribuirea numelui dēvā, «zeiță», unor cursuri de apă, de cultul celților pentru izvoare, pâraie și râuri, pe care le divinizau ca divinități feminine. Forma dēvā, «zeiță», este un cuvânt celtic atestat în epoca veche atât ca antroponim, cât și ca hidronim. Ca antroponim apare în inscripții din Galia, Britannia și Germania, iar ca hidronim este documentat la Ptolemeu și în vechile itinerarii geografice, cu referire la râuri din Spania, Țara Galilor, Scoția și Irlanda”, nota lingvistul.

Omul de știință arăta că termenul celtic deva, care ar însemna „zeiță”, este legat de alte forme, mai târzii: vechiul irlandez día, vechiul galez duiu-, vechiul cornic duy, cu sensul de „zeu”, și de forme înrudite din alte limbi indo-europene, cum ar fi latinescul deus și sanscritul dēváḥ, „zeu”.

Citește mai multe amănunte și vezi mai multe fotografii pe adevarul.ro!