Momentele critice din viața lui Tudor Arghezi

La 21 mai 1880 se năștea la Târgu Cărbunești, în județul Gorj, Ion N. Teodorescu, cunoscut cititorilor de toate vârstele sub numele de Tudor Arghezi, autorul „Cărții cu Jucării”, al „Cuvintelor potrivite” și al „Florilor de mucigai”, poet, prozator și gazetar a cărui operă își păstrează actualitatea și prospețimea în pofida trecerii timpului.

Viața sa a cunoscut multe momente critice: la vârsta de 11 ani se întreținea singur dând meditații, la 20 de ani era călugăr la Mănăstirea Cernica, la 25 de ani era ucenic în atelierul unui bijutier din Elveția și avea un copil ilegitim, pe viitorul fotograf Eliazar Lotar. A fost închis în două rânduri, prima dată în 1918, la Penitenciarul Văcărești, în urma acuzațiilor de trădare și de colaborare cu autoritățile germane de ocupație în timpul Primului Război Mondial, și a doua oară în anul 1943, după publicarea unui pamflet care-l ironiza pe ambasadorul Germaniei în România. În anul 1948, scriitorul a fost interzis de regimul comunist, fiind reabilitat la recomandarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej câțiva ani mai târziu, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

În anul 1926 Tudor Arghezi a cumpărat terenul pe care și-a construit casa de la „Mărțișor”, în care s-a mutat împreună cu soția, Paraschiva, și cei doi copii, Mitzura și Baruțu, deveniți personaje în poveștile „Cărții cu jucării”. „Mărțișor” a rămas patria literaturii sale, așa cum singur Arghezi mărturisea, locul care l-a inspirat și în care a scris până la sfârșitul vieții sale.

Tudor Arghezi a influențat evoluția liricii românești, a avut contestatari și admiratori, a primit pentru creația sa literară premii internaționale, dar și prestigioase nominalizări, printre care se numără și cea la Premiul Nobel pentru Literatură din 1965.

Spre sfârșitul vieții sale, despre ritmul versurilor românești și dificultățile creației lirice în limba română, Tudor Arghezi afirma că:

„Ritmul românesc e infam! Deși se potrivește de minune în versuri de 8 silabe, și de 7 sau 9 cum e doina, devine pretențios și enervant în versul către și dincolo de cel alexandrin; prea joacă egal, prea bate apa-n piuă; are în intimitatea lui pocnetul uniform al unui mecanism de moară pe apă. E extraordinar de greu de-a curge în asemenea celule săltărețe parfume și nostalgii; ceea ce înseamnă că versul românesc trebuie distrus și reorganizat. Unde-i norocul pe care-l au franțuzii al căror vers fără galop ia or[i]ce formă, ca gelatina!”.

Considerațiile au fost formulate într-o scrisoare păstrată în Colecția Personalități (Arhivele Naționale Istorice Centrale), alături de alte documente care poartă semnătura sa (scrisori, articole și dedicații), dar și de manuscrisul volumului de poezii „Cărticică de seară” (însoțit de un exemplar tipărit), care pot fi studiate prin intermediul sălilor de studiu ale Arhivelor Naționale ale României.