Moartea lui Vlad Țepeș. A treia domnie şi sfârşitul sângeros

Vlad Țepeș a ajuns în trecut în Transilvania în noiembrie 1462, după campania sultanului Mahomed al II-lea în Țara Românească. După câteva săptămâni de negocieri cu regele Matia, Vlad a simțit cu siguranță că regele ungar nu dorește să-l ajute.

Înfuriat și disperat, a scris celebra scrisoare către sultan, cerându-i iertare și oferindu-se să-l ajute să cucerească Transilvania și probabil întreaga Ungarie. Matia a aflat, dar nu a spus nimic. În schimb, sub pretextul acordării de ajutor pentru a-și lua tronul, au mărșăluit împreună spre Valahia cu trupele lor. La scurtă distanță după trecerea graniței, neatent, Vlad Țepeș a fost separat de trupele loiale lui și a fost arestat de Jan Jiskra, unul dintre comandanții armatei regale și om de încredere al lui Matia.

Închis la Vișegrad – nu neapărat ca prizonier în hrube și în lanțuri, ci mai degrabă ca ostatic de lux, din nou –, a luat parte la campanii militare ale Regatului Ungar și a fost eliberat abia în 1475. În timpul prizonieratului, a participat la vânători regale, banchete oficiale, a trecut la catolicism și s-a căsătorit cu o membră a aristocrației maghiare. La începutul lui 1476 comanda din nou trupe din armata regală în Serbia și apoi în Moldova, ajutându-și vărul împotriva otomanilor. La cererea expresă a voievodului Ștefan, Matia l-a eliberat pe Vlad și l-a sprijinit cu trupe pentru a-și relua tronul din Valahia.

A treia domnie a lui Vlad Țepeș 

La începutul lui noiembrie, trupele ungare au trecut granița în Valahia. Vlad era cu ele. Au fost atacați imediat de armata lui Laiotă Basarab, fără succes însă. Aliații au ocupat vechea capitală și s-au îndreptat spre București, de unde voievodul fugise. Dar, la puţină vreme după ce trupele maghiare s-au retras, a urmat o nouă campanie otomană, orchestrată probabil cu ajutorul unor boieri. Era ultima bătălie a lui Vlad.

Sursele menţionează că a urcat pe un deal, pentru a vedea mai bine bătălia și victoria care se prevedea. Îmbrăcat în stil turcesc, se spune că nu a fost recunoscut de niște soldați valahi, care l-au masacrat. Este mult mai probabil că a fost atacat și ucis ori de turci, ori de boieri, iar lupta finală trebuie să fi fost cumplită, fiindcă doar zece soldați din cei 200 lăsați de Ștefan în garda personală au reușit să scape cu viață și să se întoarcă în Moldova. Capul lui Vlad a fost tăiat, iar pielea scoasă de pe craniu și umplută cu fân a fost trimisă sultanului ca dovadă că unul dintre cei mai mari inamici ai lui era mort.

Astfel s-a sfârșit viața nenorocosului și sângerosului voievod care ar fi putut avea o carieră militară şi mai cunoscută de atât și care ar trebui ținut minte mai mult pentru faptele sale de arme, decât fiindcă a ajuns involuntar personajul fantastic al unui roman horror de secol XIX.

Acest text este un fragment din articolul „Campaniile militare ale lui Vlad Țepeș”, publicat în numărul 220 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com