Mița Biciclista și Caragiale

Bicicleta începe să ruleze în opera lui Caragiale cam pe vremea când Macedonski organizează primele curse București-Ploiești-Sinaia (și retur), la sfârșitul secolului XIX-începutul secolului XX, exact când apare gazeta „Moftul român” (două serii, în 1893 și în 1901).

Atent la zgomotul monden care deformează societatea, Caragiale a înregistrat în câteva rânduri bicicleta în diferite enumerații, precum „Moșii. Tablă de materii” (apărută inițial în „Moftul român” din 18 mai 1901), în seria „pinteni – biciclete – cai – vite – jandarmi – basmale”, în poantele lui Mitică (din rubrica de anecdote a „Moftului”, intitulată „Tot Mitică”) de felul:

„Mitică, cu un aer dezolat:

— Nu știi ce i s-a întâmplat lui bietul Iancu Niculescu actorul?

— ?

— Închipuie-ți, monșer, și-a deșelat bicicleta”.

„Mitică, pedalând alături cu amicul său Costică, zărește, venind în față-le cu mare viteză, un automobil:

— Ține bine, Costică, să nu se sperie bicicleta”.

Bicicleta – un fel de „cal”, după cum se vede; oricum, dotată cu o anumită corporalitate – nu lipsește din discuția dintre Lache și Mache („Amici”, din faimoasele Momente, volum apărut în toamna lui 1901), unde vine vorba de soția lui Mache: 

„L. – Că e prea frumușică și prea tânără pe lângă tine; că te-a luat fiindcă era săracă, dar…

M. – Dar ce?

L. – Că la teatru mereu… Zic: «Are lojă gratis!» «Da, zice el, la șosea cu bicicleta de două ori pe zi, dimineața și seara?» «Tot gratis!», zic eu. «Dar vara la Sinaia, tot gratis? zice el; de unde atâta lux?»”

Miţa Biciclista, într-o caricatură din „Moftul”

„Moftul român” (seria a II-a, din 1901) s-a bucurat de o colaborare deosebită, cea dintre Caragiale și artistul plastic Nicolae Mantu (1871-1957), care a ilustrat textele dramaturgului. Mantu venea după C. Jiquidi (artistul plastic din „Moftul” lui 1893), într-o formulă verificată, în care textul și imaginea formau un singur tot.

Cunoscutul și percutantul editorial al lui Caragiale, „Țara lui Hübsch” – apărut în nr. 8, din 3 iunie 1901 – vorbește, prin personajul muzicantului german care a realizat aranjamentul muzical al imnului regal, despre „două vorbe” folosite în exces în țara românească: „pe cari le spun copiii tăi la toate împrejurările mari și mici, de la cel mai neînsemnat accident până la o adevărată catastrofă publică! Două vorbe pe care le aruncă românul și asupra unui act de supremă și sfântă dreptate și asupra celei mai monstruoase și diabolice nedreptăți! Două vorbe, pe care le aruncă fiii tăi și celor din urmă secături ca și celor mai talentați și mai distinși dintre dânșii! Două vorbe, pe care românul le scuipă și asupra făcătorului de rele și asupra eroului, asupra opincii ca și asupra vlădichii, asupra celui mai mic ca și asupra celui mai mare lui!”

Nicolae Mantu face o caricatură ce ilustrează acest articol de fond, de fapt, o imagine a societății noastre la 1901. Alături de cel care scoate panglici pe gură, iar mulțimea se uită admirativ la prestația sa, la piedestalul lui Hübsch, unde chiar Caragiale este figurat când depune ofranda cununii de lauri (cu inscripția „Moftul român!”), un piedestal ornat cu pitecantropi, în stânga apare nimeni alta decât Mița Biciclista, pedalând în vervă. 

Marginalitate a societăţii şi critică a modernităţii importate

Această ipostază excentrică (biciclista) încadrează corpul feminin, la prima vedere, într-o marginalitate a societății, ilustrată de diferite personaje din „Moftul român”, unele ale lui Caragiale, altele ale lui Nicolae Mantu sau ale altor colaboratori ai „Moftului”: matroana, cheltuitoarea, petrecăreața, adulterina, femeia ușoară, partenera trișorului ș.a. De fapt, ținta lui Caragiale și a colaboratorilor săi, de la gazeta unde este director, o reprezintă imitarea superficială a unor atitudini și comportamente în numele modei. Bicicleta se încadrează aici, este un element al acestei modernități, importat, dintr-o societate românească prea puțin dezvoltată.

De remarcat că, în același număr din „Moftul român”, apar câteva versuri de vervă ironică, unde Mița Biciclista este numită ca atare. Sunt versurile unui colaborator al „Moftului”, scriitorul umorist George Cair (1876-1924), care parodiază explicit „Somnoroase păsărele”, vorbind despre o mondenitate a vieții de noapte:

„Bucuroase damicele

Pe la Capșa se adună,

În rochițe cu dantele,

Vremea-i bună. (bis)

Doar trăsuri mai trec ușoare

Tremurând pe cauciucuri,

O țigancă pe trotuare

Strânge mucuri. (bis)

Trece Mița-n bicicletă;

Înspre teatru e-mbulzeală;

La «Teișani» e discretă

Răcoreală. (bis)

Peste zi prea cald se face

Și canalul greu miroase,

Tot e liniște și paca...

Aghioase!”

***

„Țara lui Hubsch”, articolul în cadrul căruia apare indirect și Mița Biciclista (prin caricatura lui Nicolae Mantu), a fost cenzurat în comunism, fiind restituit integral abia în ediția din 2011 de Opere, de la Academia Română. O ediție care prezintă și caricatura, și textul lui Caragiale este cea apărută în 2021 la Editura Cartea Românească (prefață de Ștefan Cazimir), realizată de autorul acestui articol.

Textul a fost publicat în „Historia Special” (revista:special/48), care se găsește la toate punctele de vânzare a presei, dar și online, pe platforma paydemic.