Marea Cursă a Înarmărilor din timpul Marii Crize Economice: Crucișătoare grele produse de Japonia
Industria modernă a început să fie globalizată în urma răspândirii motorului cu abur și se impunea obținerea de piețe de desfacere, dar prima conflagrație planetară a dus la o întrerupere a fluxului de mărfuri și la o sărăcire a tuturor statelor europene implicate în conflict, mai ales a celor din cadrul Puterilor Centrale. Uzinele aparținând industriei grele au început să producă bunuri necesare populației și nivelul de trai a crescut. Automobilele au început să se răspândească și avioanele au devenit interesante pentru transportul civil. Tractoarele au pornit să cucerească ogoarele și camioanele erau capabile să ducă materiile prime și bunurile industriale până la poarta clienților mici. Trenurile satisfăceau numai nevoile industriei principale și se impunea motorizarea activităților grele ale comunităților mici. Căile ferate erau dublate de drumuri din ce în ce mai bune.
Istoricii au scris că a venit recesiunea din SUA ca un tsunami după prăbușirea bursei din New York și a afectat întreaga omenire în perioada 1929 – 1933, dar efectele s-au resimțit până când a apărut un nou război planetar. Fenomenul a fost descris pe larg de către specialiști și a dus la apariția multor eroi care luptau pentru binele popoarelor. Vinovat pentru nenorocire a fost sistemul de producție capitalist și mulți specialiști au fost încântați de economia planificată de tip totalitar, mai ales cea comunistă părând să fie un adevărat panaceu pentru toate problemele societății.
Situația n-a fost așa cum apare prin cărțile de economie sau de Istorie. Industria grea a funcționat din plin și tocmai comenzile masive au fost cele care au dus la probleme grave. Statul japonez dorea să se extindă în Extremul Orient și nici Oceanul Pacific nu era suficient. A fost dezvoltată o flotă care să concureze cu cea a SUA și crucișătorul greu era o cetate plutitoare și rapidă potrivită pentru vastele spații oceanice. Era o construcție metalică ce putea fi realizată în ani de proiectare și asamblare, deosebit de scumpă prin calitatea materialelor din structura corpului și, mai ales, prin cea a echipamentelor militare. Instrumentele optice și cele electronice erau de calitate superioară.
Arsenalele navale nipone aveau deja o tradiție a transformării oțelului în nave militare și s-a trecut la o vrajă de înlocuire a vapoarelor vechi cu cele moderne. Se păstra tonaj total, dar era o altă flotă. Industria niponă a reușit în perioada interbelică să construiască 18 crucișătoare grele și să le doteze cu o puternică artilerie compusă din tunuri de calibrul 203 mm. Se adăugau torpilele cu rază lungă de acțiune, cele mai periculoase arme navale din dotarea marinei nipone. Au fost asamblate în perioada 1929 – 1939 zece unități, ceea ce însemna un efort industrial deosebit.
Primele unități au fost construite după Primul Război Mondial și făceau parte din Clasa Furutaka. A urmat Aoba, dar cele patru nave din cele două clase erau un fel de crucișătoare ușoare dotate cu câte șase piese de calibrul 200 mm. Puterea de foc nu corespundea poftelor amiralilor și au fost cerute nave ce dispuneau de blindaje mai groase și acestea erau combinate cu care 8 sau 10 tunuri de calibrul 203 mm. Nici nu mai puteau fi comparate primele patru unități cu ultimele montate. Tunurile inițiale aveau o masă de 17,9 t și calitatea țevilor nu era satisfăcătoare pentru tir de precizie la distanță. Au fost înlocuite cu guri de foc noi cu masa de 19 tone. Nu făcea conducerea de la Tokyo economie de oțel de calitate când era vorba de lupta pentru hegemonie mondială.
Marinarii români din epocă au dorit un crucișător ușor în fruntea flotilei de distrugătoare, dar bugetul țării n-a permis o astfel de investiție. Uniunea Sovietică era un lagăr militar și Iosif Stalin a vrut să dețină vapoare puternice, dar industria nu i-a oferit decât tunuri de calibrul 180 mm. Chiar dacă au fost cumpărate tehnologii italiene, muncitorilor sovietici tot nu le-a ieșit tunul greu dorit de dictatorul comunist
Expansiunea militară a Japoniei
Japonia în zisă perioadă de recesiune a cunoscut o expansiune militară deosebită și industria livra armament greu în cantități care nu se potriveau cu nevoile populației și ale apărării. Trebuia să urmeze o eră de lipsuri din sectorul civil și așa a fost. Crucișătoarele grele au fost realizate cu un consum deosebit de materiale și energie, ceea ce a generat lipsuri în deceniul 1929 – 1939.
Navele învechite din Clasele Furutaka și Aoba nu prea se mai potriveau cu un conflict modern prin existența unui armament antiaerian perimat în lupta cu noul pericol reprezentat de bombardierele capabile să atace în zbor orizontal. S-a trecut la o modernizare radicală a echipamentelor de la bord după 1929 și tunurile de calibrul 76 mm au fost schimbate cu cele de calibrul 120 mm. Patru astfel de piese par puține în raport cu puterea economică a unui imperiu, dar reprezentau puterea de foc a unui distrugător obișnuit. Cele patru unități ale Clasei Myoko au primit fiecare câte opt tunuri de calibrul 127 mm sau mai mult decât artileria a două distrugătoare obișnuite.
Marea Criză Economică a fost provocată de poftele liderilor politici și n-a avut legătură cu viciile sistemului capitalist de producție. S-a dat vina pe acesta pentru a fi păstrată imaginea de salvatori a politicienilor din epocă, mulți fiind și astăzi respectați. În realitate, au făcut totul pentru a organiza un nou război și acesta a fost declanșat atunci când situația internațională a fost favorabilă unor mari puteri. Piesele fuseseră mutate în poziții avansate în vederea obținerii unui avantaj zdrobitor din primele minute de lupte.
Marea Criză Economică trebuie să dispară din lucrările științifice și să se scrie despre Marea Cursă a Înarmărilor, cea în care nu conta situația locuitorilor de rând. Se spunea că viața statului era grea cât un munte și nu conta viața de fulg a oamenilor. Japonia era dominată de gândirea de tip samurai și politicienii pregăteau deja armele pentru un mare masacru.
Japonia a fost o mare putere industrială care trecuse economia la producția de război mondial și impactul efortului militar se resimțea la nivelul celor mulți. Chiar dacă era metropola unei puteri industriale, Japonia avea satele și orașele compuse din clădiri ridicate din lemn în stil tradițional.
Războiul a fost pregătit de cei care au condus în perioada interbelică și n-au avut scrupule să vorbească de pace și dezarmare în timp ce fabricile lucrau în ritm alert, prelucrau cantități impresionante de minereuri și de cărbune și rezultatul era o mașină care nu producea ceva util. Șantierele navale erau adevărate găuri negre în economia imperiului din Extremul Orient și această politică de expansiune a flotei nu putea să fie realizată fără obținerea de spațiu vital. Japonia avea nevoie de orez, cauciuc, cositor, aluminiu și, mai ales, petrol. Ofensiva spre sud era obligatorie pentru centrul de putere de la Tokyo și conflictul cu SUA era inevitabil.
Japonia a primit în perioada interbelică o întreagă flotă de crucișătoare grele și cele 18 unități erau noi sau complet modernizate în ceea ce privește toate categoriile de armament de la bord. Cele mai spectaculoase erau torpilele Tip 93, cele concepute să scufunde un vapor militar dintr-o singură lovitură și de la distanță mai mare decât bătaia tunurilor grele. Au fost păstrate drept surpriză pentru viitorii inamici și masa de 2,7 tone le asigura succesul distrugerii țintei și la 40 km. Arma minune era dificil de asamblat și puține state din lume au putut să realizeze mijloace de distrugere obișnuite, cele ce nu se comparau cu cele asamblate în imperiul asiatic. Au fost mașini de distrugere care s-au dovedit eficiente în conflict. Fabricanții au folosit materiale de cea mai bună calitate pentru torpilele concepute să asigure victoria Flotei Combinate.
Oare până când se va scrie că a existat Marea Criză Economică? Istoricii si economiștii nu vor să spună în mod clar și cinstit că perioada 1929 - 1939 a fost una de progres industrial uimitor și de transformare radicală a lumii cunoscute. Adevărul este o floare rară în lumea contemporană.
Foto sus: Crucișătorul Myoko, în Singapore, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial (© Wikimedia Commons)