Marea Criză Economică și exploatarea intensivă a petrolului din spațiul românesc

Anul 1929 a adus recesiunea în SUA și apoi a urmat o contagiune mentală la nivel planetar în ceea ce privește dezvoltarea economică. A scăzut nivelul de trai din cauza prăbușirii cifrei de afaceri și a fost foarte rău, s-a ajuns în cele din urmă la un nou război mondial.

Realitatea era că epoca de recesiune (1929 – 1939) a fost o perioadă de intensificare a exploatării bogățiilor din subsol și România nu făcea excepție de la regulă. Petrolul era principala avere a statului apărut în anul 1918 și au fost aduse la suprafață 4,83 milioane de tone în anul 1929. Era o cantitate deosebită în condițiile în care continentul suferea de o puternică sete de țiței. Numai Uniunea Sovietică era mai bogată în domeniu. Au fost înregistrate 5,79 milioane de tone în 1930 și s-a ajuns la 8,7 milioane de tone în 1936, cea mai ridicată producție din perioada definită acum drept interbelică. Fluxul mare de petrol brut a dus însă la o scădere a prețului pe piața mondială și contau produsele derivate din hidrocarbura lichidă, solidă și gazoasă.

Încasările din extracția de petrol au fost apreciate în anul 1921 la o valoare ce trecea destul de modest de un miliard de lei și se spunea atunci că era o epocă de dezvoltare după greutățile induse de Primul Război Mondial. Sumele adunate în anul 1931, de criză, au ajuns la 2,77 miliarde de lei. Economiștii erau supărați că se exploata mai mult țiței pentru a se atinge această cotă, dar fenomenul era mondial de scădere a prețurilor din moment ce piața era inundată de aurul negru. Cel mai bun an pentru acumularea de capital din extracție a fost 1937, an în care au fost trimise în conturile bancare 8,08 miliarde de lei la un preț mediu pe tonă de 1.131 de lei. Era la fel cu cel din 1931 și mai mare decât cel de 874 lei din 1921. Situația n-a mai fost atât de bună în 1938, concurența petrolului din SUA, Mexic sau Venezuela fiind un obstacol în calea obținerii de prețuri deosebit de ridicate. În plus, clienții preferau combustibilul venit din sursele vestice, mai puțin expuse pericolului comunist. S-a obținut un preț de 681 lei pe tonă, dar era foarte bine la nivel de țară prin încasări ce ajungeau la 4,48 miliarde de lei.

Industria petrolului a fost în plin avânt în perioada interbelică și a adus sume frumoase particularilor și nici bugetul statului n-a suferit. Au fost făcute investiții deosebite în dezvoltarea sistemului de transport și au fost realizate numeroase cisterne pentru calea ferată. Erau peste 9.700 de vagoane speciale în stare de funcționare în fiecare an de recesiuneRețele de conducte permiteau transportul de hidrocarburi sau de derivate din petrol spre centrele de rafinare și spre consumatori. Erau în trafic 10.071 de cisterne în 1939, ceea ce însemna un mare progres în raport cu cele 8.000 din 1928.

Marea Criză Economică a fost pentru industria petrolului românesc o perioadă de avânt, afectat totuși de sporirea cantităților de materie primă pe piață, ceea ce ducea la prețuri scăzute pe tonă.