Iluziile poporului român despre comunism și Epoca de aur

Poporul român este la fel de naiv precum alte comunități de pe planetă și nu contează suma creierelor și pregătirea intelectuală. Masele au idei puține, ferme și greșite. Mulți sunt cei ce spun astăzi că înainte de 1989 era mai bine și că nu existau atâtea diferențe precum cele din prezent. Era o egalitate, așa cum spunea și doctrina partidului unic. Întotdeauna oamenii s-au refugiat într-o epocă de aur din fața cenușiului cotidian. Oare să fie corecte aceste judecăți de valoare?

Datele statistice oficiale ale statului român demonstrează că interpretarea este absolut falsă și că a fost repetată de prea multe ori și astfel este greu de eliminat din gândirea colectivă. Nu exista egalitate și statul comunist inventa tot felul de categorii de angajați și de pensionari, veniturile fiind diferite în funcție de criteriile ideologice. Cea mai mare pensie au unui lucrător cu vechime integrală era de 1.333 de lei la nivelul anului 1980.

Pensionarii din agricultură, foști integrați în cooperativele agricole, erau răsplătiți pentru truda pe ogoarele arse de soare sau bătute de vânturile reci cu suma lunară de 184 de lei. Se poate spune că munca unui țăran nu este importantă precum cea a muncitorului, dar nu trebuie să se uite că mulți erau cei cărora statul le luase pământurile, animalele și uneltele.

A fost cel mai mare jaf organizat și nici spre sfârșitul vieții nu se bucurau de un pic de respect. Situația era și mai grea la cei ce nu intraseră în C.A.P.-uri, dar fuseseră obligați să plătească impozite și cote din bunurile rezultate din munca pe terenurile neconfiscate. Aceștia primeau o sută de lei pe lună. Situația s-a mai ”îmbunătățit” în 1989, suma trimisă prin poștaș fiind de 127 de lei. Muncitorii treceau de 2.000 de lei. Problema era că nu prea existau produse pentru efectuarea de cumpărături și atunci practic banii erau lipsiți de valoare, simple hârtii uzate pentru a se face economii de către stat.

Mult mai interesantă era situația celor ce beneficiau de ajutor social și nu prea erau implicați în procesul productiv. O astfel de persoană primea 426 de lei lunar în 1980 și 594 în ultimul an de dictatură. Se poate pune întrebarea de ce se mai muncea în agricultura socialistă? De ce mai erau oameni în România? Dacă n-ar fi fost forțele de represiune, țara s-ar fi golit mai repede decât s-a întâmplat după 1990.

Nu exista vreo urmă de egalitate în perioada comunistă și societatea era ierarhizată după criteriile stabilite de către partidul unic. Nomenclatura era cea care se bucura de toate privilegiile și trăia în pur stil capitalist, chiar regal în cazul cuplului dictatorial. Restul populației era împărțit practic după avere și ocupație în tot felul de categorii, cei mai disprețuiți fiind țăranii din satele izolate. Oamenii nu aveau dreptul nici măcar la o alimentație după propria poftă.

_{Foto sus: Nicolae Ceauşescu și Emil Bodnăraş, vizită la Constanța (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 77/1968)}

Bibliografie minimală

• Anuarul statistic al României 1993.

• Bulei, Ion, Scurtă istorie a Românilor, Editura Meronia, București, 1996.

• Diaconescu, Mircea, Alimentația rațională, Editura Militară, București, 1979.

• Naisbitt, John, Megatendințe, Editura Politică, București, 1989.

• Volkoff, Vladimir, Dezinformarea, armă de război, Incitatus, f.a.