Germania și marea problemă a completării efectivelor de tancuri în Al Doilea Război Mondial
Primul Război Mondial s-a terminat la 11 noiembrie 1918 prin intrarea în vigoare a armistițiului și armele au tăcut. A fost însă o simplă iluzie. Negocierile de pace din anii următori n-au mulțumit anumite cercuri de interese. Politicienii marilor puteri din perioada interbelică au declarat oficial că muncesc mult pentru fericirea și prosperitatea popoarelor, dar adevărul crud a fost că au făcut totul pentru obținerea de mai multă putere și n-au contat suferințele popoarelor.
Anul 1939 a rămas în istorie prin începerea unui nou război mondial, inițial părând să fie un simplu foc în Polonia. Iosif Stalin și Adolf Hitler s-au jucat cu cartușele și s-a aprins omenirea. Numai dictatorul de la Kremlin a bănuit care vor fi consecințele documentelor de la 23 august 1939 și s-a pregătit pe măsură. N-a fost gata la momentul potrivit din 1941 și Panzerele au pătruns până la Moscova.
Războiul modern q fost altceva în raport cu prima conflagrație mondială și militarii din toate taberele implicate au fost șocați de potențialul distrugător al tancurilor, primele intrând în legendă cele germane sub denumirea de Panzer. Au fost prezentate ca temute, multe și adevărate bijuterii tehnice ale războiului modern.
Istoricii români au acuzat partea germană că n-a sprijinit suficient cu armament aliatul de la București și n-a știut decât să exploateze bogățiile din Carpați. Au fost trimise numai armele pentru care avea interes militar Reichul. Misterul acestei atitudini este rezolvat de Franz Halder, înalt responsabil din conducerea Armatei germane, componentă a Wehrmachtului. Acesta a scris în 12 decembrie 1941, după începerea contraofensivei sovietice, că situația este atât de proastă, încât nu mai putem duce războiul mai departe. Generalul german se confrunta cu problema distribuirii de forțe împotriva Uniunii Sovietice și a Angliei, dar un nou inamic se ridica la orizont: SUA.
Oare cum era posibilă o astfel de situație când se consideră că economia Reichului era în plin avânt și dispunea de o bază industrială ieșită din comun? Explicația este simplă: frontul demonstrase că toate mașinile dezvoltate din Panzer I și Panzer II sunt prea vulnerabile pe Frontul de Est. Motoarele slabe și șenilele înguste au dus la uzarea blindatelor supraviețuitoare și acestea mai puteau fi utilizate doar la antrenament sau în lupta cu partizanii. Nici cele de origine cehoslovacă nu mai reprezentau ceva deosebit din punct de vedere ofensiv. Mai rămâneau utile numai cele din seriile Panzer III și Panzer IV, ceea ce era deosebit de puțin.
Erau însă probleme grave pe fronturi
Armata avea nevoie de tancuri noi pe Frontul de Est și altele plecau în Africa de Nord, sector de front unde toate piesele erau măcinate de nisip în ritm îngrijorător. Mașinile puteau fi noi, uzate și avariate în diferite grade, mecanicii realizând adevărate minuni pentru a repune în linie tancurile, alte exemplare, prea afectate de explozii, fiind transformate în modele diferite, cu destinații speciale.
Luptele din 1941 au fost deosebit de dure și statisticile publicate în site-ul panzerworld.com arată că au fost făcute fier vechi 885 de Panzer III și 379 de Panzer IV. Mai fuseseră pierderi și în timpul campaniei din Franța. Au fost atunci nimicite 149 Panzer III 97 de Panzer IV. Era o adevărată catastrofă din punct de vedere material pentru Wehrmacht, dar victoria cea mare a asigurat acoperirea dezastrului din unitățile blindate. A camuflat și o problemă deosebită: Panzer III avea un blindaj insuficient și nu putea să înfrunte blindatele inamice cu blindaj gros și tunuri puternice. Aceasta era misiunea principală, dar nu mai erau potrivite nici măcar cu piesele de artilerie de calibrul 50 mm.
Tancul reprezenta vârful de lance al trupelor din Rusia și erau necesare pentru realizarea de manevre în viteza pentru surprinderea unui inamic tenace și fanatic. Pierderile mari se explică prin faptul că sovieticii aplicau o tactică simplă și eficientă: trăgeau cu tot ceea ce aveau asupra carelor de luptă. Nu se făcea economie de muniție. Ar fi fost frumos să fie trimise mijloace blindate aliaților, dar propriile trupe duceau lipsă de tehnică din cauză că distanțele, noroiul și gerul generau afectarea unor modele ce nu fuseseră proiectate pentru iarna rusească. Tancurile pot fi eficiente numai dacă sunt multe și concentrate, dar pierderile ridicate nu mai permiteau înlocuirea la timp cu exemplare noi și modernizate. Repararea celor defecte dura mult din cauza lipsei pieselor de schimb.
Tancul este o mașină specială ce dă impresia de forță în orice situație. Problema era și este că armura și masa oboseau motorul și afectau trenul de rulare. Industria era obligată să asigure livrarea de tehnică blindată în cantități mari și la timp pentru menținerea structurii diviziilor. Situația din Rusia implica existența unor divizii complete pentru formarea unor mase de izbire pe direcțiile de ofensivă și aplicarea principiului concentrării forțelor era obligatorie acolo unde inamicul se manifesta periculos. În plus, erau necesare detașamente pentru sprijinirea infanteriei în toate regiunile Frontului de Est. Companiile mobile puteau să intervină rapid pentru indiguirea Industria Germaniei nu putea să facă față presiunii inamicilor și dacă atelierele mecanice reparau tancurile lovite mai puțin grav. A fost normal să nu aibă suficientă tehnică de luptă intr-un război în care erau cerute și alte tipuri de mașini și guri de foc de calibru cât mai mare.
Războiul mondial a fost unul al resurselor și conducerea nazistă si-a disprețuit inamicii pe care-i califica drept inferiori. A fost exact invers și Aliații au reușit să obțină supremația numerică și calitativă chiar la capitolul la care germanii credeau că n-au egal. Nici nu bănuiau că sunt rămași mult in urmă și abia din august 1942 au început să sosească temutele Tiger. Au fost însă mereu prea puține în raport cu cererile venite din prima linie, acolo unde militarii se confruntau cu masele de T-34.
Cugetarea lui Franz Halder a fost corectă și Germania a fost înfrântă în cele din urmă din cauză că multă vreme industria a lucrat în ritm de pace și proiectanții aveau tot felul de fantezii ce nu se puteau aplica în practică. Preferau să inventeze ceva nou de la zero cum a fost cazul cu modelele Tiger și Panther, ceea ce însemna mult timp pierdut. Era și suficientă vreme să fie rarite rândurile mașinilor blindate clasice. N-au putut să înțeleagă faptul că Panzer IV putea să fie o bună platformă pentru un tun de calibrul 75 mm cu țeavă lungă pentru vânarea blindatelor inamice. Era suficient de simplu pentru producerea în serie mare și, în același timp, ușor de modificat pentru montarea unui tun de calibrul 75 mm din ce în ce mai performant. Fiind ușor, putea să fie simplu de transportat pe calea ferată sau de extras de pe câmpul de luptă pentru reparații. Proiectanții germani erau bolnavi să se afirme și au inițiat modele complicate și grele, ceea ce a dus la un coșmar industrial și apoi la unul logistic.
Germanii au preferat să doteze propriile trupe antrenate pentru a duce acțiuni prin surprindere împotriva adversarului. Aliații urmau să ducă lupte acolo unde nu erau prezente masele de tancuri. Nu era rău pentru militarii români să joace un rol secundar în alianță, dar inamicul a aplicat corect o tactică militară: atacarea pozițiilor slab apărate de artileria de toate calibrele. Erau identificate și pozițiile unde nu erau prezente tancuri sau erau prea puține și urma asaltul blindatelor.
Foto sus: Tanc Panzer III (© Das Bundesarchiv Bild 101I-318-0083-30)