Fuga din Epoca de Aur. Câți oameni au plecat din România la mijlocul anilor '70?
Masele populare au întotdeauna idei puține deoarece creierul colectiv nu înseamnă o însumare a cunoștințelor, totul reducându-se la un numitor comun care poate să fie creierul unui conducător. Mulțimile anulează existența intelectualilor și se merge pe informații puține, aparent prelucrate de către locuitori în mod constructiv. Cum masele refuză să gândească în timpul școlii și preferă să se preocupe de trăitul vieții, este normal să se răspândească opiniile eronate. În plus, disciplina Istorie nu este considerată importantă și nici iubită din cauza mulțimii de date. Trebuie să fie ceva facil, niște povești romanțate prin cărți.
Se spune astăzi că era mai bine pe timpul lui Nicolae Ceaușescu deoarece nu pleca lumea din țară ca acum. Masele uită că pe vremuri se stătea de pază la graniță cu glonțul pe țeavă și se trăgea în plin. Este frontiera cu Iugoslavia, Serbia de astăzi, plină cu trupurile celor căzuți sub loviturile nemiloase ale celor ce sperau la o zile libere pentru trăirea vieții. Exista totuși o plecare legală din țară, România socialistă fiind obligată să accepte astfel de ieșiri din cauza semnării unor tratate internaționale. Erau aprobate cu greu dosare, se mai dădea o atenție și se pleca unde se vedea cu ochii.
Numai în anul 1975 au ieșit definitiv din patria socialistă 10.701 locuitori, adică întreaga populație a unui orășel. Este interesant de observat că 2.393 dintre aceștia aveau vârsta sub 18 ani și echivalau cu locuitorii unei comune sau cu două licee complete. Alți 2.175 aveau vârsta până la 25 de ani, adică erau cei buni de muncă, armată și facultate. Pleca tocmai viitorul patriei socialiste și nu se mai uitau acești emigranți în urmă. Nu vedeau un viitor în ceea ce se numea în documente lagărul socialist.
Se poate spune că au fost puțini în raport cu efectivul total al populației, dar hemoragia a continuat în anul următor prin plecarea altor 9.338 de persoane, cei sub 18 ani fiind în total 2.098 sau două licee. Cei cu vârsta între 18 și 25 de ani au ajuns la un total de 1.632 de inși și, paradoxal, toți porneau spre lagărul capitalist. Anul 1977, cel al cutremurului devastator, a adus o creștere uimitoare a plecărilor legale din presupusul paradis terestru de tip socialist.
Au primit actele legale pentru emigrare 17.810 persoane și tineretul bun de școală și liceu a ajuns la un număr de 4.090 de foști cetățeni. Cei de până la 25 de ani, plini de energie și idei, au mai adăugat 2.936 de locuitori pierduți. Cei mai căutați muncitori și intelectuali sunt cei cu vârsta cuprinsă în intervalul 26 – 40 de ani și aici s-a înregistrat plecarea a 4.547 de locuitori, un salt uimitor în raport cu cei 2.568 din anul 1976.
Autoritățile de la București își puneau problema plecării cetățenilor tineri sau în putere și s-ar fi dorit să plece numai pensionarii, dar culmea era că tocmai aceștia erau cei ce nu se îndurau să-și părăsească locuințele ridicate într-o viață. Doar 2.155 de bătrâni au plecat în 1977 din România socialistă. Obișnuința era a doua natură a omului și mulți erau cei ce nu puteau să riște restul vieții în necunoscut.
Nicolae Ceauşescu, la Conferinţa Naţională a PCR din decembrie 1977 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1977)