„Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea”
Volumul „Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea”, scris de Dimitrie Cantemir, a apărut pe 30 august 1698, la Iași.
În acest volum, efortul domnitorului moldovean se îndreaptă spre luminarea poporului său. Este bine cunoscut faptul că scrierile lui Dimitrie Cantemir aduc un conținut nou de idei, pornesc de la preceptele biblice, analizele incumbă latura sufletească, evidențiind, totodată, trăsăturile principale ale comportamentului uman. Astfel, „Divanul” caută să identifice rostul existenței umane, să așeze învățătura în slujba idealurilor omului, să lumineze pe cei mulți prin impunerea nu doar a perceptelor biblice, ci și a gândirii filosofice, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.
Conform sursei citate, în „Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea”, Dimitrie Cantemir pledează pentru un dialog Occident-Orient, dorind, în chip pedagogic, să contribuie la emanciparea Moldovei. Prin fondul ei filosofic și etic, scrisă în română și în greacă, cartea se adresează deopotrivă societății românești și balcanice de la sfârșitul veacului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea.
După ce „Divanul” a văzut lumina tiparului în 1698, la Tipografia domnească din Iași, opera tânărului prinț de numai 25 de ani, a cunoscut, încă din timpul vieții autorului, o largă circulație în mediul românesc, dar și dincolo de spațiul carpato-dunărean. Drept mărturie stau și cele 17 copii-manuscris ale „Divanului”, copii ce au circulat de-a lungul veacului al XVIII-lea și până în deceniul patru al secolului următor.
Necesitatea copierii ediției din 1698 dovedește, în primul rând, faptul că „Divanul” a fost o carte mult citită în epocă. În pofida descifrării stilului greoi de redactare, reeditările succesive ale „Divanului” prin scrierea de mână, începând din secolul al XVIII-lea a fost determinată pe de o parte de raritatea exemplarelor tipărite, pe de alta de faptul că acestea devin din ce în ce mai scumpe. Această „cerere” a operei lui Cantemir face dovada atât a interesului crescut din partea cititorilor, cât și a pătrunderii lui în rândul categoriilor sociale tot mai largi ale populației.
Cele 17 copii-manuscris ale „Divanului” șase provin din Moldova, trei din Țara Românească și opt din Transilvania.
Copia-manuscris a „Divanului”, aflată actualmente în păstrarea Arhivelor Naționale a fost realizată la Episcopia Romanului de către ieromonahul Ghenadie, la începutul lunii ianuarie 1816, după cum reiese din însemnarea în limba română de la sfârșitul manuscrisului: „s-au scris acest Divan al lumii de mine, smeritul și păcătosul, robul lui Dumnezeu, Ghenadie ieromonahul, duhovnicul și asesor sfintei episcopii a Romanului, spre zăbava și petrecerea vieții aceștia ticăloasă și înșelătoare. Ghenarie 2, 1816".
Copia-manuscris a intrat în posesia Arhivelor Naționale în anul 1946, prin donația directorului de atunci al acestei instituții, profesorul Aurelian Sacerdoțeanu. În cuprinsul celor 159 de file numerotate, copistul redă textul integral al „Divanului”, în limba română. Alături de acestea, Ghenadie a adăugat la începutul manuscrisului 6 file (dintre care două albe) în care, înlăturând cele trei prefețe din ediția princeps, alcătuiește o scurtă antologie de maxime desprinse din cuprinsul primei cărți a Divanului și pe care sugestiv le intitulează „Pilde în scurt arătate aici”, urmate de îndemnul: „Ia seama!” Preocuparea ieromonahului Ghenadie pentru înțelegerea textului îl determină ca la sfârșitul „Pildelor” să adauge o listă a prescurtărilor pe care le-a folosit, ca să „înțeleagă cetitoriul ce însemnează”; de asemenea, prescurtările sunt ușor de recunoscut, prin trasarea acestora în chinovar. Tot în chinovar apar scrise și cuvintele asupra cărora realizatorul copiei-manuscris a avut „amfivolii” (îndoieli) și a preferat să reda cuvântul în chinovar, din versiunea grecească a Divanului.
Vezi mai multe fotografii pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale ale României!