Distrugerea orașului Kiev în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Orașul de pe cursul fluviului Nipru s-a dezvoltat ca un mare centru economic, cultural și spiritual, fiind un adevărat simbol pentru populația ucraineană. Sosirea comuniștilor la putere a dus la o accelerare a ritmului industrializării și aspectul urbei s-a modificat prin apariția uriașelor coșuri de fabrică și a clădirilor din beton armat. Era un adevărat arsenal al lagărului comunist și au fost sporite efectivele din cazărmi.

Armata Roșie primea tot ce avea nevoie pentru a ajunge cea mai puternică din lume. Cum experții calculau că aviația poate să lovească ținte aflate la 800 km de propriile baze, s-a trecut la construirea unor puternice sisteme de fortificații, trupele fiind la adăpost de orice lovitură aeriană. Cazematele erau greu de cucerit și de către marele unități terestre, dar armata germană a reușit în anul 1941 să profite de debandada provocată de diviziile de tancuri și orașul a ajuns sub controlul Wehrmacht-ului împreună cu 665.000 de prizonieri sovietici.

Căderea capitalei Ucrainei sovietice a fost o deosebită realizare strategică și la Berlin puteau să curgă valuri de șampanie în cinstea acestui succes istoric. Resursele inepuizabile ale întinsei republici comuniste erau ideale pentru alimentarea mașinii de război naziste, dar bucuria a fost repede stricată de o uluitoare tactică sovietică.

Trupele sovietice nu aveau regrete atunci când aplicau tactica pământului pârjolit și orașul a fost considerat o capcană ideală. Soldații germani savurau victoria când a sărit în aer monumentul lui Vladimir Ilici Lenin și casele cu patru etaje din zonă și-au pierdut fațada. Este aruncat în aer și un muzeu despre istoria Ucrainei. Șocul a fost amplificat de distrugerea unui mare hotel în care se aflau mulți ofițeri. Militarul Hans Roth din Divizia 299 infanterie a povestit că a trăit clipe cumplite când a fost trimis să caute o astfel de mină, dar n-a reușit să o găsească. Au fost însă retrași la timp. Clădirile administrative ale orașului au fost puse la pământ prin folosirea explozibilului din belșug. Nu s-a făcut economie și focul nimicea cu furie tot ce găsea combustibil. Au sărit în aer și rezerve de muniții, ceea ce amplifica panica și distrugerile.

Militarii germani au reușit să identifice unele mine plasate de trupele poliției politice sovietice și au fost impresionați de faptul că sabotorii erau la curent cu cele mai moderne dispozitive de detonare. Conducerile de la Kremlin și Lubianka nu făceau economie când era vorba de distrugere. Au fost descoperite sisteme ce permiteau declanșarea exploziilor după 165 de zile. Uciderea oamenilor de orice fel din punct de vedere ideatic era principalul obiectiv al celor crescuți în spiritul fanatismului comunist, ideologia politică egalitaristă fiind una pur criminală. Nu exista vreo urmă de inferioritate la capitolul nimicire. Ideologia nazistă era eronată și la acest capitol.

Frumosul oraș fusese cruțat de puterea distrugătoare a trupelor de invazie, dar agenții N.K.V.D.-ului au făcut totul pentru ca ocupantul german să sufere pierderi și să nu profite de spațiile de locuit sau de cele administrative. Spaima trebuia să intre în sufletul tuturor oamenilor care au intrat sub dominația germană. Kievul a rămas fără o parte din zestrea edilitară în septembrie 1941 și mulți locuitori au pierit în explozii sau de glonțul forțelor germane care vedeau peste tot sabotori.

Capitala Ucrainei trebuie să mai suporte încă o dată puterea de distrugere a explozibililor moderni și statele nu fac economie când este vorba de provocarea de nenorociri, rachetele și bombele contemporane având încărcături de o calitate nimicitoare deosebită. Este interesant de precizat că lovirea clădirilor înalte cu arme inteligente sau oarbe nu are drept obiectiv decât distrugerea moralului prin cultivarea terorii. Trupele sunt dispersate în teren jos și nu au ce să caute pe la etajele superioare. Este o altă crimă de război, dar în era producției de masă trebuie cumva să utilizezi mărfurile oferite de industria celui de-Al Doilea Val.

Forțele sovietice au primit de la Stalin ordin să aplice tactica pământului pârjolit în combinație cu cele mai pure forme de terorism, nimicirea orașelor imposibil de apărat nefiind ceva rar întâlnit în timpul retragerilor. Localitățile românești dintre Prut și Nistru au suferit distrugeri semnificative și salvarea a venit din partea trupelor care au reușit eliberarea teritoriului până la 26 iulie 1941. S-a mers cu pustiirea până la incendierea holdelor ce tocmai erau bune de recoltat, dar ținte mult mai interesante au fost morile.

Barbaria era împinsă la extrem

Nici orașul Odessa n-a fost cruțat. A fost pregătită o mină și Armata română a pierdut un număr important de ofițeri. Au pierit la 22 octombrie 1941 generalul Ion Glogojanu, 15 ofițeri și 46 de soldați români. Se adăugau patru ofițeri germani și mai mulți civili. Regulile războiului modern au fost uitate complet de liderii statelor totalitare și terorismul era la mare modă pentru a provoca multă suferință.

Dacă în secolul al XIX-lea au fost purtate războaie în care se înfruntau armatele și durata ostilităților era limitată din cauza problemelor logistice și financiare, situația s-a schimbat dramatic în veacul următor. Industria a pus la dispoziția generalilor mașini ce amplificau forța oștirilor și a început lupta și cu orașele. Parcă era mai plăcut să vezi multe ruine și să te lauzi cu victorii în care s-a făcut un prăpăd generalizat. Strategii cu studii înalte au ajuns simpli măcelari de oameni nevinovați, dar au vrut să fie și nimicitori ai civilizației, să întoarcă popoarele la primitivism în numele unor idei cât mai absurde.

Foto sus: Soldat german în Kiev, la 19 septembrie 1941 (© Das Bundesarchiv Bild 183-L20208)

Mai multe