Dezbaterile Historia: România în războiul balcanic, o victorie nefastă / VIDEO

Conflictele politice din Balcani, dorința unor state din regiune de a se consolida pe seama Imperiului Otoman aflat în declin și amestecul Marilor Puteri, Imperiile Austro-Ungar și Rusia, au dus la izbucnirea unui război, în 1912, în care Serbia, Muntenegru, Bulgaria şi Grecia s-au aliat împotriva turcilor.

Imperiul Otoman a suferit o înfrângere dezastruoasă, dar statele victorioase nu s-au înțeles în privința teritoriilor și un nou război a izbucnit între ele în anul următor. România a intrat în Al Doilea Război Balcanic și a impus reglementarea conflictului prin Pacea de la București. Dar consecințele au fost nefaste.

Războaiele balcanice au prefigurat ceea ce avea să se întâmple peste foarte puțin timp, angrenarea lumii în Primul Război Mondial. Războaiele mici, regionale s-au transformat într-un conflict global devastator.

De ce a intrat România în conflictele dintre țările balcanice și ce a urmat în urma unei victorii fulgerătoare a armatei române într-o campanie la sud de Dunăre în care nu a tras un foc de armă? Ce consecințe geopolitice majore au avut aceste evenimente? Discutăm pe această temă la Dezbaterile Historia împreună cu istoricii Alexandru Armă și Andrei Pogăciaş, într-o emisiune moderată de Ion M.Ioniţă, redactor-șef Historia.

Mai multe