Dezastrul de la sud de Stalingrad
O caracteristică distinctă a „brațului sudic” al învăluirii Operațiunii Uranus a reprezentat-o prezența a numeroase formațiuni mobile. Lipsa rutelor de comunicație din regiune nu permitea grupărilor de asalt din cadrul Frontului Stalingrad să spere în străpungerea defensivei inamice cu o masă de infanterie și ulterior introducerea în luptă prin breșa creată a formațiunilor de tancuri.
Concentrarea unor numeroase unități de pușcași și artilerie în sectoarele Armatelor a 51-a și a 57-a și aprovizionarea lor ulterioară cu toate cele necesare era imposibilă. De aceea, de-a lungul acestei axe de înaintare, comandamentul sovietic s-a bazat pe corpurile mecanizate.
Efectivele unităților din cadrul Armatei a 57-a la data de 20 noiembrie 1942 numărau 39.400 de militari, din care 20.180 aparțineau unităților de pușcași, iar 12.337 făceau parte din Corpul 13 Mecanizat. La rândul său, Armata a 51-a dispunea pe 20 noiembrie de 44.446 de militari, din care 15.651 aparțineau Corpului 4 Mecanizat, iar 24.026 încadrau unitățile de pușcași. Se poate observa că numărul soldaților și ofițerilor din formațiunile mobile ale ambelor armate era aproape similar cu cel al unităților de pușcași.
În afară de Corpul 13 Mecanizat, Armata a 57-a mai avea în subordinea Brigăzile 90 și 215 Tancuri. Prima includea trei tancuri KV, 14 T-34 și nouă T-70, iar cea de-a doua dispunea de 26 tancuri KV și două T-34. Conform planului, aceste brigăzi urmau să asigure sprijinul direct pentru unitățile de pușcași, ca și o parte a Corpului 4 Mecanizat.
În ciuda interdicției de a detașa regimentele de tancuri ale brigăzilor mecanizate pentru străpungerea defensivei, acestea au fost întrebuințate ca mijloace pentru asigurarea sprijinului direct al infanteriei Armatei a 57-a.
Ofensiva Frontului Stalingrad s-a revărsat de la aripa dreaptă la cea stângă. Prima care a atacat a fost Armata a 51-a. Pregătirea de artilerie în sectorul armatei a început la ora 7:30, o oră mai târziu, unitățile au atacat, iar până la ora 10:00, acestea au străpuns pozițiile înaintate inamice de-a lungul întregului sector de rupere.
Atacul s-a desfășurat în sectoarele Diviziilor 1 (general de brigadă Ion Mihăescu) și 18 Infanterie (general de brigadă Radu Băldescu ), care ocupau un dispozitiv de apărare pe un front larg.
Sursele românești arată: „Trupele române au luptat cu mare vitejie în această zi, însă dispozitivul a fost străpuns pe fronturile Diviziilor 1 și 2 române, iar Divizia 18 Infanterie, proaspăt venită pe front și cu efective complete, se afla amenințată cu încercuirea, în noaptea de 21/22 noiembrie. Divizia 18 a continuat să lupte încercuită în ziua de 21 și 22 noiembrie împreună cu mari părți din diviziile 1 și 2 infanterie și astfel au fost complet distruse”.
Tancurile sovietice care au fost detașate din cadrul Corpului 4 Mecanizat au fost trimise în sprijinul direct al unităților de pușcași. Regimentul 158 Tancuri a sprijinit atacul Diviziei 126 Pușcași, iar Regimentul 55 Tancuri a sprijinit lupta Diviziei 302 Pușcași. Până la ora 11:30, misiunea a fost îndeplinită: defensiva trupelor Axei a fost străpunsă pe întreaga adâncime a dispozitivului de luptă.
Pierderile suferite de Regimentul 158 Tancuri s-au ridicat la opt T-34 (cinci incendiate, trei distruse de mine) și patru T-70, plus șase T-34 împotmolite într-o mlaștină, în timp ce Regimentul 55 Tancuri a pierdut două T-34 și trei T-70 din cauza focului advers și trei împotmolite într-o mlaștină.
Pe 20 noiembrie, ora 11:20, Corpul 4 Mecanizat a primit ordinul să se angajeze în luptă prin breșa creată, iar la ora 13:30 o masă de tancuri și vehicule s-a pus în mișcare. Corpul s-a deplasat fără probleme prin breșa creată, iar coloanele unităților au înaintat fără să întâmpine rezistență.
Până la ora 19:30, unitățile din corpul comandat de Volski au ajuns în zona intersecției de drumuri de la Plodovitoe. Nu existau locuitori în Plodovitoe și nimeni care să-i dirijeze în teren, iar relieful de stepă nu oferea nicio formă de teren pentru orientare, forțând brigăzile mecanizate să se descurce pe cont propriu. Până la căderea serii de 21 noiembrie, unitățile corpului au atins linia de cale ferată Stalingrad – Salsk pe porțiunea dintre gările Abganerovo și Tinguta.
Deoarece forțele principale ale corpului au rămas în urmă, gara din Abganerevo a fost cucerită de unități subordonate comandamentului corpului – Batalionul 44 Blindat (echipat cu vehicule blindate BA-64) și Batalionul 61 Motocicliști. Au fost capturate în gară un tren cu piese de artilerie, vehicule și alte echipamente. Printre trofee s-au numărat și 150 de tunuri sovietice, care au fost capturate, cel mai probabil, de către germani în timpul fazei defensive a bătăliei.
După transferul localității Abganerovo către unitățile Corpului 4 Cavalerie, brigăzile mecanizate din corpul comandat de Volski și-au continuat înaintarea. În perioada 20-21 noiembrie, Corpul 4 Mecanizat a capturat 10 tancuri, 44 de tunuri, 600 de vehicule și circa 700 de prizonieri, înregistrând 16 militari uciși și 45 răniți.
Descoperă radiografia Bătăliei de la Stalingrad, o luptă crucială istoria celui de-al Doilea Război Mondial, în numărul 53 al revistei „Historia Special” (revista:special/53), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 22 decembrie 2025 – 21 martie 2026, și în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Un tanc sovietic T-14 trece peste un tanc german (© Getty Images)