Defrișările masive din perioada comunistă
Codrul a fost frate cu românul de-a lungul istoriei și a oferit adăpost în caz de invazii și chiar de loc propice pentru ambuscade din care cetele și chiar oștile inamice nu mai ieșeau. Prietenia a ținut cât timp n-a existat o obsesie pentru acumularea de avere, dar apoi s-a considerat că pădurea nu este utilă dacă nu este exploatată intensiv și au început tăierile de arbori pentru flotele marilor puteri, pentru lemn de foc și pentur ridicarea de locuințe. Era un material ce se putea prelucra ușor în raport cu piatra și se găsea aproape de așezări.
Trecerea la un consum ridicat de cereale a transformat codrul în ceva inutil și defrișările au fost accelerate pentru a face loc ogoarelor. Imperiul otoman cumpăra mari cantități de grâu și ovăz, ceea ce-I determina pe boieri și călugări să extindă mereu suprafețele arabile. Marea putere militară de odinioară era deficitară în ceea ce privește producția de alimente și erau făcute presiuni asupra Țărilor Române pentru ca prețurile să fie menținute cât mai jos și astfel să nu apară tensiuni în societatea musulmană, cea extrem de inflamabilă.
Dezvoltarea societății contemporane a dus la apariția unor noi consumatori precum industria hârtiei. Marile orașe aveau nevoie de aprovizionare cu materiale grele și multe locomotive foloseau lemnul pentru mișcarea locomotivelor. Orășeanul avea nevoie de lemn de foc pentru o încălzire bună a apartamentelui plin de mobilă.
Regimul comunist a considerat pădurea drept aur verde regenerabil și s-a trecut la defrișări masive pentru a se face rost de valuta forte necesară industrializării. S-a scris că era pe vremuri o industrie înfloritoare, dar România era celebră prin exportul de lemn prelucrat doar sub formă de cherestea. Dacă în anul 1960 au fost tăiate trunchiuri de brazi ce echivalau cu 867.800 mc pentru export, s-a ajuns în anul 1970 la 1.273.900 mc. Era un adevărat măcel vegetal în vederea realizării de capital în dolari. Se poate scrie că era puțin în raport cu suprafața totală împădurită, dar nici foioasele nu scăpau de topoare și drujbe. S-a trecut de la 360.900 mc la 751.000 mc în aceeași ani analizați. Lemnul trimis peste graniță era de cea mai bună calitate, străinii fiind foarte pretențioși și comuniștii foarte grijulii cu capitaliștii.
Celuloza a fost și este un material căutat în economie și era nevoie de mult lemn pentru producerea hârtiei. Au fost încărcate în vapoare și vagoane în 1960 354.800 mc de lemn de calitate și s-a ajuns la 667.700 mc în anul 1970.
Dacă aceste cantități par mici cititorului contemporan, trebuie să se mai spună că statul comunist trimitea peste graniță și alte produse ce necesitau lemn bun. Este vorba despre butoaie, lăzi și parchet pentru izolarea termică a locuințelor din lumea capitalului. Se adăugau plăcile aglomerate din particule și cele fibrolemnoase. Alte esențe de calitate și scumpe erau cele necesare pentru realizarea de mobilă, o prelucrare superioară a materiei prime vegetale. Datele sunt prezentate în metri pătrați sau în lei și astfel este mai greu de calculat în metri cubi. Totuși, lăzile din fag au ajuns la un volum de 132.600 mc în anul 1960 și a mai scăzut cererea în 1970 până la 126.100 mc în 1970, datele anuarului statistic fiind rotunjite pentru valorile sub o sută de metri cubi de către cei care au realizat cartea oficială a regimului roșu.
Copacii plăteau cu viața fanteziile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și apoi pe cele ale lui Nicolae Ceaușescu. S-a reușit astfel distrugerea unor păduri seculare și s-a observat apoi că sunt mari probleme legate de regimul ploilor și de cel al temperaturilor. S-a început o politică de împăduriri, dar răul era făcut deja și industria cea poluantă era nimicitoarea codrilor prin ploile acide. Inundațiile afectau rapid localitățile și torenții devastau case, poduri și drumuri.
Foto sus: Miting cu ocazia dării în exploatare a celor două linii forestiere construite pe şantierele naţionale ale tineretului la Cerna Jiu şi Osana Cracău, în 1955 (© Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 197/1955)