De ce Peenemünde? De ce Cape Canaveral?

La 2 mai 1945, într-un orășel din Bavaria, armata americană a capturat un grup de savanți germani. Erau cei mai buni specialiști în rachete din lume; liderul grupului se numea Wernher von Braun și era căutat de mai multă vreme.

La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, von Braun era tânăr; avea 33 de ani. Americanii doreau să pună mâna pe el, dar nu pentru că era membru al partidului nazist și al SS-ului, ci pentru că îl considerau un om foarte capabil, cu o experiență științifică unică. Și nu s-au înșelat. Cercetările lui von Braun vor sta, în următoarele decenii, la baza dezvoltării programului spațial al Statelor Unite.

Totul a început în copilăria sa, când mama – baroneasa Emmy Von Braun – i-a dăruit un telescop. De atunci, copilul Wernher s-a întrebat de nenumărate ori dacă era posibil zborul în spațiul cosmic.

Era posibil! Tocmai o demonstrase un profesor de matematică din Transilvania, Herman Oberth, care în 1923 a publicat o carte pe acest subiect: Racheta în spațiul interplanetar. Nu multă lume i-a acordat atenție lui Oberth, dar Wernher von Braun a fost fascinat de ideile profesorului și a devenit unul dintre discipolii acestuia.

La începutul anilor ’30 îl găsim pe tânărul inginer von Braun implicat în programul național de rachete, coordonat de armata germană. Militarii nu aveau în vedere zborul cosmic, ci doar dezvoltarea unor noi arme: artileria reactivă și avioanele interceptoare cu motor de rachetă.

Von Braun era o stea în ascensiune. Deși avea numai 22-23 de ani, era suficient de influent atunci când venea vorba despre investiții în domeniul rachetelor, iar generalii din Wehrmacht ascultau cu atenție ceea ce el spunea. Era un caz destul de rar întâlnit...

Peenemünde

Wernher von Braun și-a petrecut Crăciunul anului 1935 la conacul familiei, în Silezia. Le-a povestit părinților că lucra pentru armată și că era în căutarea unui loc bun pentru construirea și testarea rachetelor. Avea nevoie de o zonă nelocuită, departe de privirile curioșilor, în care rachetele să poată zbura zeci de kilometri fără să fie văzute. Atunci, mama i-a spus: „Mai ții minte unde mergea bunicul tău să vâneze rațe? În sălbăticia de la Peenemünde”. Terenul de care vorbea baroneasa von Braun era perfect: cât vedeai cu ochii, numai mlaștini și păduri, la marginea de nord a unei insule aflată la Marea Baltică.

Armata s-a instalat în această regiune și a dezvoltat prima bază importantă din istoria aero-astronauticii pentru rachete balistice propulsate cu combustibil lichid. Pe lângă valoarea lor militară, ele mai sunt importante și pentru că au constituit modelul viitoarelor vehicule de pătrundere în spațiul cosmic. Cea mai cunoscută dintre ele a fost, desigur, racheta balistică V-2.

Până în 1945, rachetele au avut o destinație infamă: lovirea unor ținte preponderent civile. Se estimează că în urma bombardamentelor cu V1 și V2 din anii 1944-1945, și-au pierdut viața 12.685 de oameni, două treimi fiind civili.

În februarie 1945, dată fiind înaintarea armatelor sovietice, baza de la Peenemünde a fost evacuată, iar specialiștii au fost trimiși în sud. La 19 martie 1945, Adolf Hitler a ordonat ca industria germană și rezultatele cercetărilor legate de aceasta să fie distruse, pentru a nu cădea în mâinile învingătorilor. Era dovada că dictatorul știa că războiul era pierdut.

„Cui ne predăm?”

Von Braun și apropiații au decis să nu execute ordinul. Arhiva de la Peenemünde era mult prea valoroasă, atât sub raport științific, dar și ca monedă de schimb: viața lor în schimbul hârtiilor. Singura întrebare pe care și-au pus-o a fost „Cui ne predăm?”. După cum își amintește una dintre persoanele din anturajul lui Wernher von Braun, logica a fost următoarea: „De sovietici ne temeam ca de dracu’. Pe francezi îi disprețuiam. Rămâneau britanicii și americanii... Realist vorbind, britanicii nu aveau bani să ne plătească... Așa că, americanii au fost singura soluție.”

S-au predat americanilor. Lui von Braun, primul interogatoriu i s-a părut absurd:

Anchetator: „Ai încercat vreodată să-l omori pe Hitler?”

Răspuns: „Ai încercat vreodată să-l omori pe Roosevelt?”

Anchetator: „Să presupunem că vei lucra pentru noi și va începe un nou război cu Germania. Ce vei face?”

Răspuns: „Este puțin probabil să se mai întâmple așa ceva pe parcursul vieții mele”. Anchetator: „Să presupunem că se va întâmpla, totuși!”

Răspuns: „Atunci, rămân german”.

Concluzia a sunat astfel: „Nu cred că vei ajunge în America dacă gândești așa”.

Totuși, americanii și-l doreau pe Wernher von Braun. De aceea, el a fost unul dintre cei circa 1.600 de specialiști germani duși în Statele Unite și finanțați pentru a-și continua munca.

Echipa lui von Braun a început prin a căuta un loc pentru a testa rachetele V-2 și, eventual, a le dezvolta. Era de dorit ca acesta să fie cât mai asemănător cu Peenemünde: sălbatic, mascat de vegetație și aflat la marginea unei mari întinderi de apă, în care să se prăbușească rachetele care eșuau în misiunea lor.

Un astfel de loc a fost găsit în Florida, la Cape Canaveral. Strict pentru zborurile cosmice, avea avantajul că se afla mai aproape de Ecuator (față de alte regiuni ale SUA), ceea ce permitea rachetelor să iasă mai ușor din atmosfera pământului, așa cum, pe vremuri, calculase Hermann Oberth.

_{Foto sus: © Bundesarchiv, Bild 141-1880 / Wikimedia Commons}

Bibliografie:

_{William E. Burrows This New Ocean. The Story of the First Space Age, 1998 Samuel Willard Crompton Sputnik/Explorer I. The Race to Conquer the Space, New York, 2007}