Cum s-a sinucis Goering. Cine i-a dat otrava?
Pentru a comenta filmul rusesc despre Procesul de la Nurnberg, recitesc, e drept, pe sărite, cele două volume ale cărții Procesul de la Nurnberg, editura Orizonturi, versiunea românească a lucrării cu titlul, de Der Nürnberger Prozess, de Joe Heydecker și Johannes Leeb, 1958, 1979, 1985, 1995, 2003, Verlag Kiepenheuer & Witsch GmbH & Co. KG, Cologne/Germany.
Mă opresc asupra sinuciderii lui Goering.
Autorii susțin și încearcă să demonstreze că răspunsul la întrebarea Cine i-a dat otrava? rămîne și azi în beznă.
Eu însă n-am nici o îndoială:
Americanii au făcut asta.
Dintre cele trei puteri aliate, America a suferit cel mai puțin de pe urma nemților. Anglia a fost bombardată. Englezii au trebuit să suporte privațiunile Războiului. Rusia a fost însă cea mai lovită. Teritoriul rusesc a fost pîrjolit. Rușii au fost luați în sclavie. 26 de milioane de ruși au murit pe front și în afara lui. Al Doilea Război Mondial a fost un război de exterminare. Nu a americanilor, nu a englezilor, nu a francezilor, ci a rușilor.
Pentru ruși, Tribunalul internațional era o formă de răzbunare.
Pentru americani era un simplu spectacol.
Un spectacol al Puterii lor de Superputere.
Un spectacol al Justiției americane.
Desigur, americanii și-au îndeplinit misiunea cu sîrguință și chiar în chip corect.
Nu însă așa cum și-au îndeplinit-o rușii:
Cu ură.
În plus, americanii erau deja în conflict cu sovieticii.
Pentru alianța din timpul Războiului rece, aveau nevoie să nu se dușmănească prea tare cu japonezii și cu nemții.
Chestiunea crucială o reprezenta execuția.
Un Goering, feldmareșal al Germaniei, spînzurat (nu întîmplător s-a ales cea mai umilitoare dintre execuții), ar fi fost o mare lovitură dată orgoliului nemțesc.
Procesul i-a deranjat pe nemți numai și numai în planul demnității și nu al nostalgiei după conducătorii Germaniei.
Cum adică nu noi, nemții, ne judecăm criminalii, ci străinii?!
Hermann Goring, în timpul Procesului de la Nurnberg (© Raymond D'Addario / Wikimedia Commons)