Cum arăta Castelul Corvinilor înainte de incendiul mistuitor de la mijlocul secolului al XIX-lea?

La data de 18 decembrie 1837, în publicația intitulată „Foae de Dumineca” din Brașov, a apărut articolul „Cetatea de la Vajda Hunyad sau Hunedoara”, în care, pe lângă descrierea Castelului se găsește și o reprezentare grafică a acestuia, în care se remarcă o serie de detalii interesante.

Se observă forma diferită de cea de azi a podului, dar și a acoperișurilor. Turnul Nebojsa nu avea acoperiș, în schimb Turnul Tezaur, crenelat astăzi, era acoperit și prezenta pe o latrină pe una din laturi. Terasa de apărare a podului era și ea acoperită, iar sub pod, în albia Zlaștiului se găsea moara, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.

Secolul al XIX-lea a schimbat radical înfățișarea Castelului Corvinilor. În anul 1854, o mare parte a cetății din Hunedoara s-a năruit în urma unui incendiu mistuitor, iar monumentul a rămas în ruină.

A intrat apoi într-un amplu proces de restaurare, care i-a schimbat înfățișarea cu care localnicii se obișnuiseră. Împodobirea castelului medieval cu materiale și decoruri moderne a fost aspru criticată de unii dintre istoricii români. Nicolae Iorga se plângea că renovarea castelului, care a vizat transformarea acestuia într-o reședință de vânătoare a familiei regale, i-a știrbit din aspectul său original, relatează adevarul.ro.

„Cetatea, împodobită de Matiaș prin meșterii lui străini, vestiți în lume, cu ferești gotice, cu uși încadrate în piatră sculptată, întocmai după felul obișnuit în clădirile lui Ştefan cel Mare învingătorul, se vede îndată străpungând norii de ploaie cu turnurile ei ascuțite, pe care o restaurație pretențioasă a tot învârtit curcubee cu culorile Ungariei. Odată era vorba să se așeze aici nenorocitul arhiduce Rudolf. Atunci ar fi avut rost cheltuielile mari care s-au făcut pentru a căptuși ruina, care se cuvenea să rămâie ruină, cu strălucirea țiglelor, basalturilor, auriturilor, sticlăriilor noi, cu bogăția stemelor și podoabelor de odinioară. Așa însă, o astfel de prefacere, în material nou, pretențios și vulgar, e ca și cum s-ar fi gândit cineva să îmbrace în rochie de bal din vremea ei de alminterea scheletul unei împărătese moarte demult”, scria Nicolae Iorga, în volumul „Neamul Românesc și Ţara Ungurească” (1906).