Cum ar fi arătat România dacă Germania câștiga Primul Război Mondial

Documentele Tratatului de Pace de la Buftea-București se află astăzi în arhiva Ministerului Afacerilor Externe, unde cei interesați pot cerceta „broșura” tipărită atunci și intitulată Actele Tratatului de pace, care conține 137 de pagini.

Din punct de vedere tehnic, Tratatul propriu-zis avea mai multe elemente componente. Primul și cel mai important era intitulat Tratatul colectiv, care era compus din opt capitole structurate astfel: Restabilirea păcii și a prieteniei; Dembilizarea forțelor militare române; Cesiuni teritoriale; Despăgubiri de război; Părăsirea teritoriilor ocupate; Regularea navigațiunii pe Dunăre; Egala îndreptățire a confesiunilor; Dispozițiuni finale și 31 articole.

Dincolo de acest prim document, care era unul general, parte componentă a tratatului mai erau şi: Protocol cu Austro-Ungaria cu privire la articolul XXIV din tratatul de pace; Tratatul juridico-politic cu: Germania; Protocol cu Germania cu privire la oarecari dispozițiuni din tratatul juridic-politic; Protocol cu Germania cu privire la comunitățile bisericești și școlile române în Germania; Tratat juridic-politic cu Austro-Ungaria; Tratat juridic-politic cu Bulgaria; Protocol cu Bulgaria cu privire la comunitățile bisericești și școlile române în Bulgaria; Tratatul juridic-politic cu Turcia; Convențiuni consulare cu Turcia; Convențiune specială cu Germania și Austro-Ungaria asupra unor chestiuni economice; Tratat economic cu Germania; Protocol cu Germania cu privire la oarecari chestiuni din tratatul economic cu Germania; Tratatul economic cu Austro-Ungaria; Convențiunea cu Austro-Ungaira pentru șantierul de la Turnu Severin; Convențiunea economică cu Bulgaria; Convențiunea de comerț cu Turcia; Convențiune cu Turcia pentru mărci de fabrică și de comerț; Declarațiune cu Turcia cu privire la oarecari plăți economice; Convențiuni de căi ferate cu Austria; Convențiunea de căi ferate cu Ungaria.

Pierderi teritoriale și de populație: 27.000 km² și 800.000 locuitori

După această lungă, dar necesară înșiruire a protocoalelor, tratatelor politico-juridice și convențiilor economice, ne vom arunca o privire asupra unor componente pe care noi le considerăm necesare de a fi prezentate cititorilor noștri.

Cesiunile teritoriale erau tratate la capitolul al III-lea al Tratatului cu toate statele și prevedeau: articolul X – retrocedarea către Bulgaria a „teritoriului bulgar ce i s-a dat prin tratatul de pace de la București din 1913, cu o rectificare de graniță în favoarea Bulgariei”. Aceasta însemna că zona de sud a Dobrogei și Cadrilaterul intrau de-acum în componența Bulgariei. Tratatul mai stipula că restul Dobrogei, fără Deltă, se afla în administrarea comună a Puterilor Centrale, portul Constanța era gestionat de către germani, iar României i se lăsa acces la mare prin utilizarea căii Cernavodă-Constanța.

Articolul XI prevedea că „România este de accord ca granița ei să fie supusă la o rectificare în favoarea Austro-Ungariei”. Erau cedate localități din județele Mehedinți (Vârciorova), Vâlcea, Argeș, Muscel, Prahova (Predealul, Teleajenul cu Mănăstirea Cheia), Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani, Dorohoi. Ziarul „Mișcarea” din Iași relata, în numărul din 9 mai 1918, că Tratatul prevedea cedarea către Austro-Ungaria a 162 de localități, reprezentând o suprafață între 6-7.000 km² și o populație de 100.000 de locuitori, iar Dobrogea împreună cu Cadrilaterul și fără Delta Dunării însumau 20.645 km² – populația fiind de 700.000 de oameni. În plus, Dunărea devenea un fluviu germano-austro-ungar, fiind sub controlul acestora.

O pace fără despăgubiri, o armată de ocupație, armata română demobilizată 

Printre alte prevederi ale Tratatului de Pace se specifica faptul că „Părțile contractante renunță reciproc la despăgubirea cheltuielilor de războiu, adică la cheltuielile statului pentru conducerea războiului”.

Nici rechizițiile nu erau uitate, ocupantul lăsând responsabilitatea acestora în seama statului român, transferând în grija acestuia inclusiv acordarea de despăgubiri pentru bunurile cetățenilor statelor neutre distruse ori jefuite de soldații Puterilor Centrale.

De asemenea, nu se stabilea un termen pentru retragerea trupelor germane (șase divizii) din teritoriul ocupat al Munteniei, formularea fiind vagă și lăsând ca asupra termenului de retragere să fie inițiate negocieri ulterioare. Populația refugiată în Moldova se putea întoarce doar dacă guvernul român se obliga să asigure întreținerea acestora prin importul de alimente din Basarabia.

Hartă din Atlasul Pământului românesc de-a lungul vremilor de N.P. Comnenul, 1920: România la Tratatul de la Bucureşti (cu albastru); la sud-vest de linia roşie, zona ocupată de Puterile Centrale

Germania a avut grijă să se asigure de faptul că filogermanii care colaboraseră cu ocupantul, inclusiv germanii care locuiau în România, dar și aceia precum colonelul Sturdza, care trădaseră, nu vor avea de suferit – de aceea, a impus amnistia faptelor acestora și acordarea în continuare a acelorași drepturi precum românii.

Mai departe, România era obligată să le plătească despăgubiri și să-i reangajeze pe funcționarii de origine germană care fuseseră concediați. Învingătorii s-au îngrijit și de libertatea religioasă deplină și egală cu cea a ortodocșilor pentru cultele catolice, protestante, mahomedane și evreiești. Nu au fost uitate nici școlile confesionale ale minorității germane cărora trebuia să le fie asigurate și garantate drepturi egale cu cele ale școlilor românești. Eliberarea prizonierilor, alături de demobilizarea armatei române a reprezentat un alt subiect care a fost integrat în tratat.

Practic, România rămânea fără forța combativă și era obligată să predea armele inamicului.

Robia economică: petrolul și cerealele, în ghearele inamicului, la prețuri derizorii

Alături de cesiunile teritoriale, cele mai grele și umilitoare condiții ale Păcii erau cele economice. Statul român trebuia să cedeze cele mai importante resurse ale sale, cheia economică a prosperității statului – petrolul și cerealele.

Inserate în cadrul unei „Convențiuni speciale cu Germania și Austro-Ungaria asupra unor chestiuni economice”, prevederile privitoare la petrol și cereale stipulau că guvernul român acorda pentru 30 de ani societății „Ollandereien-Pacht-Gesellschaft mb H” dreptul exclusiv de a folosi toate terenurile statului român pentru explorarea, exploatarea și prelucrarea țițeiului, dreptul de folosință „se întinde la toate terenurile Statului român pentru cari nu se acordase vreo concesiune de petrol la 1 august 1914”, iar terenurile statului pentru care, la 1 august 1914, exista o concesiune cădeau, la împlinirea termenului de concesiune, sub dispozițiunea concesionării către aceeași firmă.

În schimbul unei redevențe de 8% din valoarea petrolului brut extras în fiecare an, statul român se obliga să acorde toate facilitățile necesare funcționării acestei firme, inclusiv scutiri de taxe vamale. Firma putea cere prelungirea concesionării de două ori pentru perioade de câte 30 de ani. Statul român era obligat să mai înființeze un monopol comercial pentru petrol, pe care-l va ceda unei societăți create „de o grupă financiară care va fi desemnată Guvernului Român de către guvernele Germaniei și Austro-Ungariei. Tot petrolul brut și produsele lichide din gaze naturale obținute în România vor fi predate societății de monopol comercial”.

Prețurile erau fixate de către societatea de monopol comercial. Aceasta avea dreptul exclusiv de export de petrol brut și de derivate de petrol din România. „Exportul de petrol nu poate fi nici mărginit, nici oprit. Societatea este scutită de plata de impozite și dări publice de orice fel. Importul de țiței și derivate de petrol în România este oprit”, mai consemna textul convenției.

Partea a doua a convenției economice stabilea că tot prisosul de cereale, nutreț, păsări, vite, carne, plante textile și lână din recolta anilor 1918 și 1919 se vor vinde Germaniei și Austro-Ungariei la prețurile impuse de acestea. Aceleași condiții erau solicitate și pentru cantitățile de produse enumerate mai sus până în 1926.

Putem conchide că, de fapt, aceste prevederi economice erau chintesența Păcii de la București. Chiar dacă statul român nu fusese șters de pe hartă, așa cum ne amenințaseră inamicii, prin aceste prevederi România devenea o colonie germană și austro-ungară. Mai clar, românii păstrau în țară cantitățile de produse agricole necesare supraviețuirii populației și cele de petrol necesare consumului intern, iar surplusul care trebuia valorificat în interesul și pentru dezvoltarea statului era utilizat de inamici. Ce stat independent mai putea fi România?

România devenea o colonie a Germaniei şi Austro-Ungariei

În planul relațiilor internaționale, Tratatul de Pace de la București din 7 mai 1918 a fost condamnat de Franța și Anglia, state care au numit-o „dictatul impus României” , ceea ce și era de fapt.

În același timp, România pierduse și avantajul negociat cu aliații în vara anului 1916, anume acela de a primi Transilvania în contul participării la război și în schimbul obligației de a nu încheia pace separată cu inamicul. Din nefericire, exact acest lucru se întâmplase, pentru că nimeni nu prevăzuse prăbușirea Rusiei și revoluția lui Lenin. Tocmai de aceea a fost imperios necesar pentru români să redeclare război Germaniei în 10 noiembrie 1918, pentru ca să-și recapete statutul de beligerant și, prin aceasta, să aibă dreptul de a cere aliaților la conferința de pace să-și respecte promisiunile.

Caricatură politică franceză: Kaiserul german, cu piciorul pe cadavrul unui rus (Rusia), ameninţă cu un pumnal o femeie (România), ca să semneze Tratatul de Pace

Aparentul câștigător era Germania, pentru că prin acest tratat Frontul de Est era închis cu succes, iar acum aceasta putea spera să obțină victoria mult dorită în vest. Nici facilitățile economice obținute prin condițiile draconice impuse României nu erau de neglijat. Și Bulgaria ieșea câștigătoare: își recuperase Cadrilaterul, smulsese o parte din Dobrogea.

De pierdut, pierdea România – 10% din populație, Dobrogea cu 20.045 km², alții 7.000 km² din zona carpatică fiind cedați Austro-Ungariei. Însă pierderea cea mai importantă era cea economică. La acea vreme, economia românească se baza exclusiv pe valorificarea petrolului și a cerealelor, principalele resurse aducătoare de venituri. Cedarea acestora însemna, de fapt, pierderea independenței economice, iar prezența trupelor de ocupație însemna că de facto nici independența politică nu prea mai funcționa. România devenea o construcție statală nerelevantă, un stat satelit, o colonie a Germaniei și Austro-Ungariei. Nici garantul stabilității – Regele – nu era într-o poziție fericită, el fiind pe punctul de a fi înlocuit. Cum ar fi arătat noul Rege și ce servituți i-ar fi impus Germania, nu e greu de imaginat...

Tratatul a fost ratificat de către Germania: pe 4 iunie 1918 – Bundesratul german, 3 iulie – de Reichstagul german, de către Camera Deputaților pe 28 iunie şi de către Senatul român pe 4 iulie 1918.

Din fericire, Regele Ferdinand a refuzat să semneze și, prin aceasta, să ratifice documentul. Ironia sorții face ca același Marghiloman, la sfârșitul lunii octombrie, să denunțe tratatul. Efectele acestuia au fost desființate în plan internațional, inițial prin încheierea armistițiului din 11 noiembrie 1918 între Antanta și Germania și apoi în cadrul tratatelor de pace încheiate cu Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria și Turcia.

La nivel speculativ, putem spune că liderii delegaților care au semnat pacea au fost urmăriți de un „blestem”, acela al nedreptății făcute românilor, prin sfâșierea și înrobirea economică a țării, prin ștergerea cu buretele a jertfei sutelor de mii de români morți pentru apărarea țării în Marele Război. Astfel, miniștrii de externe german, austro-ungar, turc și premierul bulgar și-au încheiat rapid cariera, iar istoria nu le-a iertat greșelile făcute. Timpul are însă leac pentru toate, iar Pacea de la București rămâne, acum, la o sută de ani de la încheierea sa, un avertisment și o lecție pentru prezent și viitorime.

Acest articol a fost publicat în numărul 196 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

Mai multe