Combinatul Chimic de la Chiscani, mamutul industrial de lângă Brăila

Poporul român este veșnic nemulțumit de cei ce se află la putere, dar nici aceștia nu încearcă să facă prea multe pentru neamul din care provin sau în mijlocul căruia trăiesc. Pasiunea pentru acumularea de avere prin orice mijloace a fost frumos descrisă de către Nicolae Filimon, primul mare romancier din spațiul românesc. Imaginea ciocoiului din pagina cărții este frumoasă în raport cu realitatea politică din foarte multe cazuri și masele nu mai fac deosebirea între cei ce încearcă să facă reforme pozitive și cei ce profit de funcție pentru un trai luxos.

Conducătorii comuniști au început să aibă o imagine bună în creierul maselor sătule de ceea ce spun și fac cei de la putere. Nicolae Ceaușescu este definit de mulți drept un patriot și unii savanți din domeniul cercetării trecutului au început o muncă de albire chiar a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, lider politic ajuns la putere prin voia lui Stalin și cu ajutorul tancurilor sovietice. Detalii! Omenirea nu iubește logica rațională și se merge pe adorarea personajului favorit până la misticism. Adevărul crunt este că liderul comunist a eliminat valorile reale ale neamului românesc și a trimis toate bogățiile țării peste Prut, România populară fiind ultimul stat care a desființat cartelele alimentare și această măsură fiind luată la cererea Moscovei după moartea lui Stalin. Totuși, indicația n-a fost respectată peste tot și chiar Nicolae Ceaușescu era obligat să recunoască într-o ședință secretă că practic România nu are industrie alimentară de calitate și capabilă să acopere necesarul populației.

Poporul român trece cu vederea astfel de detalii și se spune cu elan patriotic că pe vremuri existau fabrici și, implicit, locuri de muncă ce ofereau un trai bun maselor de angajați. Nu era ca astăzi, adică acum când se pleacă în străinătate și uzinele cad în paragină. Oare cum se explică prăbușirea acestei lumi industriale gigantice prin dimensiuni și producție? Explicația este una simplă: era un sistem artificial. Partidul unic dădea indicații în conformitate cu principiile revoluției mondiale și combinatul ieșea pur și simplu din pământ. Așa s-a întâmplat cu gigantul de la Chiscani pentru prelucrarea stufului. Conducerea de partid a hotărât că este nevoie de celuloză ieftină și de calitate din niște plante ce stau degeaba prin Delta Dunării. S-a trecut la ridicarea capacităților de producție în anul 1956 și a fost un efort colectiv al întregului lagăr comunist. Era un mare producător de celuloză, hârtie, carton și fibre sintetice. Mamutul industrial de lângă Brăila avea în anii de glorie circa 12.000 de angajați și materia primă se găsea din belșug și părea inepuizabilă. Au fost aduse mașini din statele prietene și producția mergea ca pe roate.

Oare de ce s-a construit acest colos într-o perioadă în care țăranii erau alungați de pe terenurile strămoșești și nu se găsea suficientă pâine? Mai folosea și forța de muncă a deținuților condamnați de judecători făcuți de regim în doar opt luni de studii. Explicația este simplă: stuful generează celuloză de calitate, 400 de grame la un kilogram de substanță uscată. Această materie primă putea să fie utilă pentru hârtie, dar și la acest capitol exista o puternică raționalizare. Celuloza poate să fie tratată cu acid nitric și se obține nitroceluloza, un explozibil ideal pentru încărcarea cartușelor de infanterie pentru că nu generează fum în timpul tragerilor. Pot fi obținute și alte substanțe interesante pentru industria militară și acesta este exlicația pentru ridicarea gigantului. A fost ținut în viață numai și numai pentru a avea rezerve imense de materie primă pentru fabricile de muniții necesare revoluției mondiale, celelalte produse asigurând cât de cât o funcționare economică a sistemului industrial. Procesul tehnologic de obținere a pulberilor fără fum implică cantități deosebite de acid sulfuric și acid azotic, acesta din urmă fiind absent din statisticile oferite publicului sub formă de anuar statistic. Prăbușirea din 1989 a sistemului comunist a dus la dispariția cererii de celuloză și nici exploatarea stufului nu se mai putea face în condiții de rentabilitate. În plus, erau mari probleme legate de protecția unui mediu unic și cu impact asupra climei din regiune.

A fost normal să se revină în vreme de pace la o producție civilă, dar n-a mai existat cererea la proporțiile pentru care a fost gândit Combinatul Chimic de la Chiscani și a fost normal să dispară secție cu secție. Astăzi terenul este ocupat de agenți economici din domenii diferite de activitate și care lucrează pentru piață. Se preconizează instalarea unui uriaș parc fotovoltaic pentru a limita dependența de combustibilii fosili.

_{Foto sus: Gheorghe Gheorghiu-Dej (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 32)}

Bibliografie minimală

• Baranschi, N. N., Geografia economică a U.R.S.S., Editura de stat pentru literatură științifică, București, 1953.

• Cosma, Costanța, Contribuții la studiul geografic al industriei din regiunea București, în Probleme de geografie, VII, Editura Academiei, București, 1960.

• Opriș, Petre, Licențe străine pentru produse civile și militare produse în România (1946 – 1989), Editura Militară, București, 2018.

• Zischka, Anton, C`est aussi l`Europe, Editura Robert Lafont, Paris, 1962.