Cele mai frumoase bijuterii vieneze

Bijuteriile au fascinat dintotdeauna, iar școlile de arhitectură au avut o contribuție importantă de-a lungul istoriei asupra artei prețioaselor podoabe. Așa se face că mulți arhitecți contemporani nouă au devenit creatori de bijuterii „cu acte în regulă”, izbutind adesea să surprindă privitorul la modul cel mai plăcut. Fenomenul nu este însă deloc nou. Pictorul, sculptorul și arhitectul florentin Andrea del Verrocchio (1435-1488), care i-a fost maestru lui Leonardo da Vinci, și-a început cariera ca bijutier (orfevrier). La fel a făcut și multilateralul Giorgio Vassari (1511-1574), pictor, arhitect și istoric al artei. Dar cel care a legat definitiv breasla Sfântului Toma necredinciosul (patronul arhitecților) de cea a Sfântului Eligius (patronul aurarilor) este austriacul Josef Hoffmann (1870-1954), pionier al artei vieneze de avangardă și membru marcant al mișcării Secession.

În 1891, Josef Hoffmann își ia bacalaureatul, după care se înscrie la un curs practic la Militärbauamt (Oficiul de construcții militare) din orașul german Würzburg. În 1892, Hoffmann este student la Akademie der bildenden Künste (Academia de Artă Vizuală) din Viena, unde îi are ca profesori pe baronul Karl von Hausenauer și pe Otto Wagner, doi dintre cei mai prestigioși arhitecți europeni de la sfârșitul secolului al XIX-lea. După susținerea examenului de admitere, Hoffmann se mută la Viena, unde rămâne pentru tot restul vieții. 

În „capitala valsului” (și a Imperiului Austro-Ungar, ce avea curând să se destrame), Hoffmann se împrietenește cu un alt tânăr arhitect cu preocupări artistice născut pe actualul teritoriu al Republicii Cehe, Joseph Maria Olbrich (1867-1908). Împreună cu acesta, cu multilateralul designer Koloman Moser (1868-1918), cu pictorul și graficianul Carl Otto Czeschka (1878-1960) și cu alți câțiva, Hoffmann fondează în anul 1895 așa-numitul Siebener Club (Clubul Celor Șapte), un „grup de discuții” în care sunt analizate tendințele (pe atunci) actuale în artă și pe care astăzi majoritatea istoricilor de artă îl consideră a fi premergător mișcării Secession. 

Tot în 1895, Hoffmann primește o bursă, Prix de Rome, ce îi permite ca în anul următor să facă o călătorie de studii în Italia și să rămână aici până în 1897.

Întors la Viena, Hoffmann este angajat de către fostul său profesor Otto Wagner. Acesta îi oferă un post la firma sa de arhitectură celui pe care l-a considerat întotdeauna „discipolul său favorit”. Probabil că, din același motiv, tânărul arhitect este cooptat în același an în grupul membrilor fondatori ai mișcării lansate pe data de 3 aprilie 1897 de Otto Wagner și de pictorul Gustav Klimt (1863-1918). 

Deși titulatura oficială a acestei mișcări legate de curentul Art Nouveau este Vereinigung Bildender Künstler Österreichs (Asociația Artiștilor Austrieci), ea intră în istoria artei sub numele de Wiener Secession (Secesiunea Vieneză). 

Secesiunea vieneză

Denumirea ei reflectă starea de spirit a fondatorilor, care demisionaseră din vechea asociație a artiștilor austrieci, a cărei conducere era, în viziunea lor, excesiv de academistă și mult prea conservatoare. Și tot din acest motiv, ca „sfântă patroană” a grupului este aleasă Pallas Atena, zeița cauzelor drepte, a înțelepciunii și a artelor. „Cauza dreaptă” a secesioniștilor este înnoirea lumii și a societății prin artă și democratizarea acesteia. Ideea este inspirată în bună măsură din primele scrieri ale filosofului și criticului de artă german Friederich Nietzsche (1844-1900), mai exact de lucrarea Die Geburt der Tragödie aus dem Geiste der Musik (Nașterea Tragediei din Spiritul Muzicii), ce apare în anul 1872.

Pentru că vechea asociație a artiștilor austrieci avea un sediu în care se organizau expoziții și evenimente culturale numit Kunstlerhaus (Casa Artiștilor), secesioniștii își construiesc și ei unul, pentru că în sediul „academiștilor ultraconservatori” nu aveau cum să se manifeste. Și chiar dacă ar fi putut, mai mult ca sigur că nu și-ar fi dorit, pentru că opoziția lor față de „arta oficială” este una totală. Ridicarea sediului mișcării Secession a fost finanțată de către „regele oțelului” din Imperiul Austro-Ungar, industriașul Karl Otto Clemens Wittgenstein, tatăl filosofului Ludwig Wittgenstein. Proiectantul principal al sediului este arhitectul Joseph Maria Olbrich, cel care îi încredințează bunului său prieten Hoffmann proiectarea holului mare și a birourilor. De partea decorativă se ocupă Koloman Moser, iar picturile (printre care și „Friza Beethoven”) sunt realizate, așa cum era și de așteptat, de către Gustav Klimt, care este și cel dintâi președinte al mișcării Secession. 

Lucrările încep pe data de 28 aprilie 1898, iar Secessionsgebäude, așa cum se numește sediul mișcării vieneze, este finalizat în numai șase luni, mai exact pe data de 29 octombrie 1898. Cu acest prilej, Hoffmann publică primul său manifest pentru grupul Secession, unde afirmă că în arhitectură este nevoie de un stil nou, modern și progresist, pentru că, în opinia sa, vremea clădirilor cu „ornamente inutile” trecuse. 

Pentru că am ajuns aici, trebuie precizat că mișcarea Secession – ai cărei membri militau pentru ceea ce ei numesc Gesamtkunstwerk (concept născut în viziunea lui Richard Wagner), adică o „operă de artă totală” care să unifice pictura, arhitectura și artele decorative – editează și o revistă numită Ver Sacrum (Primăvara Sfântă, în limba latină, n.r.), în paginile căreia au publicat nume celebre precum Rainer Maria Rilke, Hugo von Hofmansthal, Maurice Maeterlinck, Knut Hamsun etc.  Tot în 1898, Hoffmann s-a căsătorit cu Anna Hladik.

Un an mai târziu (deci în 1899), Hoffmann este numit profesor la recent-înființata Kunstgewerbeschule (Școala de Arte și Meserii) din Viena. Un profesor universitar de numai 29 de ani! Până în 1936, an în care se pensionează, multilateralul Hoffmann predă în acest prestigios institut de învățământ superior nu numai la catedra de arhitectură, ci și la cele de metalurgie, emailare și artă aplicată, domenii a căror cunoaștere le este absolut necesară creatorilor de bijuterii. 

Prin discursul său estetic, Josef Hoffmann a prefigurat viitorul arhitecturii europene și mondiale. Poreclit de prietenii săi Quadratl (Pătrățel), a promovat o estetică austeră, dedicată funcționalului, concept similar cu cel promovat mai târziu de Avangarda Rusă prin Kazimir Malevich, sau cu cel al Academiei Bauhaus din Germania, prin reprezentanții săi, Walter Gropius și Wassily Kandinsky. Datorită spiritului său novator, Hoffmann nu a fost doar un arhitect de geniu, ci și o personalitate care amintește de marile spirite ale Renașterii. 

Dacă există o culme a rafinamentului în arta bijuteriei, Josef Hoffmann este unul dintre cei care au atins-o. A reușit să cuantifice cu succes structurile arhitecturii moderne în câțiva centimetri de metal prețios. Și acum, la aproape șase decenii de la moartea sa, apariția la marile licitații internaționale a unei broșe semnate Hoffmann reprezintă un eveniment care aprinde pasiunile doamnelor ce visează să poarte o broșă creată de marele arhitect. 

Bijuterii – opere de artă

Broșele Hoffmann au atins cote amețitoare. Recordul de vânzare al unei broșe Hoffmann s-a  realizat la casa de licitație Im Kinski din Viena, în  anul 2015. Micuța broșă ce măsoară cinci centimetri s-a adjudecat cu fabuloasa sumă de 420.000 de euro. 

Multe dintre bijuteriile sale – opere de artă mai degrabă decât simple podoabe – pot fi astăzi admirate în marile muzee ale lumii precum: MAK Museum Wien (Muzeul pentru arte aplicate din Viena), Leopold Museum din Viena, Roland S.Lauder-Neue Galerie New York (Muzeul pentu artă germană și austriacă din New York), Metropolitan Museum din NewYork, Victoria and Albert Museum din Londra. 

Un profesor iubit de studenți

Ca profesor, Josef Hoffmann a fost iubit și admirat de către studenții săi, cărora adeseori le făcea rost de comenzi, atât pentru a-i ajuta în plan material, dar și pentru a le stimula creativitatea. Printre cei care i-au fost studenți sau au fost promovați de el se numără Oskar Kokoschka, Egon Schielle, designera germană Anni Schaad și Le Corbusier, care a primit un loc de muncă în biroul de arhitectură al lui Hoffmann. 

După război, Hoffmann este numit Secretarul General al Austriei pentru Bienala de la Veneția și membru în Senatul Cultural Austriac. În 1950, primește Marele Premiu al Statului Austriac pentru Arhitectură. Se stinge din viață pe data de 7 mai 1956 în apartamentul său din Salesianergasse nr. 33 (Viena), la vârsta de 85 de ani. 

Astăzi, după mulți ani de la moartea sa, instituții culturale importante din întreaga lume continuă să-i dedice ample manifestări. 

Fragmentul face parte din articolul „Arhitectura bijuteriilor în Secessionul vienez. Josef Hoffmann”, publicat în numărul 251 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 decembrie 2022 - 14 ianuarie 2023, și în format digital pe platforma paydemic.