Câte blindate a trimis Marea Britanie în URSS, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Se tot discută în istoriografia mondială despre geniul militar manifestat de generalul Rommel în Africa de Nord, ofițerul, afirmat încă din prima conflagrație mondială prin stilul energic de acțiune în primele linii, făcând adevărate minuni împotriva forțelor britanice. A făcut prăpăd cu o câteva unități desemnate pompos divizii de tancuri și erau perioade în care se părea că este imposibil de oprit. Generalii englezi parcă erau vrăjiți de manevrele făcute de germani prin deșertul nemilos și vast. Problema este că Rommel era ajutat de la cel mai înalt nivel de la Londra pentru a ajunge celebru.

Avea acolo pe prietenul Winston Churchill, premierul englez făcând totul pentru a-i deschide calea spre celebritate. Dacă se adaugă în ecuație talentele generalului și erorile apărătorilor din deșert, se înțelege cum a fost posibilă intrarea în legendă. Premierul englez a luat tancurile necesare luptelor din Africa și le-a dirijat spre Uniunea Sovietică, Frontul de Est fiind considerat esențial de către cel ce se declarase împotriva comunismului.

În 1941, au plecat 145 din modelul Matilda II, blindat greu ce putea să fie oprit numai cu un singur tip de tun german, cel de calibrul 88 mm. Era mașina ce provocase predarea în masă a italienilor, șocați de performanțele cuirasei din oțel ce rezista la proiectilele perforante și explozive. O întreagă divizie a plecat spre porturile sovietice. Au urmat alte 626 în 1942, totalul mașinilor de luptă italo-germane ajungând la 560 de unități. Iosif Vissarionovici Stalin a primit în porturi 918 tancuri Matilda II, mult mai potrivite pentru terenul din Africa deșertică din cauza motoarelor prea slabe pentru a duce o mașină grea de 28 de tone prin noroiul rusesc.

Marea Britanie a expediat spre est 30,73% din producția unui tanc legendar, chiar dacă avea multe cusururi identificate de militari în timpul utilizării. Un zid de oțel mișcător cu tunuri de calibrul 40 mm și cu mitraliere ar fi contribuit la scăderea numărului de victime în propria tabără.

A trimite șase divizii de tancuri grele în timp ce apărătorii sunt sub presiunea inamicului echivalează cu o trădare a țării. Winston Churchill a făcut totul pentru aprovizionarea lumii sovietice și nu se știe exact câte victime au fost din cauză că soldații aveau prea puține arme puternice. Cele 918 tancuri Matilda era prea puțin pentru liderul de la Londra. Putea să facă mai mult pentru prietenul Stalin de la Kremlin.

Au fost urcate în vapoare 1.084 de blindate, ceea ce urcă procentul la un incredibil 36,29% din tot ceea ce asamblase industria britanică. Cele lipsă au fost pierdute în timpul transportului sau au fost refuzate de către responsabilii sovietici. Este interesant de amintit că Iosif Stalin n-a fost impresionat de acest ajutor venit din partea capitalismului pe care dorea să-l distrugă cu orice preț și cărțile de istorie au început să treacă sub tăcere efortul depus de anglo-americani în anii 1941 – 1945 și chiar să critice partea aliată pentru lipsă de sinceritate și puține livrări.

Conducătorii politici fac greșeli mari atunci când au o vârstă înaintată, dublată de o obsesie pentru acapararea puterii pentru cât mai mult timp. Nu trebuie să se ridice chip cioplit unui guvernant decât după o matură interpretare a faptelor și după ce a trecut ceva vreme pentru ca să iasă la lumină noi și noi documente ascunse sub pecetea secretului de stat.

_{Foto sus: Winston Churchill și Iosif Stalin, la Conferința de la Moscova, 12-17 august 1942 (© National Museum of the U.S. Navy)}