Care au fost planurile militare ale Armatei Române pentru Campania în Bulgaria

Planul de operații al Armatei Române în cel de-al Doilea Război Balcanic a purtat numele de „Ipoteza nr. 1 bis”, și a fost elaborat de către Marele Stat Major sub conducerea generalului de divizie Alexandru Averescu.

Acest plan cuprindea o mobilizare rapidă a forțelor la frontiera sudică a statului și o ofensivă puternică desfășurată pe două direcții, direcția principală fiind către Sofia, iar direcția secundară fiind în Cadrilater. Astfel, forțele au fost împărțite în două grupări: Armata principală de operații, sub comanda Principelui moștenitor Ferdinand și Corpul din Dobrogea, sub comanda generalului de divizie Ioan Culcer.

Armata principală de operații avea în compunere patru corpuri de armată, Corpurile 1, 2, 3 și 4 cu Diviziile 1 – 8 active, Diviziile 1 și 2 de rezervă și Diviziile 1 și 2 cavalerie. Corpul din Dobrogea avea în componență Corpul 5 armată cu Diviziile 9 și 10, Divizia 3 de rezervă și alte formațiuni de rezervă.

Mobilizarea a fost declanșată în noaptea de 22 iunie/5 iulie spre 23 iunie/6 iulie fiind chemate sub drapel contingentele 1901-1911 pentru unitățile operative, 1895-1900 pentru miliții și 1897-1909 pentru marină. Spre surprinderea tuturor, contingentele de „completași” și rezerviști au sosit la unitățile unde fuseseră chemați aproape în întregime în primele 48 de ore. Efectivele mobilizate s-au ridicat la un total de 509.820 oameni.

Concentrarea atât de rapidă și apoi deplasarea corpurilor spre frontieră s-a putut face datorită unei foarte bune organizări a căilor ferate, care au anulat toate trenurile, mai puțin un singur tren de persoane pe orice rută dus-întors, dând prioritate trenurilor militare, organizare care a fost remarcată de observatorii străini mai ales. Corpurile 3 și 4 s-au deplasat din Moldova pe calea ferată în principal iar Corpurile 1 și 2, prin marșuri de etapă din garnizoanele lor de pace, Craiova și, respectiv, București. Rapiditatea mobilizării a surprins comandamentul general bulgar care presupunea că mobilizarea Armatei Române va dura 14 zile.

Până la sosirea tuturor forțelor a fost constituit un dispozitiv de acoperire a frontierei format din 11 sectoare, din Mehedinți, până la Mangalia.

În seara zilei celei de a noua de la mobilizare, 1/14 iulie, Armata principală de operații se afla dislocată la nord de Dunăre astfel: Corpul 1 armată cu Divizia 1 cavalerie în zona Bechet, Divizia 1 rezervă în zona Calafat – vest Jiu, Brigada 13 infanterie din Corpul 4 și Brigada 7 din Corpul 2 în jurul Corabiei iar celelalte trupe erau în curs de defluire. Divizia 4 rezervă a fost păstrată pentru apărarea capitalei. Marele Cartier General s-a instalat la Corabia, unde s-a și decis construcția podului de vase la Siliștioara, în apropierea locului unde fusese construit podul în 1877.

Acest pod a fost construit în ziua de 2/15 iulie de la orele 7.00 la orele 15.00 de către Batalionul de pontonieri de fluviu și era format din 30 de portițe lansate succesiv. Concomitent, Divizia 1 cavalerie a trecut fluviul pe ambarcațiuni pentru a stabili un cap de pod. Pe la Bechet a fost trecut tot pe ambarcațiuni și Corpul 1 armată pentru a ocupa regiunea dintre râul Skit și Dunăre. Pe pod au fost trecute trupele din jurul Corabiei în seara aceleiași zile.

Soldații bulgari se predau

A doua zi, au fost continuate trecerile prin ambele sectoare. Potrivit Ordinului de operații nr. 27, Armata Română a continuat înaintarea pe aliniamentul Ferdinand, Vrața, Roman pentru a se împiedica regruparea Armatei 1 bulgare. Defluirea corpurilor de armată a continuat către sud, cu două zile de marș între corpuri. Rezistențele întâlnite au fost de mici dimensiuni, la nivel companie sau batalion, cea mai mare unitate capturată fiind la nivel de brigadă în zona Ferdinand.

Este interesant de remarcat că soldații bulgari de multe ori refuzau lupta și acceptau să se predea. Ce este drept, după dezarmare, dacă nu presupuneau a fi un pericol, aceștia erau lăsați să plece în libertate de către cei care îi capturaseră. În data de 8/21 iulie trecătorile nordice ale munților Balcani erau asigurate de Armata Română, împiedicând astfel fortificarea acestora de către armata bulgară.

Faza următoare a luptelor ar fi presupus trecerea trecătorilor montane și debușarea în podișul Sofiei. Deși începuse pregătirea acesteia, cu studierea dificultăților luptelor în munți ale unor coloane destul de lungi și expuse astfel pericolelor atacurilor de mici dimensiuni, dar cu grad de eficacitate sporit, în ziua de 11/24 iulie, a fost primit ordinul de încetare a operațiilor.

În ceea ce privește direcția secundară de operații, forțele românești au fost concentrate la sud de aliniamentul Cernavodă – Constanța. În a treia zi de la mobilizare detașamentele de acoperire s-au deplasat în zona Enișelia – Mangalia.

Înaintarea trupelor din Dobrogea

Misiunea Corpului din Dobrogea era aceea de a atinge linia Turtucaia – Balcic, inclusiv Bazargic, înaintarea începând în dimineața zilei de 28 iunie/10 iulie, primul obiectiv fiind orașul fortăreață Silistra care a fost însă ocupat fără luptă. După luarea acestui punct, conform ordinului telegrafic nr. 79 din 28 iunie/10 iulie, Divizia 9 infanterie a acționat către Turtucaia, iar Divizia 10 infanterie către Bazargic. Două zile mai târziu, elementele înaintate ale Corpului 3 armată au atins un aliniament la 10 – 15 km sud de linia Turtucaia – Bazargic – Balcic.

Au fost constituite, cu această ocazie garnizoane în Silistra – Regimentul 39 infanterie, Balcic – un batalion din Regimentul 35 infanterie, Bazargic – două batalioane din Regimentul 35 infanterie și două escadroane din Regimentul 5 roșiori, Turtucaia – Regimentul 41 infanterie, Curtbunar – Regimentul 9 vânători și două escadroane din Regimentul 5 roșiori. Cartierul general al Corpului din Dobrogea a fost stabilit în satul Bairamdele.

La 7/20 iulie au fost efectuate recunoașteri în direcția Șumla pentru a opri orice transporturi pe liniile ferate Șumla – Sofia și Varna – Șumla – Rusciuc, cu această acțiune încheindu-se campania pentru acest corp.

Modernizarea Armatei și Campania din 1913

Campania din 1913 a arătat, pe de-o parte, o serie de puncte tari ale Armatei Române, ca operă a modernizărilor succesive petrecute în ultimele decenii, dar a indicat totodată și faptul că existau și o serie de puncte slabe ce trebuiau a fi remediate.

Punctele tari ar putea constitui buna echipare și direcția bună în care aceasta mergea, cât și capacitatea de a se ralia în caz de război, dar și faptul că existau multe carențe încă în aceste direcții ale modernizării. Practic, baza de plecare era una bună, dar era nevoie de un număr mai mare de asemenea achiziții pentru a atinge nivelul dorit.

Acest text este un fragment din articolul „Armata Română în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, publicat în numărul 39 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 iunie - 25 septembrie 2022, și în format digital pe paydemic.com.

_{Foto sus: De la dreapta la stânga: generalul Alexandru Averescu, principele moștenitor Ferdinand I, Regele Carol I, principele Carol și alți generali ai Armatei Române studiază planurile militare pentru Campania în Bulgaria}