Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917. Evenimentele care s-au succedat revoluției modificau de la o zi la alta configurația social-politică a Rusiei, inclusiv a Basarabiei – și, în contextul schimbărilor, a noii conjuncturi politice din imperiu, românii basarabeni au început să formuleze revendicări cu caracter național, punând pe primul plan autonomia Basarabiei.
Stop-cadru: Rusia anului 1916
Conflagrația mondială, care dura mai bine de doi ani, slăbea considerabil resursele economice, financiare și umane ale ambelor coaliții militare beligerante, provocând în zona europeană un colaps economic. Pe lângă efectele social-economice ale stării de război, viața internă a Imperiului Rus era influențată, desigur, de eșecul suportat de armata rusă în timpul campaniei din primăvara și vara anului 1915, când trupele austro-germane au obligat-o să bată în retragere. Având un impact puternic asupra societății ruse, această nereușită a făcut ca entuziasmul patriotic din primele luni de război să se schimbe în neliniște.
Pe fundalul acestei stări de spirit din societatea rusă, se majorau prețurile la mărfurile de larg consum, lua amploare specula, creștea inflația, transportul funcționa tot mai prost, se resimțea lipsa petrolului lampant, aprovizionarea frontului decurgea cu întreruperi. Ca urmare, în 1916, în Imperiul Rus s-a agravat situația social-economică, fiind astfel caracterizată de către ministrul Afacerilor Interne al Rusiei, Aleksandr D. Protopopov:
„Finanțele sunt dezechilibrate, schimbul de mărfuri este perturbat, productivitatea statului – cu pierderi colosale, căile de comunicație sunt într-o dezorganizare completă. Dualitatea puterii (Marele Cartier General și ministerul) asupra căilor ferate a creat o dezordine îngrozitoare. Recrutarea a depopulat satul (se înrola al 13-lea milion), a oprit cultivarea pământului. Se resimte o lipsă uriașă de brațe de muncă, care sunt completate cu prizonieri și munca salariată a persanilor și chinezilor. Recolta globală din Rusia depășește necesitățile armatei și populației, însă sistemul de prohibiție al exportului este complicat, multietajat. Rechizițiile, de care s-a făcut abuz, și dezorganizarea exportului au cauzat, pe alocuri, foametea, scumpirea mărfurilor și nemulțumirea generală. Orașele îndură foamete, comerțul este sugrumat, permanent fiind sub amenințarea rechizițiilor. Armata este obosită, lipsurile în toate sferele diminuează moralul și aceasta nu insuflă victorie”1.
Totodată, ministrul scotea în evidență cauzele acestei situații dezastruoase: „Nu avea cine să facă ordine. Peste tot erau parcă șefi care dădeau dispoziții și asemenea șefi erau mulți. Însă o voință diriguitoare, un plan, o sistemă nu era și nici nu putea fi, în timp ce în cadrul puterii executive exista un dezacord general și lipsea o activitate legislativă și un control efectiv asupra activității ministerelor. Puterea supremă era dominată de înrâuriri nesănătoase și nu îngăduia mișcarea. Consiliul de Miniștri avea președinți depășiți, care nu erau în stare să dirijeze activitățile Consiliului. Activitatea este preluată de către organizațiile obștești”2.
În toamna anului 1916 s-a dezlănțuit o criză alimentară care a reprezentat un semn prevestitor al zguduirilor politice. Spre sfârșitul acestui an, într-un șir de orașe din Rusia au fost introduse cartele pentru obținerea pâinii, zahărului și a altor produse alimentare raționalizate. Autocrația țaristă începea să se clatine – iar desele schimbări ale unor miniștri arătau că puterea supremă era oarbă și ignora cu încăpățânare semnele prevestitoare ale revoluției care se apropia3.
Vulcanul e gata să erupă
Despre înrăutățirea situației politice și economice din imperiu se discuta în diverse cercuri ale societății, inclusiv la Chișinău. În ziua de 11 februarie 1917 – citim în memoriile generalului Piotr N. Vranghel – a sosit la Chișinău din Petrograd generalul Aleksandr M. Krîmov, comandantul Diviziei de cavalerie Usuriisk, care staționa în zona orașului Chișinău. În timpul prânzurilor și seratelor, organizate de către reprezentanții nobilimii și ai negustorimii locale pentru ofițerimea rusă aflată la Chișinău, generalul Krîmov își exprima indignarea față de Marele Cartier General și guvern, dezaproba politica „nesăbuită și criminală” a acestor structuri statale, „aducea un șir de exemple noi, unul mai revoltător decât altul, despre samavolnicia, abuzurile și incapacitatea puterii. Însă el nu-și dădea seama că picătura, care avea să umple paharul răbdării, plana în aer”4.
Atmosfera revoluționară se încingea – iar în luna februarie, vulcanul era pe cale să erupă. La 23 februarie/8 martie 1917, în Petrograd, din cauza asigurării proaste a locuitorilor cu pâine, au intrat în grevă circa 87.000 de muncitori de la 50 de întreprinderi, a doua zi – 197.000 de muncitori, iar la 26 februarie, capitala imperiului a fost cuprinsă de o grevă generală5.
La 25 februarie/10 martie 1917, prin telegrama expediată din Petrograd, i s-a comunicat împăratului, care se afla în Marele Cartier General, că în zilele de 23 și 24 februarie, ca urmare a lipsei de pâine, la multe întreprinderi din Petrograd izbucniseră greve.
Prin decretul Consiliului de Miniștri din 26 februarie/11 martie 1917 au fost suspendate ședințele Dumei de Stat, acestea urmând să fie reluate „nu mai târziu de luna aprilie”6. Bucurându-se de autoritate în această etapă a mișcării revoluționare, Duma nu s-a conformat decretului și a continuat să activeze. La 26 februarie/11 martie, președintele Dumei de Stat, M.V. Rodzeanko, îi telegrafia împăratului: „Tulburările populației, care au început în Petrograd, capătă un caracter spontan și proporții periculoase. Motivele acestora: lipsa pâinii și aprovizionarea slabă cu făină, ceea ce insuflă panică, dar, mai ales, neîncrederea totală în putere, care este incapabilă să scoată statul din situația dificilă”.
La 27 februarie/12 martie 1917, unitățile militare din Petrograd, însărcinate să reprime greva, s-au alăturat greviștilor. Au loc ample acțiuni de stradă ale muncitorilor și soldaților.
Tot în această zi, luând în considerare situația extraordinară din imperiu, deputații Dumei de Stat au instituit Comitetul Provizoriu al Dumei de Stat, sub președinția lui M.V. Rodzeanko. Preluând funcțiile guvernului, Comitetul și-a asumat misiunea să restabilească ordinea. Iar în a doua jumătate a zilei respective, o aripă a palatului Taurida în care Duma de Stat își ținea ședințele a fost ocupată de muncitorii și soldații înarmați. Arogându-și dreptul de a pretinde la putere, aceștia au constituit imediat Sovietul de Deputați ai Muncitorilor și Soldaților din Petrograd7. Palatul Taurida devenea astfel centrul vieții politice din Rusia.
Ciocniri între răsculați și trupele devotate guvernării monarhice s-au produs și în ziua de 28 februarie/13 martie, primii reușind să pună stăpânire pe Amiralitate (sediul Ministerului Marinei) și Palatul de Iarnă. Curând, revolta a pornit în Moscova, Kronstadt și în alte orașe ale Rusiei.
Sub presiunea valului revoluționar, vechiul regim a fost nevoit să cedeze. La 28 februarie/13 martie a demisionat Consiliul de Miniștri, iar la 2/15 martie, Nicolae al II-a a abdicat de la tron. În modul acesta, monarhia Romanovilor, care a cârmuit Imperiul Rus timp de 300 de ani, s-a prăbușit în decurs de o săptămână.
Totodată, în noaptea spre 2/15 martie 1917 s-au dus tratative între delegațiile Comitetului Provizoriu al Dumei de Stat și Comitetului Executiv al Sovietului de Deputați ai Muncitorilor și Soldaților din Petrograd cu privire la guvernarea Rusiei, iar în dimineața acestei zile s-a dat de știre despre formarea unui nou Consiliu de Miniștri, alcătuit din 11 miniștri, în frunte cu principele Gheorghe E. Lvov8 (la 10/23 martie 1917, acest Consiliu de Miniștri a decis să se numească Guvern Provizoriu, care a devenit organul suprem de stat dispozițional-executiv și legislativ al Rusiei). În aceeași zi de 2/15 martie, guvernarea nouă a fost salutată de reprezentanții diplomatici ai puterilor aliate – ai Angliei, Franței și Italiei9.
Paralel cu Guvernul Provizoriu, a continuat să funcționeze Sovietul de Deputați ai Muncitorilor și Soldaților din Petrograd, care și-a rezervat rolul de control asupra activității Guvernului Provizoriu, astfel că, după Revoluția din februarie, în Rusia s-a instaurat o dualitate a puterii de stat: pe de o parte activa Guvernul Provizoriu, care efectua actul dirijării imperiului, iar pe de altă parte, exista Sovietul de Deputați ai Muncitorilor și Soldaților din Petrograd, care controla puterea. Pe parcursul evenimentelor dramatice care au urmat, aceste două grupări s-au confruntat aprig pentru obținerea întregii puteri.
Chișinău
Veștile despre evenimentele excepționale din metropola rusă s-a răspândit curând în tot imperiul, ajungând și la Chișinău. Același general P.N. Vranghel nota: „Pe data de 1 sau 2 martie, prin Chișinău au început să circule zvonuri despre oarecare dezordini care s-au produs la Petrograd, despre demonstrația muncitorilor, despre luptele ce s-au dat pe străzile orașului”. În zilele următoare în Chișinău se vorbea „despre răscoala generală din Petrograd și cum că Duma a instituit Guvernul Provizoriu”. Abia în seara zile de 4 sau 5 martie, Vranghel, care era încartiruit în satul Hansca, a aflat în mod clar ce se întâmplase: superiorul său, generalul A.M. Krîmov, l-a sunat să-i comunice că în Petrograd e revoluție și că împăratul a abdicat de la tron, apoi i-a dictat textul manifestului care urma să fie adus la cunoștința trupelor a doua zi10.
La 3/16 martie 1917, oficialitățile chișinăuiene erau informate despre constituirea unui nou guvern și componența acestuia. În această zi, guvernatorul Basarabiei, M.M. Voronovici, a emis un comunicat, publicat în presa timpului, în care se menționa: „Conform știrilor primite de la comandantul suprem, împăratul a binevoit să-i dea președintelui Dumei de Stat, Mihail Rodzeanko, libertatea de a alege miniștri responsabili, dintre persoanele care se bucură de încredere publică”. Erau enumerați în continuare toți miniștrii noi, sub președinția principelui Gh. Lvov11. Mai departe, în presa de la Chișinău din 5/18 martie 1917 au fost publicate manifestele lui Nicolae al II-a și al fratelui său, marele duce Mihail Aleksandrovici, privind renunțarea lor la tron12.
Schimbări administrative: Constantin Al. Mimi devine comisar gubernial în Basarabia
Între timp, la 5/18 martie 1917, ministrul-președinte și ministrul Afacerilor Interne, principele Gh. Lvov, a dat dispoziție ca guvernatorii și viceguvernatorii din imperiu să fie destituiți, iar îndatorările acestora să fie încredințate președinților comitetelor executive ale zemstvelor guberniale, cărora să li se atribuie denumirea de comisari guberniali ai Guvernului Provizoriu. Deopotrivă, și președinții comitetelor executive ale zemstvelor județene, preluând obligațiile ispravnicilor, urmau să poarte titulatura de comisari județeni ai Guvernului Provizoriu. Pe lângă aceasta, principele a mai dispus ca poliția să fie reorganizată în miliție.
Ca urmare a aplicării acestei dispoziții, în dimineața zilei de 6/19 martie 1917, guvernatorul Basarabiei, Mihail Voronovici, a primit o telegramă semnată de Lvov, prin care Guvernul Provizoriu îl înștiința despre revocarea guvernatorului și a viceguvernatorului Basarabiei – conducerea guberniei îi era încredințată președintelui Comitetului Executiv al Zemstvei Guberniale a Basarabiei, Constantin Al. Mimi. Executând ordinul, Voronovici i-a telegrafiat principelui Lvov că a predat funcția lui Constantin Mimi, și că urmează să-i transmită documentația. Deopotrivă, și viceguvernatorul Boris C. Arseniev a predat postul. Concomitent, printr-o altă telegramă, principele Lvov îl informa pe Constantin Mimi despre numirea acestuia în postul de comisar gubernial al Guvernului Provizoriu în Basarabia, iar a președintelui Comitetului Executiv al Zemstvei Județene Chișinău, Mihail Şt. Glavce – în cel de comisar al județului Chișinău13.
Pe lângă faptul că s-a procedat la demontarea vechiului regim, aceste remanieri au provocat și serioase perturbații în sistemul administrativ al imperiului. Ca rezultat al suprimării organelor locale ale puterii legale s-a iscat o încurcătură în toate instituțiile administrative inferioare, din cauza lipsei unor instrucțiuni privind noua subordonare. Întrucât proaspăta guvernare nu dispunea de asemenea instrucțiuni, la 7/20 martie, principele Lvov declara într-un interviu pentru presă că aceste probleme trebuie rezolvate nu în centru, ci de către populație, care avea libertatea de a alege în posturile administrațiilor locale după cum binevoiește. Astfel, în provincie, ca și în capitala Rusiei, în locul autorităților autodizolvate, poporul a creat organizații cu de la sine putere: fel de fel de comitete obștești, soviete și altele. Drept efect, autoritatea locală a dispărut. Așa că, precum a concluzionat P.N. Miliukov, administrația pregătită de primul Guvern Provizoriu „a rămas o casă neterminată”14.
Prin intermediul numărului din 8/21 martie 1917 al gazetei „Cuvânt moldovenesc” – singura, la acea vreme, publicație periodică în limba română din Basarabia – românii basarabeni instruiți erau informați că „de acum nu mai sântem robii stăpânirii vechi, care ani de-a rândul și-a bătut joc de țarî și de noi în chipul cel mai grozav. Ocârmuirea veche s-a prăbușit și pe dărâmăturile ei se clădește o viațî nouî”. Redacția gazetei spera „ca feliul nou de ocârmuire”, instalat în Rusia, să înnoiască și viața moldovenilor, să-i deșteptare „din somnul de moarte” în care stăpânirea veche i-a ținut „mai bine de o sutî de ani!”15.
„Trăiască reprezentarea populară!” – manifestații, una după alta
În ziua de 10/23 martie 1917, la Chișinău s-a desfășurat o manifestație în legătură cu evenimentele impresionante care se produceau în Rusia. Unitățile militare ale garnizoanei locale, cărora li s-a alăturat un public numeros, au sărbătorit „eliberarea Rusiei de sub asuprirea și barbaria seculară”. Manifestația a început pe Maidanul Nemțesc [Maidanul Nemțesc, Немецкая площадь, teren viran pe care în prezent se află stadionul „Dinamo”, între străzile București și A. Şciusev – n.a.], unde s-au aliniat militarii, purtând drapele roșii. Comandantul garnizoanei i-a felicitat cu ocazia sărbătoririi eliberării.
Între timp, în piață s-au adunat o mulțime de orășeni, mai ales elevi. După mitingul improvizat, soldații, cu orchestra în față, și locuitorii prezenți au pornit pe strada Leovskaia [azi str. A. Şciusev]. Pe drapelul stegarului din capul coloanei era scris: „Scumpă Rusie! Jos tiranii! Jos lanțurile! Trăiască reprezentarea populară!” Militarii aveau prinse de baionete șepci și petlițe panglici roșii. Orchestra interpreta „Marseillaise”, iar manifestanții strigau: „Trăiască armata rusă liberă și de nebiruit!”, „Trăiască libertatea!”, „Trăiască republica democratică!”.
Printre manifestanți, în automobil, se aflau comisarul gubernial, Constantin A. Mimi, și comisarul județean, Mihail Şt. Glavce. În continuare, coloana a cârmit pe strada Pușkin, apoi pe strada Aleksandrovskaia [azi bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt], îndreptându-se spre gară. Când a ajuns la intersecția cu strada Benderskaia [azi str. Tighina], a cotit în sus pe această stradă. Mergând apoi pe strada Kievskaia [azi str. 31 August 1989], manifestanții au rupt de pe pereții caselor tăblițele cu inscripția „Bulevardul împăratul Nicolae al II-a” [Проспект императора Николая II, s-a numit astfel din 1912], inclusiv portretele împăratului Nicolae al II-a fixate de pereții câtorva case. De asemenea, la cererea soldaților, a fost scoasă monograma de pe Biserica Grecească [Biserica Sf. Pantelimon]. Către ora 16, manifestanții s-au împrăștiat16.
O altă manifestație soldățească a fost organizată la Chișinău pe data de 12/25 martie 1917, când una dintre unitățile militare care staționau în oraș, cu ofițerii înainte și un drapel roșu, pe care era scris „Trăiască libertatea!”, au defilat pe strada Aleksandrovskaia până la gară17. În după amiaza zilei de 14/27 martie 1917, tot pe „medeanul Slobozeniei” (fostul Maidan Nemțesc) din Chișinău a avut loc „o întrunire femeiască”, organizată de „doamna” Gulbinskaia, la care au luat parte un număr mare de femei, cărora li s-au alăturat și unii bărbați. În total, s-au adunat peste 1.000 de oameni. Femeile au chemat la unire, pentru a-și dobândi „drepturile cetățenești deopotrivă cu bărbații”18.
Pe data de 21/3 aprilie 1917, chișinăuienii au fost martori ai unei manifestații revoluționare, inițiată de militarii unei trupe, care, în trecere, a făcut popas în Chișinău. Militarii au pornit prin oraș cu un drapel roșu, pe care era scris „Războiul până la victorie finală. Trăiască Rusia liberă. Trăiască republica Rusia!”.
Lor li s-au alăturat soldații din cazarma situată pe strada Haralampievskaia [azi str. strada Alexandru cel Bun] și mulți locuitori. Un soldat din trupa poposită, cuvântând în fața manifestanților, a povestit despre dispoziția revoluționară ce domnea în toată Rusia – bătuse cu piciorul întinderi mari ale imperiului. Sosind la Chișinău, a continuat oratorul, a fost uimit să constate că acest mare oraș încă doarme, că slugile regimului vechi încă nu sunt izgonite cu desăvârșire. Un alt soldat a propus să fie schimbată componența Primăriei Chișinăului, să fie demiși polițiștii înrolați în rândurile miliției, să fie ieftinite produsele alimentare19.
Viața decurge liniștit? Dificultățile tranziției și implicarea militarilor
Prefaceri sociale se produceau și în alte localități ale Basarabiei. De pildă, comisarul județului Bălți, Hinculov, prin telegrama din 10/23 martie 1917, anunța comisarul gubernial că „ispravnicul județului Bălți a fost destituit. Poliția orășenească a fost dezarmată. A fost organizat un comitet al siguranței publice. Paza ordinii este asigurată temporar de către comandantul garnizoanei. Mâine va începe înscrierea milițienilor. A fost expediată telegramă de salut lui Mihail Rodzeanko din partea armatei și a populației. Aștept instrucție privitoare la reorganizarea poliției. Viața decurge liniștit”20.
Comisarii județeni îl țineau în permanență la curent pe comisarul gubernial despre situația din județele încredințate lor spre a le administra. Prin telegrama din 12/25 martie 1917, comisarul județului Akkerman, Iaroșevici, îl informa pe C.A. Mimi că în orașul Akkerman a început să activeze un comitet obștesc pentru menținerea ordinii în oraș, compus din exponenți ai consiliului orășenesc, ofițerilor și soldaților din cadrul garnizoanei, muncitorilor și ai tuturor organizațiilor obștești. Membrii comitetului făceau de serviciu în sectoarele polițienești. Asemenea comitete se înființau în toate plasele județului Akkerman21.
La 13/26 martie 1917, guvernatorul general al Odesei, generalul Mihail I. Ebelov, îi telegrafia comisarului gubernial al Basarabiei: „Având în vedere că din multe localități ale districtului parvin rugăminți să fie trimise detașamente militare pentru paza penitenciarelor, administrațiilor financiare și, în genere, pentru menținerea ordinii, porunciți comisarilor județeni să formeze urgent organe ale miliției”22. Comisarii județeni voiau să traducă în viață acest deziderat al zilei și întrebau cum trebuie să fie organizată miliția. Mimi le-a răspuns că în privința acestei noi structuri de menținere a ordinii publice vor urma instrucțiuni suplimentare din partea Ministerului Afacerilor Interne23. Totodată, Mimi le făcea cunoscut comisarilor județeni hotărârea Guvernului Provizoriu de a suprima corpul de jandarmi, ofițerii și soldații acestei foste poliții militare țariste urmând să fie trecuți în subordinea armatei24.
La 14/27 martie 1917 i se telegrafia lui Mimi că în orașul Reni, o droaie de soldați au dezarmat doi polițiști și au luat cu ei armele25. Pe data de 15/28 martie 1917, generalul Ebelov îi comunica comisarului gubernial că, în cazul apariției unor dezordini în județele Basarabiei, dar și a insuficienței sau a lipsei forțelor armate pentru a le pune capăt, el a permis, temporar, să fie trimise în ajutor autorităților civile câte un detașament, cu un efectiv de până la 100 de oameni, din garnizoanele de la Fălești, Orhei, Chișinău și Bender, iar între timp să fie organizată miliția26. Prin telegrama din 16/29 martie 1917, expediată din Akkerman, ispravnicul Secicar îl informa pe C.A. Mimi că soldații și unii locuitori ai județului Akkerman manifestau intoleranță față de uniforma polițiștilor – și îi dezarmaseră pe polițiști în satele Volontirovca, Ruskaia-Ivanovka și Şaba27.
La 17/30 martie 1917, comisarul județean al Raionului Comunal Bolgrad, Nicolae Vulpe, îi raporta lui Mimi că în acest sector al județului Ismail este liniște. Doar în Bolgrad se produsese un incident, și anume: din ordinul ispravnicului, soldații i-au dezarmat pe polițiști și le-au rupt epoleții28. Tot în ziua de 17/30 martie 1917, comisarul județului Ismail, Bădărău, îl informa pe comisarul gubernial că o delegație a marinarilor și soldaților dezarmase poliția din orașul Chilia29.
Militarii se implicau în viața publică a Basarabiei, insistând să fie transpuse în fapt dispozițiile Guvernului Provizoriu. La 18/31 martie 1917, „o delegație de soldați dintr-o unitate militară cantonată în unul din orașele județene ale Basarabiei, dispunând de mandat, s-a înfățișat la comisarul gubernial și a cerut să fie suprimată poliția din Chișinău. Comisarul gubernial, C.A. Mimi, și primarul orașului, I.I Levinski, au poruncit să fie scoși gardiștii de la posturi și i-au adresat comandantului garnizoanei din Chișinău rugămintea să pună la dispoziția comisiei de organizare a miliției 100 de soldați, pentru a-i înlocui la posturi pe gardiști. Comandantul garnizoanei le-a satisfăcut rugămintea30.
Pe parcursul lunii martie, în tumultul acțiunilor revoluționare, în Chișinău și în alte orașe basarabene, ca de altfel în întreaga Rusie, iau ființă soviete de deputați ai soldaților și muncitorilor. La 17/30 martie 1917, Sovietul de Deputați ai Muncitorilor din Chișinău a difuzat prin intermediul presei următoarea înștiințare:
„Tovarăși muncitori și soldați! După o muncă pregătitoare îndelungată și grea, în Chișinău a fost înființat Sovietul de Deputați ai Muncitorilor. A fost creat acel centru, unde trebuie să se îndrepte toate gândurile și speranțele clasei muncitoare. Noi toți, fiind, până acum, separați unul de altul, trebuie să știm că de azi înainte noi avem un apărător și un reprezentant în persoana Sovietului de Deputați ai Muncitorilor. Reprezentând centrul vieții politice al regiunii noastre și activând în strânsă unire cu Sovietele de Deputați ai Muncitorilor din alte orașe, Sovietul de Deputați ai Muncitorilor trebuie să devină conducătorul vieții noastre politice. Sarcina noastră principală este de a susține toate inițiativele Guvernului Provizoriu, îndreptate spre a consolida și a dezvolta libertățile cucerite”31.
Așadar, îndată după sosirea în Basarabia a veștii despre revoluție, în Chișinău s-a întrunit un grup de persoane îndrumat de către Sovietul de Deputați ai Muncitorilor și Soldaților din Petrograd: Sovietul de Deputați ai Muncitorilor din Chișinău, care, în calitate de organizație politică abia înfiripată, și-a atribuit din start rolul de centru al vieții politice din această zonă a Imperiului Rus. Şi-a arogat acest rol pe fundalul inexistenței, deocamdată, al altor asociații politice.
Totodată, în Chișinău activa și Sovietul de Deputați ai Soldaților din unitățile militare ale garnizoanei din Chișinău – iar la adunarea din 22 martie/4 aprilie, din sala Consiliului Orășenesc Chișinău, soldatul T. Sergheev era delegat să reprezinte sovietul în Comitetul Executiv al organizațiilor obștești locale, iar soldații Şevcenko și Dubovoi, să participe la congresul sovietelor de deputați ai soldaților din întreaga Rusie32.
În ziua de 25 martie/7 aprilie 1917, la Chișinău a avut loc adunarea de constituire a Comitetului Executiv Gubernial al Basarabiei, având atribuția să dirijeze activitatea tuturor comitetelor obștești din gubernie: orășenești, județene, ale plaselor și sătești. Fiind informat că într-un șir de sate se face agitație pentru a comite pogromuri, Comitetul a cerut, la 27 martie/9 aprilie, comisarilor județeni să aresteze persoanele care instigă populația la acțiuni împotriva noului regim, cheamă la violență și la organizarea pogromurilor. Pe militarii arestați să-i predea Sovietului de Deputați ai Soldaților și Ofițerilor din Chișinău, iar pe civili, comitetelor executive județene și Comitetului Executiv Gubernial al Basarabiei.
Tot pe data de 27 martie/9 aprilie, prin telegrama expediată la Petrograd, Comitetul Executiv Gubernial al Basarabiei și Comitetul Executiv Orășenesc Chișinău i-au comunicat ministrului căilor de comunicație că, pe parcursul ultimelor câteva luni, orașul Chișinău și întreaga Basarabie nu are legătură feroviară cu Rusia. Deoarece această situație se răsfrângea negativ asupra vieții economice a guberniei, comitetele au rugat să fie introdusă circulația zilnică de pasageri și de marfă pe căile ferate din Basarabia, mai cu seamă, pe linia Odesa-Ungheni33.
Acest articol a fost publicat în numărul 22 al revistei ”Historia Special”, disponibil în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Soldat rus, într-un cimitir din Primul Război Mondial (surse foto: Guliver/Getty Images, Guliver/AFP, colecţia Valentin Tomuleţ, Arhiva Naţională a Republicii Moldova, Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Stampe al Academiei Române, colecţia Virgiliu Bîrlădeanu)
Note:
1 П.Н. Милюков, Воспоминания, Москва, 1990, vol. II, p. 222.
2 Ibidem.
3 А. Зайончковский, Мировая война. 1914-1918 гг., Москва, Государственное Военное Издательство Наркома Обороны Союза ССР, 1938, vol. I, pp. 360-361.
4 Воспоминания генерала барона П.Н. Врангеля, Frankfurt/Main, Издательство „Посев”, 1969, p. 20.
5 П.Н. Милюков, op. cit., pp. 246-247.
6 В.И. Старцев, Внутренняя политика Временного Правительства первого состава, Ленинград, Издательство „Наука”, 1980, p. 20.
7 Ibidem, p. 46; П.Н. Милюков, op. cit., p. 250, 253.
8 В.И. Старцев, op. cit., pp. 76-77.
9 Ibidem, p. 78.
10 Воспоминания генерала барона П.Н. Врангеля, p. 20.
11 От Бессарабского губернатора, în „Бессарабская жизнь”, Chișinău, nr. 61, 4/17 martie 1917, p. 3.
12 „Бессарабская жизнь”, Chișinău, nr. 62, 5/18 martie 1917, p. 2.
13 Устранение г. г. Вороновича и Арсеньева, în „Бессарабская жизнь”, Chișinău, nr. 64, 7/20 martie 1917, p. 3.
14 П.Н. Милюков, op. cit., pp. 288-289.
15 În pragul vieții noi, în „Cuvânt moldovenesc”, Chișinău, anul 4, nr. 20, 8 martie 1917, p. 1; Şt. Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia în anii 1917-1918, Chișinău, Editura Universitas, 1993, p. 80.
16 10 марта в Кишиневе, în „Бессарабская жизнь”, Chișinău, nr. 68, 12/25 martie 1917, p. 2.
17 Солдатская манифестация, în „Бессарабская жизнь”, Chișinău, nr. 69, 13/26 martie 1917, p. 3.
18 Женский митинг, în „Бессарабская жизнь”, Chișinău, nr. 71, 15/28 martie 1917, p. 3; Întrunirea femeilor la Chișinău, în „Cuvânt moldovenesc”, Chișinău, anul IV, nr. 23, 19 martie 1917, p. 4.
19 Манифестация, în „Бессарабская жизнь”, Chișinău, nr. 80, 24 martie/6 aprilie 1917, p. 3.
20 A.N.R.M., Fond 2, inventar 1, dosar 9901, fila 3.
21 Ibidem, fila 12.
22 Ibidem, fila 17.
23 Ibidem, fila 28-29.
24 Ibidem, fila 33.
25 Ibidem, fila 25.
26 Ibidem, fila 40.
27 Ibidem, fila 53.
28 A.N.R.M., Fond 2, inventar 1, dosar 9901, fila 48.
29 Ibidem, fila 75.
30 Устранение полиции, în „Бессарабская жизнь”, Chișinău, nr. 75, 19 martie/1 aprilie 1917, p. 3.
31 От, în „Бессарабская жизнь”, Chișinău, nr. 73, 17/30 martie 1917, p. 3.
32 Н. Л-н, В Совете Солдатских Депутатов, în „Бессарабская жизнь”, Chișinău, nr. 80, 24 martie/6 aprilie 1917, р. 4.
33 В губернском Исполнительном Комитете, p. 4.