Alba Iulia, în 1922, văzută de reporterul cotidianului „Dimineața”: „Un târg delăsat. Ca pe la noi”

În 1922 pentru regățeanul sosit de la București, Alba Iulia este o așezare cu o rezonanță sufletească aparte. Este orașul unirii lui Mihai Viteazul și orașul Marii Uniri de la 1918. Măreția aceasta istorică se reflectă și în ceea ce crede și își imaginează trăitorul despre cum arată marele oraș. El crede că orașul trebuie să fie unul impozant, pe măsura însemnătății în istoria neamului românesc. La fața locului, realitatea este alta. Iată cum relata „Dimineața” sub semnătura lui Dem. Chirică, reporter la fața locului, șocul dintre imaginar și realitate: Sunt două orașe. Un târg delăsat. Ca pe la noi. Cetatea. Un centru al maghiarismului.

„E ceva cam ca Târgoviștea ori Râmnicul Sărat. Ai, de cum descinzi aici, impresia națională a neglijatelor noastre orășele de provincie... Nu e nimic care să te impresioneze sau care să te umilească cu vreo amintire de civilizație edilitară. Curg și aici lăturile pe trotuare, străzile par răzoare arate de curând, noroaie eterne pardosesc ulițele mai îndepărtare... E în centrul orașului o mică grădină, în care seara râd unguroaicele vesele și în care se plimbă tinerii regățeni. Și mai e, firește, o cafenea spațioasă, caracteristica ungurească a tuturor orașelor. O mare cafenea, mult mai încăpătoare decât cer necesitățile târgului și relativ luxoasă, predomină ca singura realizare de civilizație și confort în această pitorească localitate. Dar, e o atmosferă de calm și de ordine care place regățeanului și-l odihnește. Și oamenii sunt blânzi și discreți. Nimic din curiozitatea cunoscută și obositoare a provincialului. Fiecare își caută de treabă, tăcut și preocupat numai de ale lui”¹. Dincolo de șocul acesta inițial al celor două orașe și al familiarității atmosferei provinciale, reporterul descrie și vremea bacoviană care îngreunează pregătirile marelui eveniment și evident, umblă să caute hibe în pregătirile pentru eveniment: „De trei zile ploaia nu mai contenește... Primăria neobișnuită cu asemenea casne, asudă în pavoazarea străzilor. Dar, lipsește lumina electrică. Orașul e luminat cu ceea ce rămâne de la uzina din Sebeș. Măsuri grabnice s-au luat în ultimul moment pentru ameliorarea situației... Pregătirile continuă. În fiecare zi se constată o lipsă. Complete sunt numai măsurile de pază. Restul se face. Se pregătește și un mai sporit serviciu de telefon și telegraf... ”².

Nu întâmplător reporterul „Dimineața” remarcă faptul că măsurile de pază sunt complete. Cu doar câteva săptămâni în urmă, ziarele informau cititorii despre descoperirea de către poliție a unui complot cu ramificații la Budapesta prin care s-a încercat asasinarea unor membri ai familiei regale: „Poliția română a reușit să pună mâna pe o întreagă bandă de unguri pe cari ni i-a trimis societatea «Ébredő magyarok» din Budapesta, societate care e destul de aproape de guvernatorul Horthy şi de guvernul maghiar. Trimișii credinței maghiare, după însăşi mărturisirile lor, aveau criminalul scop să atenteze la viaţa Familiei noastre Regale. Descoperirea şi prinderea lor a zădărnicit planul infernal pe care bandiții îl pregătise de câteva luni, şi avea să fie înfăptuit la hipodromul de la Băneasa, cu ocaziunea alergărilor de toamnă”³. Din aceste motive au fost instalate puncte de control în oraș, agenți de poliție și soldați amplasați peste tot, iar ceremonia a putut fi observată de aproape doar de un număr de privilegiați, membri ai elitei politice, invitații din străinătate. În plus, toți participanți la eveniment au fost obligați să prezinte documente de identitate eliberate de autoritățile române, tocmai pentru a zădărnici infiltrările unor posibili atentatori.

Alba Iulia este înainte de ceremonie un oraș militar, iar reporterul „Dimineții” surprinde și acest lucru: „... de trei zile trupe vin mereu. Aproape 20.000 de soldați vor fi în Alba Iulia în ziua încoronării. Micul orășel pare azi o tabără nesfârșită”⁴. Însă apar și sincope. Revista „Se Zice” le și relatează: „Serbările de la Alba Iulia au dat loc la foarte impozante mișcări de trupe: 25.000 de oameni au defilat în fața Suveranilor și a misiunilor străine. (...) Dacă ministrul Agriculturei n-ar fi avut cu trei zile înainte, ideia de a chema Intendența la telefon ca s-o întrebe: – Ați îngrijit de mâncarea trupelor? Și dacă primind neașteptatul răspuns: – Se vor aproviziona de acolo... n-ar fi luat măsurile necesare... Dar bine că s-a făcut!⁵”. În ciuda unor inerente întâmplări de acest gen, organizarea a fost fără cusur. Literatura memorialistică, prin două voci inconfundabile, confirmă acest fapt. Iată ce scrie, spre exemplu, Regina Maria: „Totul a decurs bine, ţinând cont că în ţara noastră marile ceremonii erau dificil de organizat din nenumărate motive. Cel principal era acela că tradiția nu exista, a trebuit ca totul să fie pregătit de cei care avea cunoștință despre acest lucru. Întreaga ceremonie a fost pitorească, plină de demnitate şi în același timp deloc pretențioasă”⁶.

Chiar și acela care în memoriile sale nu a cruțat pe nimeni și a criticat tot ceea ce era de criticat – Constantin Argetoianu a lăudat organizarea evenimentului.

Acest text este un fragment din articolul „Un spectacol mediatic: Încoronarea Suveranilor României Mari”, publicat în numărul 40 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 septembrie - 25 noiembrie 2022, și în format digital pe paydemic.com.

_{Foto sus: Alba Iulia, orașul încoronării, în haine de sărbătoare (© Getty Images)}

Note:

_{1 „Dimineața”, 14 octombrie 1922, p.1.}

_{2 Ibidem}

_{3 „Patria”, 7 septembrie 1922, p. 1}

_{4 „Dimineața”, 14 octombrie 1922, p. 1}

_{5 „Se Zice”, nr.2, 22 octombrie 1922, p. 8}

_{6 Diana Mandache – editor, Regina Maria a României, Capitole târzii din viața mea. Memorii redescoperite, Ed. Allfa, București, 2007, p. 143}